Carti Dem - Anticariat Librarie

Contact: Vodafone: 0723 318 590
Vodafone este telefonul la care ma gasiti oriunde. Sun inapoi la apelurile pierdute.
MULTUMESC PENTRU INTELEGERE!

Din experienta mea reiese ca cei cu care am vorbit direct au inteles mult mai exact situatia indiferent daca au comandat sau nu !!! Cu foarte multe persoane care nu au acceptat aceasta discutie directa au aparut neintelegeri. Nu vreau sa pacalesc pe nimeni, nu vreau sa fortez pe nimeni sa cumpere sau sa vorbeasca cu mine. E alegerea dvs. Insa e posibil ca sa aveti nemultumiri care ar fi foarte probabil sa le eliminati daca am discuta direct si ati intelege exact situatia cu ceea ce comandati !!! Discutia directa e mult mai bogata in nuante si intelegerea este mult mai buna. Intrebarile au un raspuns instantaneu si se pot face precizari pana intelegerea este corecta si completa !!!

Categorii

Anticariat Librarie - Mii de carti vechi si noi din cele mai diverse categorii

Prima pagină

Impresii

Contact

Anticariat Librarie => Lista carti => Cautare: Dem

Pagini:

1 ... 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 ( 70 ) 71 >>

Detalii

Atac in biblioteca - George Arion

Anticariat carti politist, enigma, aventura, umor

Format: 20/13 cm-
cuvintele autorului - le citez de pe un blog:
Am scris primul meu roman poliţist, Atac în bibliotecă, la începutul anilor ’80, enervat de producţiile autohtone care preamăreau realizările miliţiei în lupta cu infractorii. Cele mai multe dintre aceste cărţi „miliţiste” erau scrise prost şi după acelaşi tipic: ofiţeri superdeştepţi, lipsiţi de îndoieli, familişti, fără abateri în conduită, prindeau hoţi, criminali, apărând astfel cuceririle socialismului biruitor. În unele cazuri, efortul imaginar era minim – se luau dosare din arhiva miliţiei şi se explica soluţionarea lor. Personajele erau schematice, ritmul acţiunii trenant, şi culmea! deşi porneau de la situaţii reale, naraţiunile păreau neverosimile.
Unii comentatori au făcut o observaţie: cuvântul „atac” din titlul romanului meu poate fi interpretat şi ca verb, şi ca substantiv. Ei da, am atacat literatura de acest gen de la noi, ceea ce l-a făcut pe Ov. S. Crohmălniceanu, un mare cunoscător al literaturii cu suspans de pe multe meridiane, să exclame: „Cu George Arion avem şi noi roman poliţist autohton.”

Chiar dacă Atac în bibliotecă a fost periat la sânge, multe poante ale mucalitului Mladin fiind eliminate, altele au rămas, nu numai spre surprinderea mea şi a cititorilor de atunci, dar stârnind uimire şi în ziua de azi.
Desigur, eroul meu, jurnalistul Andrei Mladin a apărut în răspăr, călcând cu dezinvoltură canoanele stabilite ale vremii. N-avea nimic încântător în ochii cenzorilor – nu era însurat şi nu avea copii, nu ezita să cunoască aventuri galante, uneori mai scăpa caii la băutură, şi îşi mai băga şi nasul în afaceri care nu-l priveau, dar pe care se încăpăţâna să le descâlcească precum un detectiv amator, expunându-se la pericole, dând cu tifla miliţienilor. Era un om liber şi-i îndemna şi pe ceilalţi să se simtă liberi, să uite de constrângeri. Dar acest erou pe care îl întâlnim pentru prima oară într-o bibliotecă mai avea o însuşire care îi înnebunea pe toţi apărătorii moralei proletare: avea umor şi îndrăznea să-şi bată joc şi să râdă de poncifele „măreţei epoci”. Mai mult, râdea câteodată şi de el însuşi. Unde ai fi pomenit un activist de partid să se ia singur peste picior? Şi, deşi era tobă de carte, fără să facă paradă de asta, nu se sfia să vorbească uneori deşucheat – limbajul lui era o altă formă prin care îşi manifesta libertatea, o tentativă de a comunica mesaje criptice şi de a refuza „limba de lemn”. De aceea, în special tinerii de atunci l-au îndrăgit, considerându-l unul de-al lor, un „gagiu simpatic”, astfel încât s-a şi înfiinţat în secret un „Club Andrei Mladin”, iar în 30 noiembrie, de ziua Sfântului Andrei, primeam urări pentru eroul meu… E drept, după cum avea să apară la o scrutare mai atentă, protagonistul ascundea trăiri cu mult mai intense. Într-un excelent articol, Dana Dumitriu observa „dârele de tristeţe” ale acestui „detectiv bovaric”.
Chiar dacă Atac în bibliotecă a fost periat la sânge, multe poante ale mucalitului Mladin fiind eliminate, altele au rămas, nu numai spre surprinderea mea şi a cititorilor de atunci, dar stârnind uimire şi în ziua de azi. Unii comentatori străini chiar s-au întrebat, când au citit romanul în traducere în limba engleză în 2011, cum de-a putut să apară.
Abordarea acţiunii într-un registru uşor parodic a salvat cartea de la mutilare sau interdicţie.
Andrei Mladin a luat cenzura prin surprindere la prima sa apariţie. Dar cea de-a doua carte cu el a beneficiat de mai multă atenţie.