|
|
Anticariat Librarie - Mii de carti vechi si noi din cele mai diverse categorii
|
|
|
Anticariat Librarie => Lista carti => Cautare: Dem
|
|
Cu trenul in vacanta - Dem. Popescu Anticariat carti calatorii
Format:
de format 22/12,5 cm
ghid + harta
circuite feroviare romanesti, editia a II a
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Mizerabilii - Victor Hugo Anticariat carti literatura universala
Format: 16,5/11 cm
5 volume
am si editia in 3 volume, format 20/13 cm
Observatii: usor tocita la cotor. detalii daca ma sunati
5 volume, cu coperta albastra. cred ca am si cele cu coperta colorata - tot BPT. posibil sa am si ed in 3 volume mai mari - rog sunati ptr detalii.
Mizerabilii (în franceză Les Misérables) este cel mai celebru roman al lui Victor Hugo roman pe care scriitorul l-a terminat în 1862, în timp ce se afla în exil. Mizerabilii este considerat drept una dintre capodoperele umanității, precum și o adevărată frescă socială.
Domnul Myriel, devenit episcopul Bienvenu, care locuiește la Digne împreună cu sora sa, Baptistine, are ocazia de a se întâlni cu un ocnaș evadat, ce îi bate la ușă pentru a-i cere mâncare și adăpost. Fiind un om nespus de bun, de milostiv, ce își dădea mai toți banii săracilor și care nu putea refuza prilejul de a face o faptă bună, îl primește, spre marea uimire a ocnașului, care fusese refuzat de toată lumea.
Știind bine că este un evadat căutat de poliție, episcopul îl cazează într-o cameră de unde ocnașul, pe nume Jean Valjean, fuge furând argintăria casei. Este prins de jandarmi și adus în fața domnului Bienvenu, care îl declară nevinovat și îi dăruiește și două sfeșnice de argint. Jean Valjean pleacă și se întâlnește pe drum cu micuțul Gervais, căruia îi fură moneda de doi franci, neascultându-i rugămințile stăruitoare de a i-o înapoia.
Ajuns la Montreuil-sur-Mer, și schimbat treptat de bunătatea pe care episcopul i-o arătase, fostul ocnaș își ia numele de Madeleine și începe o mică afacere în domeniul industriei mărgelăriei folosind tehnici învățate la ocnă. Afacerea prosperă și ajunge una profitabilă. În scurt timp, orașul Montreuil-sur-Mer renaște datorită domnului Madeleine. El devine binefăcătorul ținutului: dă de lucru șomerilor, îi ajută pe săraci și pe bolnavi; este numit primarul orașului, după ce refuză de mai multe ori.
Un vigilent inspector de poliție, numit Javert, asistă la episodul în care primarul îl salvează pe moș Fauchelevent, dând dovadă de o forță fizică nemaiîntâlnită, aproape supranaturală. Își dă repede seama că Madeleine nu este nimeni altul decât ocnașul Jean Valjean, vestit pentru forța sa.
Acesta se întâlnește la sediul poliției cu Fantine, o fostă lucrătoare de la fabrică, ajunsă pe drumuri și nevoită să facă fapte josnice pentru a-și întreține fetița. El dă poruncă să fie eliberată și atrage astfel și mai mult suspiciunile lui Javert asupra lui. Fantine este internată și îngrijită de o măicuță pe nume Simplice. Domnul Madeleine o vizitează pe nefericită aproape zilnic și începe să-i cunoască nevoile. Fetița acesteia, pe nume Cosette, este crescută de ticăloșii soți Thenardier, care îi cereau bani în fiecare lună pentru ca micuța fetiță să fie o servitoare și să mănânce resturile de mâncare de pe jos.
Primarul, înduioșat de starea Fantinei, care era pe moarte, hotărăște să plece la Montfermeil, satul în care se afla cârciuma lui Thenardier, pentru a o înapoia pe Cosette. Madeleine este prins de Javert, care îl urmărea de foarte mult timp. Fantine moare, reușind să obțină promisiunea primarului că va avea grijă de fetița sa.
