Carti revista - Anticariat Librarie

Contact: Vodafone: 0723 318 590
Vodafone este telefonul la care ma gasiti oriunde. Sun inapoi la apelurile pierdute.
MULTUMESC PENTRU INTELEGERE!

Din experienta mea reiese ca cei cu care am vorbit direct au inteles mult mai exact situatia indiferent daca au comandat sau nu !!! Cu foarte multe persoane care nu au acceptat aceasta discutie directa au aparut neintelegeri. Nu vreau sa pacalesc pe nimeni, nu vreau sa fortez pe nimeni sa cumpere sau sa vorbeasca cu mine. E alegerea dvs. Insa e posibil ca sa aveti nemultumiri care ar fi foarte probabil sa le eliminati daca am discuta direct si ati intelege exact situatia cu ceea ce comandati !!! Discutia directa e mult mai bogata in nuante si intelegerea este mult mai buna. Intrebarile au un raspuns instantaneu si se pot face precizari pana intelegerea este corecta si completa !!!

Categorii

Anticariat Librarie - Mii de carti vechi si noi din cele mai diverse categorii

Prima pagină

Impresii

Contact

Anticariat Librarie => Lista carti => Cautare: revista

Pagini:

1 2 3 4 5 6 7 8 ( 9 ) 10 11 12 13 14 15 16 17 >>

Detalii

Soarecele B si alte povestiri - Ion D. Sirbu

Anticariat carti literatura romana

Format: 20/14 cm
Instalarea comunismului va aduce prima fractură în biografia fostului ilegalist: Sârbu este exclus din învăţământul universitar în decembrie 1949, odată cu Lucian Blaga, Liviu Rusu, D.D. Roşca, acuzaţi de „orientare idealistă", îşi va câştiga existenţa lucrând ca profesor suplinitor la Şcoala Medie din Baia de Arieş (1950) şi la mai multe licee din Cluj (1950-1955).
În 1955 devine secretar de redacţie la „Revista de pedagogie" din Bucureşti, iar în 1956 e redactor şi cronicar dramatic la revista „Teatru". Vine al doilea prag dramatic din viaţa acestui om care nu vrea să îşi plieze coloana vertebrală după cum i-o cer vremurile noi. Ca un efect al reprimării revoluţiei anticomuniste din Ungaria (1956), pe fondul unei sporite vigilenţe faţă de posibilii „duşmani ai poporului", este arestat în septembrie 1957 pentru „omisiune de denunţ", condamnat la un an, apoi la 3, în final la 7 ani de închisoare şi 4 de interdicţie, sub acuzaţia de „uneltire contra ordinii sociale". Este deţinut la Jilava, Gherla, Salcia, Grindu, Periprava, fiind eliberat în 1963. Şomer, fără familie şi fără perspective (soţia divorţase şi îi risipise biblioteca), se angajează vagonetar la mina Petrila, unde lucrase şi tatăl său.
Întreg traseul, incredibil, parcurs de fostul conferenţiar universitar aruncat în închisoare şi ajuns muncitor necalificat va figura în romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda, prin avatarurile protagonistului Victor Petrini. În 1964 este angajat câtva timp ca şef de serviciu producţie la Teatrul de Stat din Petroşani, din acest an şi până în 1973, când se pensionează medical, fiind secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova. Urmează o etapă oarecum mai fericită în viaţa lui Sârbu, datorită celei de-a doua soţii (din care va face un personaj luminos în mai multe cărţi) şi posibilităţilor - totuşi limitate - de a-şi publica opera.
De remarcat evoluţia interioară a scriitorului, de la gratuitatea estetică a prozelor de tinereţe (Compartiment, Păcatul fratelui Vasile, Enuresis nocturna) la încărcătura majoră pusă în aceste pagini de mai târziu, scrise după ieşirea din închisoare. Echivocul ludic şi satiric, calamburul căutat şi ironia acidă, verbul făcut să provoace şi să întreţină râsul devin, treptat, subansamble ale unei depline gravităţi scriitoriceşti. Jurnalul şi scrisorile compuse de Sârbu indică în mai multe rânduri resorturile acestei atitudini în faţa vieţii şi a literaturii, cu o filosofie specifică a creaţiei artistice. Scriitorul intră, de bună voie, într-o categorie destul de slab reprezentată în mediul cultural autohton: aceea a autorilor de curaj ce îşi sacrifică oportunităţile de carieră pentru apărarea unor principii etice. Fostul „cerchist" îşi creează singur un cerc, al cărui centru este. La distanţă egală de naţionalismul primar al lui Nicolae Ceauşescu şi de internaţionalismul sovietic, de logica sângeroasă a conflictelor armate şi de cea strâmbă a războiului rece, el dezvoltă alte şi alte perechi de termeni opuşi, pe care îi respinge apoi cu aceeaşi satisfacţie a neînregimentării.

