Anticariat Carti - Anticariat Librarie

Contact: Vodafone: 0723 318 590
Vodafone este telefonul la care ma gasiti oriunde. Sun inapoi la apelurile pierdute.
MULTUMESC PENTRU INTELEGERE!

Din experienta mea reiese ca cei cu care am vorbit direct au inteles mult mai exact situatia indiferent daca au comandat sau nu !!! Cu foarte multe persoane care nu au acceptat aceasta discutie directa au aparut neintelegeri. Nu vreau sa pacalesc pe nimeni, nu vreau sa fortez pe nimeni sa cumpere sau sa vorbeasca cu mine. E alegerea dvs. Insa e posibil ca sa aveti nemultumiri care ar fi foarte probabil sa le eliminati daca am discuta direct si ati intelege exact situatia cu ceea ce comandati !!! Discutia directa e mult mai bogata in nuante si intelegerea este mult mai buna. Intrebarile au un raspuns instantaneu si se pot face precizari pana intelegerea este corecta si completa !!!

Categorii

Anticariat Librarie - Mii de carti vechi si noi din cele mai diverse categorii

Prima pagină

Impresii

Contact

Anticariat Librarie => Lista carti => Cautare:

Pagini:

1 ... 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 ( 86 ) 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105 106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123 124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 ... 1668 >>

Detalii

Levantul - Mircea Cartarescu

Anticariat carti literatura romana

Format: 21/15 cm-
cartonat

Cu "Levantul", Mircea Cartarescu propune o epopee cu un personaj principal absolut neobisnuit: poezia romaneasca de la inceputuri pana in zilele noastre.

L-am început în 1987, cred că era primăvară. Eram un amărât de profesor la o şcoală generală din fundul Colentinei, proaspăt căsătorit şi cu o proaspătă fetiţă în cărucior. Am început Levantul pe un colţ de masă de bucătărie acoperită cu muşama, bătând la maşină cu o mână, iar cu cealaltă împingând căruţul înainte şi-napoi pe vinilinul murdar al bucătăriei. Timp de un an şi jumătate am scris vreo şapte mii de versuri lăsându-mă, pur şi simplu, purtat de „zefirii“ stilurilor şi-ai prozodiei. După vreo trei cânturi am ştiut că poemul avea să fie o epopee clasică, în douăsprezece părţi, şi că va cuprinde o lume autosuficientă şi completă, cu geografia şi istoria ei, cu poveştile ei amoroase şi politiceşti, cu intrigile şi trădările ei, cu filozofia şi fantasmele ei. Ultimele părţi, tot mai transparent pamfletare, le-am scris cu urechea lipită de radio, ascultând, ca toată lumea, Europa Liberă. Vodă „şi al lui perfect orând“ mai aveau foarte puţin de trăit… Am terminat poemul prin toamna lui 1989, cu câteva luni înainte de „revoluţiunea“ ce-avea să se dovedească la fel de suspectă ca şi cea din poema mea: „Ştiu, e un eşec penibil, ştiu, ţaruki şi paluki…“

„Daca Bolintineanu ar fi avut acces la lumea de curatii geometrice carora li se inchina Ion Barbu? Daca pe Eminescu l-ar fi miscat zbuciumul din sufletul unui Manoil? Daca lui Arghezi i-ar fi venit gustul sa rescrie el Tiganiada? Daca ar fi presimtit pasoptistii nostri ca se va ivi pe meleagurile romane un tiran fara pereche si porneau sa-l ia in tarbaca, asa cum stiau ei, cu cantecele comice si monoloage autodemascatoare? Daca ar invia epopeea?

Toate acestea par doar ipoteze fanteziste pentru spiritul modern, convins ca dupa revolutiile poetice, a caror initiativa a avut-o, nu se mai poate scrie ca inainte. Osteneala degeaba, Philosophie des als ob.

Numai ca in arta fantezia va avea mereu ultimul cuvant. Iar Vaihinger ramane oricand la moda. Ne-o dovedeste Mircea Cartarescu, compunand Levantul, formidabila reactivare de forte latente ale poeziei romanesti din cele mai vechi timpuri panã azi, adevarat manifest literar postmodern, in care vedem pe viu cum o intreaga experienta lirica e reluata cu uimitoare inventivitate si lucreaza ca sa dea un asemenea produs incantator. Sunt aici jocuri de oglinzi fascinante, mari aripi ale imaginatiei batand nebuneste spre absolut, humor si infiorari spirituale profunde, altoiuri fecunde si inovatii temerare, candoare si savanterie. Ba poate chiar atata farmec incat sa impace cu poezia si pe cei care au renuntat sa o mai citeasca.“ - Ovid S. Crohmalniceanu