Jean Valjean scapă din închisoare de două ori: prima dată scapă din mâinile lui Javert, iar a doua oară de la ocnă, printr-o întâmplare misterioasă. Salvează viața unui marinar de pe un vas dar moare chiar el. De fapt se aruncă în mare și este crezut mort. Se duce la Montfermeil, după ce își ia, de la domnul Lafitte, banii pe care îi deținea sub numele de Madeleine, și o cumpără pe Cosette de la nemiloșii hangii.
Se mută la Paris, în hardughia Gorbeau, de unde este nevoit să plece din cauza lui Javert, care îl urmărește din nou. Scapă de el și se duce împreună cu Cosette, pe care o îndrăgea acum enorm, la mănăstirea Petit-Picpus. Acolo îl întâlnește pe grădinarul moș Fauchelevent, care îl ajută să se stabilească la mănăstire.
La Paris, în strada Filles-du-Calvaire nr. 6 locuiește un burghez pe nume Gillenormand, în vârstă de nouăzeci de ani, împreună cu fiica sa și cu nepotul său, Marius. Băiețelul acesta, care fusese separat de tatăl său din cauza bunicului, primește într-o zi o scrisoare care îl anunță că tatăl pe care nu îl cunoaște este pe moarte. El se duce la fostul colonel demn de tot respectul pentru curajul dovedit în luptele duse pentru patria sa, neștiind nimic despre trecutul său glorios și neiubindu-l deloc.
Tatăl lui Marius moare iar băiatul își dă seama de iubirea pe care i-o datora tatălui său datorită discuției miraculoase pe care o are cu domnul Mabeuf. Supărat pe bunicul său pleacă de acasă și se stabilește în hardughia Gorbeau, vechea locuința a lui Jean Valjean. Se împrietenește cu membrii grupului A.B.C.: Enjolras, Combeferre, Jean Prouvaire, Feuilly, Courfeyrac, Bahorel, Laigle, Joly și Grantaire, dar nu intră în grupul lor ce luptă pentru înfăptuirea revoluției.
Se întâlnește cu o fată ce se plimba mereu pe aleile grădinii Luxembourg însoțită de un bătrân, poreclit Leblanc. Marius se îndrăgostește de această fată și face dese plimbări prin Luxembourg doar pentru a o zări o clipă. Ea nu este nimeni alta decât Cosette, ieșită din mănăstire și bătrânul nu este nimeni altul decât Jean Valjean. Acesta observă comportamentul ciudat al lui Marius și stabilește să nu se mai plimbe prin acea grădina. Asta înseamnă pentru Marius o lovitură teribilă: pierderea Ursulei sale, căci el așa credea că o cheamă.
Câteva luni este disperat dar se ivește un prilej de a o revedea pe Cosette și de a-i salva viața bătrânului Leblanc. Într-o zi, în camera alăturată lui din hardughia Gorbeau, vecinii Jondrette îi au ca musafiri chiar pe Cosette și pe tatăl său. Acești vecini trimit tuturor scrisori pe nume false cerând, sub diferite pretexte, bani celor milostivi. Noile lor victime sunt chiar persoanele atât de dragi lui Marius, care poate urmări întâlnirea printr-o gaură ce face legătură între camera sa și cea a familiei Jondrette. Aceasta este de fapt familia Thenardier, a cărei cârciumă dăduse faliment. Recunoscându-l pe Jean Valjean, stăpânul casei plănuiește asasinarea lui, angajând niște criminali din banda Patron-Minette. Îi dă întâlnire în acea seară iar victima vine, vrând să ajute un sărac să-și plătească chiria. Marius anunța poliția si astfel Javert este nevoit să îi salveze viața celui pe care îl urmărise atât de mult timp pentru a-l aresta. Tânărul primește pistoale pentru a anunța poliția de sosirea momentului critic dar este pus într-o situație dificilă. Trebuie să-l dea pe mâna poliției pe cel care i-a salvat viața tatălui său Thenardier (de fapt acesta îl scosese dintr-o groapă de cadavre pentru a-l jefui) sau să-l lase să moară pe tatăl fetei pe care o iubea din tot sufletul - Jean Valjean.
Până la urmă nu face nimic și lasă totul în seama lui Javert, care îi salvează viața fostului ocnaș Jean Valjean. Acesta scapă neobservat și își schimbă locuința pentru a nu fi descoperit de nimeni. Se mută în strada Plumet. Eponine, una din cele doua fiice a lui Thenardier, află adresa Cosettei și i-o dă lui Marius, în ciuda faptului că această oropsită a sorții îl iubea în adâncul sufletului. Marius se întâlnește cu Cosette în strada Plumet, care este de acum înainte gazda unei povești de dragoste.