Niciodată plictisit de el însuşi, Sârbu se studiază cu reală curiozitate, cântărind şi evaluând neîncetat scene şi segmente ale unei existenţe pline. În scrisori dialogul cu un interlocutor îi oferă o marjă mai mare de autoprezentare şi exprimare, precum şi o sporită legitimitate pentru simpaticul său egocentrism. Parcurgând epistolele trimise unor destinatari diferiţi, se poate constata că expeditorul se repetă, revine frecvent asupra unor episoade, pentru el importante, şi le înfăţişează într-o lumină diferită, dar pe acelaşi contur bine precizat istoric şi biografic. În prezentul trist al redactării, scrisorilor şi operelor de sertar le rămânea şansa de a fi citite, peste umărul autorului şi al prietenilor săi apropiaţi, exclusiv de către bunul Dumnezeu. În viitorul sperat altfel, cu totul altfel, opera ficţională şi confesivă a lui Sârbu va putea să apară în integralitatea şi integritatea ei morală, vorbind, în limbajele specifice literaturii şi documentului, şi despre scriitorul care a creat-o, şi despre omul care a trăit-o.

autorul a primit in 1983 pentru acest roman Premiul Uniunii Scriitorilor.
Şoarecele B şi alte povestiri, volum conţinând în mare parte texte scrise (şi apoi pierdute) în anii de tinereţe, va fi dedicat colegilor din „fostul Cerc Literar de la Sibiu-Cluj (1941-1950)", iar în sumar se regăsesc unele dintre cele mai izbutite proze din prima categorie. În schimb, o parte din cărţile concepute şi scrise mult după consumarea experienţei detenţiei aparţin cu totul clasei empatice, renunţând la accentul ironic şi atingându-l pe cel liric.
Ca şi Adio, Europa!, volumul Şoarecele B şi alte povestiri arată un remarcabil stilist, un prozator pentru care limba română (plus altele, de el cunoscute), în diferite registre de utilizare, nu mai prezintă secrete. Autorul o modulează, aparent fără efort, trecând de la limbajul comun la jargonul filosofic ori ştiinţific, de la expresia neaoşă la neologismul „internaţionalist", totul într-un debit formidabil, care ajunge să îl definească. Povestirile din Şoarecele B... sunt eşantioane de stil, mostre de îndemânare lexicală şi discursivă. Sârbu nu este şi nu vrea să pară obiectiv, detaşat, imparţial, fără ingerinţe în lumea ficţională configurată. Personajele, faptele şi acţiunile lor nu sunt înfăţişate în lumina proprie, ci în a autorului; şi nu sunt libere (cu acea libertate, desigur relativă, din proza realismului obiectiv), ci sunt predeterminate de calificarea morală a lui Sârbu.
Circuitul epic nu furnizează astfel mari surprize, revelaţii, mutaţii importante în structura protagoniştilor. Ca şi în piesele de teatru, aceştia sunt prinşi de la bun început în insectarul scriitorului şi ilustrează categoria la care acesta i-a obligat să evolueze: autorul „colaboraţionist", respirând prin nările sale fine realismul socialist (Începutul călătoriei), cadrul de nădejde din învăţământul „progresist" (Caz disciplinar), savantul deopotrivă meditativ şi pragmatic, perfect adaptat la regimul democraţiei populare (Doi intelectuali de rasă şi Şoarecele B), ori intelectualul onest prins în malaxorul sistemului, acesta fiind figurat kafkian-birocratic (Bivoliţele) sau marxist-educativ (Caz disciplinar).
Povestirea Perpetuum mobile şi, la un nivel artistic superior, Cimex lectularia sunt, în terifianta lor circularitate, nişte epure perfecte ale societăţii contemporane ieşite din matcă, pe fundalul unei istorii degradate şi agresive. Tutilă, etern învingătorul Tutilă (preluat ulterior în romanul Adio, Europa!), îi trece progeniturii cea mai bună moştenire: viclenia sa unsuroasă, care îl face să se ridice mereu deasupra celorlalţi. Simetric, personajul pozitiv, naivul profesor de limbi moarte, îi va transmite odraslei sale cinstea lui păguboasă, un buletin de identitate morală ce nu poate decât să îl dezarmeze în faţa lichelelor triumfătoare. Iar în Cimex lectularia, surparea, implozia sunt ale lumii înseşi, pradă a unui inamic tăcut şi cumplit care îşi ocupă lent teritoriul, ia, treptat, universul în posesie: ploşniţele.
Bivoliţele şi Şoarecele B, poate cele mai bune proze scrise de Sârbu, îşi datorează excelenţa unei structurări bipolare. Există un nivel la care personajele se mişcă, se străduiesc, se agită, îşi vorbesc, cât şi altul, mai înalt, de la care o forţă implacabilă se exercită şi le striveşte. Cititorul vede simultan scena şi culisele, actanţii şi regizorul, zbaterea protagonistului în plasa ce îl strânge şi mai tare, până la desfigurare.
Bivoliţele, nuvelă cu turnură cinematografică, îşi trece eroul printr-o succesiune de întâmplări pe circuitul birocratic, ducându-l la marginea nebuniei şi transformându-l, la final, într-o adevărată epavă umană. Dezvoltarea serială a acestei involuţii e făcută cu minuţie, fără exagerări ce ar fi putut dezechilibra construcţia narativă. De o exactitate aproape matematică este decupajul parabolic din Şoarecele B, în care un profesor de psihologie experimentală, Fronius, îşi pune toată voinţa intelectuală în efectuarea unui experiment ce urmează să dovedească logica fără cusur a colaborării.
Fronius este cât pe ce să răstoarne teoria lui Darwin, sub ochii neîncrezători ai bătrânului profesor de ontologie: şoarecele A şi şoarecele B, forţaţi, dresaţi, reuşesc să se abţină alternativ, ajutându-se reciproc în consumarea râvnitului caşcaval. Minunea, însă, durează puţin. Corecţia naturii nu se poate face, şoarecele A, mai prost, dar mai puternic, ajunge să îşi exploateze tovarăşul de laborator experimental, transformându-l în victimă, în sclav. Comunismul ipocrit (stratificat, în fapt, tot pe clase de robi şi exploatatori) şi capitalismul sălbatic (în care exploatarea e făcută într-o deplină transparenţă) sunt, amândouă, ţinte ale lui Sârbu: ca expresii viciate - şi vicioase - ale sistemului social construit de om.
http://www.crispedia.ro/Ion_Desideriu_Sarbu