Jean Valjean hotărăște să plece la Londra datorită bilețelului de la Eponine care îl indemna să facă acest lucru, iar Marius este din nou în situația de a o pierde pe Cosette. Se duce la bunicul său Gillenormand pentru a-i cere sprijinul, dar acesta îl refuză.
Dezamăgit de reacția bătrânului și având în fața o răscoala gata să izbucnească, hotărăște să se ducă in luptă pentru a muri. Astfel se alătura prietenilor lui, membri ai grupului A.B.C., in lupta de la baricade, condusă de Enjolras. Gavroche, fiul lui Thenardier dar mai mult crescut pe stradă, participă și el la răscoală. Este însărcinat de Marius să-i trimită un bilet Cosettei care ajunge în mâinile lui Jean Valjean.
În iunie 1832, membrii grupului A.B.C., împreună cu voluntarii adunați de pe străzi, construiesc o baricadă în strada Chanvrerie. Marius, care trebuie să-și respecte promisiunea făcută Cosettei, Gavroche, Javert, prins ca spion și Jean Valjean, care primise biletul de adio al lui Marius pentru fiica sa, se aflau și ei la baricada condusa cu multă pricepere ,curaj și patriotism de Enjolras. Iubitul Cosettei, încercând să-și dea viața pentru înfăptuirea răscoalei, salvează baricada de primul atac al soldaților, urcându-se în vârful ei cu un butoi de praf de pușcă și amenințând că va arunca totul în aer în cazul în care inamicii nu se retrag. Astfel, Marius ajunge un al doilea conducător, alături de Enjolras.
Dându-și seama că la venirea zorilor vor muri cu toții, răsculații hotărăsc să salveze câțiva oameni îmbrăcându-i in uniformele gărzii naționale, iar Jean Valjean își dă uniforma pentru a salva viața unui necunoscut. El le este de mare folos tinerilor răsculați, dar încearcă pe cât posibil să nu omoare pe nimeni. Gavroche își dă viața într-un mod admirabil aducând baricadei prețioasele gloanțe de care are atâta nevoie.
Printr-o întâmplare extraordinară Jean Valjean îi salvează viața lui Javert, omul care îi pricinuise atâtea necazuri. Acesta este prins ca spion în baricadă iar lui Jean Valjean îi revine sarcina de a-l executa. Dar el îi dă drumul, spunându-i adresa sa pentru ca mai târziu să-l poată aresta.
Între timp, minunații tineri, membri ai grupului A.B.C. sunt omorâți unul câte unul. Această regulă nu îi ocolește nici pe ceilalți răsculați. Aceștia hotărăsc să se adăpostească într-o cârciumă din apropiere. Enjolras ajută la adăpostirea celor rămași în viață stând cu pușca lui în mână în fața unui întreg regiment.
Până la urmă în viață nu rămân decât Jean Valjean și Marius, care rămăseseră în spatele cârciumii, curajosul Enjolras, privind moartea mândru și dârz și Grantaire, care adormise în timpul luptei din cauza beției. Acest băiat, mai tot timpul beat și ușuratic, ce fusese primit din milă de Enjolras în grupul condus de el, se trezește și are onoarea să moară alături de acel înger neînfricat ce își dă viața pentru patrie fără să șovăie.
Jean Valjean îl salvează de la moarte pe acela pe care îl ura și îl făcea responsabil de despărțirea dintre el și Cosette: pe Marius. Mergând prin canalele Parisului, pe întunericul înfricoșător de acolo și prin mizeria de nedescris, și riscându-și viața în nisip mișcător, reușește să ajungă la o ieșire ținând în brațe trupul poate neînsuflețit al lui Marius. Acolo se întâlnește cu Thenardier, care nu îl recunoaște.
În schimbul a treizeci de franci, el îi ajută pe cei doi să iasă din canal, dar pentru Jean Valjean se ivește o altă piedică: Javert. Acesta vrea să-l aresteze pe fostul ocnaș, dar mai întâi îl duce pe Marius acasă la bunicul său. Ajuns în fața casei acestuia, îi permite acestuia să intre în ea, el așteptând afară. Când Jean Valjean iese din casă pentru a fi dus la un sediu de poliție, nu îl mai găsește pe Javert. Acesta își dă seama că face rău arestându-l pe cel care îi salvase viața, chiar dacă el este un fost ocnaș. Dar face rău și neîmplinindu-și datoria față de justiție. Înnebunit, el se sinucide aruncându-se în Sena.
Marius este vindecat datorită îngrijirii speciale pe care i-o dă bunicul. Acesta, pentru fericirea nepotului său, vorbește cu domnul Fauchelevent, adică Jean Valjean și îl invită pe el și pe Cosette în casa lui. Marius se vindecă de tot și se căsătorește cu iubita sa, Cosette. Dar tatăl ei refuză să locuiască împreună cu tinerii căsătoriți deoarece ar face un mare păcat mințindu-i și ascunzându-și identitatea. Urmează o perioadă grea pentru eroul principal al acestei cărți: îi spune adevărul despre trecutul sau lui Marius, care începe să-l îndepărteze de Cosette, se întâlnește cu ea în fiecare seară dar fiind foarte distanți unul față de altul, ajunge până la urmă să nu o mai vadă deloc și se izolează în camera sa așteptându-și sfârșitul.
Thenardier se duce la Marius pentru a-i vinde niște secrete despre Jean Valjean în schimbul unei sume de bani și astfel Marius află cine l-a salvat de la moarte la baricade, că Jean Valjean nu este vinovat decât de furtul unei pâini pentru care a făcut nouăsprezece ani de închisoare. El o ia pe Cosette și se duc la tatăl ei, care este pe moarte. Jean Valjean, avându-i alături pe tinerii săi copii, Marius și Cosette, pe care îi iubea atât de mult, având alături lucrurile dragi lui: sfeșnicele episcopului, îmbrăcămintea fetiței sale de când era copil și cufărașul în care le purta și imaginându-și-l prezent și pe episcopul său drag, își dă sufletul în deplină pace și fericire.
Pe mormântul pe care i-l fac copiii săi sunt scrise următoarele versuri:
Azi doarme. Deși traiul i-a fost prea chinuit,
Trăia. Când al său înger plecă, el a murit.
Această întâmplare s-a petrecut firește
Așa cum vine noaptea când ziua se sfârșește.
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Ospataria la Regina Pedauque - Anatole France Anticariat carti literatura universala
Format: 16/11 cm
Anatole France este un autor care, chiar și pentru cititorul român, nu mai are nevoie de nici o prezentare. Premiul Nobel pentru Literatură în 1921, membru al ilustrei Academii Franceze din 1896, a fost considerat încă din timpul vieții un ideal al scriitorului francez, iar în țările francofone (ca România), chiar un prototip al marelui scriitor universal.
Existența și opera sa sunt la fel de bogate și alcătuiesc, împreună, două structuri care dialoghează întru morala literaturii. Ca actor social, France a fost de stânga, pacifist și umanist, apropiat cercurilor dreyfusarde. Ca scriitor, opera sa este subtil și superior morală, în sensul că pune probleme morale și face pedagogia binelui social, fără să fie tezistă sau propagandistică.
Ospătăria La regina Pédauque nu este opera sa cea mai cunoscută cititorului din România, educat încă din școala generală cu Cartea prietenului meu și Pierre Nozière și inițiat, mai târziu, într-ale literaturii universale, cu Crima lui Sylvestre Bonnard, Les opinions de Jérôme Coignard sau Insula pinguinilor. Este însă unul dintre romanele extrem de interesante ale lui Anatole France, atât pentru substratul său spiritual, cât și pentru subtila dezbatere intelectuală.
Numele provine de la regina franceză care a avut degetele la picioare unite cu o membrană, ca laba gâștei. Cartea este pătrunsă de o filozofie dublă a vieții: cea reală și cea denaturată, care dorește a întoarce sfintele scripturi cu capul în jos, după cum ne lămurește ilustrul autor. Eroii romanului își permit să filozofeze la mesele slinoase ale acestui și altor edificii, cu ospătari, bucătari și mufloni veseli.
Cartea descrie tribulațiile unui tânăr la începutul veacului al XVIII-lea, Jacques Ménétrier, fiul unui ospătar. Primind oarece știință de carte de la un calugăr capucin, băiatul îl va înlocui pe motanul Miraut în misiunea de a răsuci țepușa pe care sunt puse păsările la frigare. Intră apoi sub protecția abatelui Coignard, care îl rebotează Jacobus Tournebroche și îl învață latina și greaca. Sunt angajați de un alchimist aflat în căutarea salamandrelor și a silfidelor mitice în textele antice ale autorilor alchimiști. Vor întâlni personaje pitorești precum: un alchimist, două femei frivole, un capucin vagabond, un bătrân evreu gelos. Tânărul va face o călătorie inițiatică, în care va cunoaște dragostea și gelozia, înainte de a reveni în sânul familiei și a deveni librar.
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Orizonturi rosii - Ion Mihai Pacepa Anticariat carti eseu politic, intrigi politice
Format: 24,5/16,5 cm-
Memoriile unui sef al spionajului comunist
prima editie, editata in New York - SUA
are ca subtitlu - Amintirile unui general de securitate
autorul a fost unul dintre apropiatii cuplului prezidential Ceausescu . a fugit in occident si acolo si-a scris memoriile adunate in aceasta carte !
O carte fidela adevarului, un adevar crud, orwellian. - Wayne A. Barnes, agent special FBI
In 1978, in plina glorie, cumuland cateva functii esentiale - consilier personal al lui Nicolae Ceausescu, director adjunct al Departamentului de Informatii Externe si secretar de stat in Ministerul de Interne -, generalul-locotenent Ion Mihai Pacepa a facut un gest paradoxal, parasind Romania. Apoi, publicand in SUA volumul memorialistic Orizonturi rosii, Pacepa a demascat natura criminala a partidului comunist si a Securitatii, aducand prejudicii ireparabile regimului de la Bucuresti. Cartea sa a dat in vileag un sistem al crimei organizate la nivel de stat care functiona in virtutea unei autentice traditii leniniste. Dar de data asta nu era vorba de ideologia omniprezenta in materialele de propaganda, ci de faptul ca Ceausescu, la fel ca Lenin odinioara, isi finanta proiectul politic personal din actiuni profund ilegale: trafic de persoane si de armament, spionaj industrial, extorcare de bani, actiuni de influenta, mita si coruptie. Daca in Rusia presovietica gangsterul insarcinat sa faca bani pentru partid era Stalin, in Romania lui Ceausescu, cei iesiti pur si simplu la furat bani si secrete de prin toata lumea erau miile de ofiteri acoperiti ai DIE. O asemenea depozitie a perturbat afacerile colosale ale acestei veritabile mafii. De aceea, Securitatea si mostenitorii sai nu i-au iertat niciodata generalului Pacepa asa-zisa lui tradare.
Generalul Pacepa este considerat de comunitatea de informatii a SUA singurul reprezentant al Occidentului care a demolat o intreaga retea de spionaj inamica si a jucat un rol remarcabil in preintampinarea celui de-al Treilea Razboi Mondial. S-a spus despre el ca este "omul cu cea mai mare influenta din secolul XX, daca nu si din secolul XXI".
Pacepa nu numai ca ne-a ajutat sa intelegem istoria si multe dintre operatiunile de dezinformare - indeosebi din partea Rusiei si a tarilor din Orientul Mijlociu - la care inca asistam, dar ne-a oferit avantajul de a invata cum sa le infrangem. Pe scurt, a deschis o lume a carei existenta nu era cunoscuta multora dintre noi, in timp ce aceia care o cunosteau o subestimau considerabil. - R. James Woolsey, Jr., fost director al CIA
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Fantezie si indemanare - Draga Neagu Anticariat carti tehnica, lucru manual
Format: 20/21 cm-
indeletniciri practice pentru copii
sfaturi pentru ca sa confectioneze jucari si multe altele
pe coperta este trecut numele astfel: Neagu Draga
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Extravagantul Conan Doi - Vlad Musatescu Anticariat carti politist, enigma, aventura, spionaj, umor
Format: 20/13 cm-
am aceste titluri si in editiile aparute separat - rog dati clic pe autor - apar 2 pagini cu cartile autorului.
2 volume,
vol 1
De-a Puia-Gaia
De-a Baba-Oarba [incepe la pag 255]
vol 2 contine:
De-a V-ati Ascunselea
De-a Baza [incepe la pag 207]
sunt parti ale ciclului "Jocurile detectivului Conan"
Nu știu în ce măsură se poate vorbi de o tradiție românească a romanului polițist românesc, mai ales că nu sunt decât un cititor accidental al genului. Dar cred că nici o istorie a policier-ului autohton nu l-ar putea ignora pe Vlad Mușatescu pentru tetralogia avându-l ca erou pe detectivul gurmand și încurcă-lume Al Conan Doi, scriitor mereu în căutarea unei oaze de liniște, unde să-și poată scrie romanele. Oază de liniște care, odată găsită, devine repede scena unei noi aventuri. Reunite sub titlul Extravagantul Conan Doi (ediția definitivă, în două volume groase, a apărut în urma unei discuții cu Marin Preda), cele patru părți ale seriei au fost încă din epocă reale bestseller-uri, și încă nu și-au pierdut din farmec.
Cea de a treia parte a aventurilor lui Al Conan Doi îl duce pe simpaticul și flămândul detectiv în
Delta Dunării. Cu ajutorul eternei Tanti Ralița, mătușa dependentă de cafea, Mărășești și filme cu gangsteri, îndrăgostitul de bătrâna Erika ajunge să se refugieze pe tărâmul rezervației naturale cel mai promovate atunci. În căutare de liniște, mult pește și noi trăsnăi. Nu am înțeles niciodată fascinația pentru pescuit, dar pentru Al Conan Delta este un paradis patriarhal, departe de bulgăroaica Penke și ochiul ei vigilent, credincios regimului drastic de slăbire. Delta, cu mult pește, pește de toate felurile, un Eden piscicol pentru un detectiv amator, grăsuliu și mâncăcios. Și găzduit de o familie de lipoveni de la Mila 41 Stepan, mare amator de vodka-satelit, Mașa-Garafa și puștiul Vova, plus porcul Sandolea Al Conan Doi își respectă cu sfințenie regimul dietetic. Se hrănește cu borș de șaran (crap) în castroane imense, șaran și alte specii solzoase prăjite în ulei de rapiță, chiftele de știucă și tot soiul de alte preparate specifice, spălate cu sticle de vin acru, condimentate cu brânză de baltă și cafea pregătită în gamela pentru mujdei. Tot acolo va trece în două rânduri prin experiența curat antropologică și intens gastronomică a nunții lipovenești, prima oară ca invitat de seamă al noii nunți între Stepan și Mașa-Garafa, nuntă repetată periodic din motive ascunse. Și casnice. Vorba aceluiași Stepan, facem roman, domnu Conan. Doar că domnul Conan nici măcar nu s-a așezat vreo clipă la mașina de scris.
Nu durează mult până când Al Conan Doi să reușească (din nou) să tulbure viața liniștitei așezări de pescari. Mai întâi pune în alertă CAP-ul local, alarmat că ziaristul de la Fapta a venit să scrie despre ei. CAP cu membri ca Hristu Ferșampanos (singurul descendent din regiune al galilor) , Milipoc Papașa, Pilu Arambașa și restul personagiilor pitorești. Apoi, firește, dă peste cap siesta unicului oficiu poștal de la Mila 41, cu factorul său Mișa Negroponte, cel cu bicicletă și o spaimă atavică de apă, mai ales potabilă. Și pe care trăscăul de Tâncăbești îl face să devină, etilic de rapid, fanul numărul 1 al scriitorului pripășit în Deltă. Oficiu poștal condus cu o mână de fier de tomnatica și seducătoarea Moira Gherghidap, destul de trecută și cu un vag breton sub nasul acvilin, dar foarte interesată de Al Conan Doi. Poate prea interesată. Și pasionată de divinație, mai ales de cititul în cafea.
Așa cum se întâmplă în toate aventurile sale, Al Conan Doi reușește să se împrietenească și cu o echipă de aparenți cineaști, conduși de experimentatul regizor Socrate Cotoi, trupă de șoc ce îi include și pe Grigulea Pîșu, Gică Bendix în rol de cascador, tovarășul Cotonog ca director de producție și Romeo Pârvuică, fost căpitan de apă dulce. Veniți oficial să imortalizeze frumusețile Deltei și la fel de flămânzi ca îndrăgitul Al Conan Doi, pe care îl înconjoară imediat cu o afecțiune bine jucată, ar fi cei mai buni prieteni ai acestuia. Dacă vigilentul Al Conan Doi nu ar prinde firul deșirat al unei conspirații, ce amenință să aducă grave prejudicii avutului obștesc (sau cam așa ceva), iar conștiința lui civică nu l-ar îndemna să oprească planul cvintetului de fantastici, sprijiniți și de Moira Gherghidap. Și dacă adaugi la asta ca ingrediente una magazine cu batog de morun, una dirigintă de poștă care visează la luxul occidental, cinci infractori nu foarte inspirați, adăugând un polonic de fler detectivistic marca Al Conan Doi
Cumva, de fiecare dată când se apucă de o anchetă, Al Conan Doi reușește cu real succes nu doar să încurce lucrurile până ai nevoie de multă răbdare să le mai scoți la lumină, dar mai ales să provoace o serie de gaguri și isprăvi vrednice de cele mai bune comedii mute din epoca de aur a cinematografului. Pasionat de romane cu mistere și filme cu gangsteri, rotofeiul scriitor vede peste tot amenințări și planuri complicate, iar lupta lui cu elementele infracționale înrăite transformă viața până mai ieri liniștită a micii localității într-un spectacol de bâlci. Iar tocmai când e sigur că potențialii criminali au fost anihilați, apare un complice la care nimeni nu se aștepta. Numai milițian însărcinat cu un caz în care s-a implicat Al Conan Doi să nu fii. Mai bine demisionezi și te apuci de pescuit în Deltă, ori te întreci la băut vodka-satelit cu Stepan Cușeai. Scapi măcar cu nervii întregi.
Vlad Mușatescu a găsit cu această tetralogie formula câștigătoare, combinând elementele de bază ale romanului polițist cu un umor de bună calitate, în parte onomastic, în parte cinematografic, nume trăsnite, plus comic de situație și gaguri peste gaguri, întregul având în centru un anti-erou pe care nu poți să nu-l îndrăgești. Dincolo de comic, a reușit să-și găsească personaje memorabile, a reușit să construiască de fiecare dată un schelet epic funcțional și interesant, a reușit acea tensiune a unei narațiuni bine ținute în frâu. Genul de carte la care râzi, foarte deschis și fără să te abții, și la recitirea cu numărul X. Sigur, se pot face referințe, trimiteri și apropieri, se poate vorbi despre elementele esențiale ale romanului polițist. Etc. Dar esențial rămâne că au fost romane de succes atunci, sunt citite și astăzi cu aceeași plăcere, și în mai bine de trei decenii nu și-au pierdut deloc farmecul. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, este un vis inaccesibil pentru destui autori.
de pe blogul lui Cinabru
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Jurnalul unui jurnalist fara jurnal - Ion D. Sirbu Anticariat carti literatura romana
Format: 20/14,5 cm
2 volume
volumul 1 - Glosse, Craiova 1983 - 1986
volumul 2 - Exercitii de luciditate - LIPSESTE
Ion Desideriu Sîrbu (n. 28 iunie 1919, Petrila, județul Hunedoara (interbelic) - d. 17 septembrie 1989 Craiova) a fost un autor, eseist, dramaturg, filozof, publicist și romancier român, autor în special de literatură de sertar, din cauza epurării sale. A semnat Ion D. Sîrbu, cel mai adesea, dar și I. D. Sîrbu.
Născut în familia unui miner, I. D. Sîrbu a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității Regele Ferdinand I din Cluj. După cum declara el însuși, a fost primul student la filozofie care provenea dintr-o colonie de mineri, cu o tradiție muncitorească foarte veche.
În anii 1940 a activat în Cercul Literar de la Sibiu, alături de Ion Negoițescu, Radu Stanca, Ștefan Augustin Doinaș, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruș etc.
Dacă Lucian Blaga i-a fost profesor și mentor, ulterior I. D. Sîrbu îi va deveni asistent la catedră profesorului Liviu Rusu. În 1947, devenea cel mai tânăr conferențiar universitar din țară. Este însă scos din Universitate, epurat de noua orânduire, care îl consideră un filozof cu idei reacționare. Motivul real se pare că a fost refuzul unui denunț abominabil împotriva mentorului său, Lucian Blaga, care în acel moment îi conducea teza de doctorat.
După câțiva ani de profesorat în învățământul liceal, a fost redactor în București, la revista Teatru iar apoi la Revista de pedagogie.
În urma unui articol critic referitor la o piesă comunistă, și datorită unei presupuse colaborări cu reacționarii maghiari în perioada Revoluției maghiare anticomuniste din Budapesta 1956, a fost arestat și condamnat politic, întâi la un an, iar apoi pedeapsa a crescut la șapte ani.
După eliberarea din închisoare, lucrează câteva luni în mină, după care, din 1964, i se stabilește domiciliul obligatoriu la Craiova, unde reușește, în cele din urmă, să se angajeze la Teatrul Național din Craiova ca secretar literar. Rămâne sub supravegherea Securității locale si centrale, ofițerul de caz fiind locotenentul (pe atunci) Olimpian Ungherea, care, printr-o ironie a sorții, va deveni la rândul său scriitor după demisia din Securitate.
Publică, după o lungă perioadă de interdicție, piese de teatru, povestiri și două romane pentru copii, cu ecou de critică extrem de redus. Dupa 1989 cărțile sale au provocat o adevărată emoție în rândul intelectualilor români și au constituit exemple de literatură de sertar. Un rol semnificativ în promovarea operei sale l-a avut soția sa, Elisabeta Sîrbu, modelul personajului Limpi din romanul Adio Europa.
Victor Petrini, personajul principal al romanului lui Marin Preda Cel mai iubit dintre pământeni, pare a fi modelat în parte după I.D. Sîrbu.
A murit la 17 septembrie 1989 în urma unui cancer al esofagului.
La 27 august 2009, lui Ion Dezideriu Sîrbu i s-a conferit, post-mortem, titlul de "Cetățean de Onoare al municipiului Petroșani", pentru întreaga activitate culturală.
La Petrila există o școală care îi poartă numele, iar la Petroșani un teatru. Tot la Petrila este si casa memoriala I.D. Sarbu unde a locuit dramaturgul.
La Petroșani ființează din 1991 Fundația Culturală "Ion D. Sîrbu".
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Locuitorii padurii - Eugen Jianu Anticariat carti copii, elevi, scolari, aventura, povesti, basme
Format: 20,5/25 cm-
cartonat, cu cotor panzat gri, nu scrie nimic pe cotor,
cu superbe ilustratii color de Dem. Demetrescu
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Europa mea - Gheorghe Ursu Anticariat carti literatura romana
Format: 20/14,5 cm-
Gheorghe Ursu (n. 1 iulie 1926, Soroca, Basarabia, Regatul României d. 17 noiembrie 1985, torturat la penitenciarul din Calea Rahovei, București, Republica Socialistă România) a fost un inginer constructor, poet, scriitor și disident român. A fost arestat în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. A murit din cauza bătăilor primite în timpul detenției.
Gheorghe Ursu s-a născut în orașul Soroca, fiul lui Vasile Ursu din Galați și al Margaretei, din Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud. Gheorghe a învățat la școala din Soroca până în anul 1941, când familia s-a mutat la Galați.
A continuat să învețe la Liceul Vasile Alecsandri din Galați. Bunicii lui din partea mamei, împreună cu încă 10 membri ai familiei (care erau evrei) au fost uciși la Auschwitz.
1942 - 1945 - Continuă cursurile liceale la Liceul Vasile Alexandri din Galați. Participă la acțiunile unui grup anti-nazist, din care faceau parte si scriitorii de mai târziu Iordan Chimet și Camil Baciu, cu care a rămas prieten pentru restul vieții (vezi "Cartea prietenilor mei" a lui Iordan Chimet, aparută postum, în 2006). În iunie 1944, se înscrie în U.T.C., ducând în continuare o activitate anti-nazistă. Siguranța antonesciană îl urmărește. Este arestat, dar scapă de închisoare datorită întâmplării: doctorul Vasile Ursu asistase, ca chirurg ginecolog, la nașterea fiului prefectului din Galați la acea dată.
1944 - Își face debutul în literatură în cotidianul de orientare democraticî "Ecoul", în pagina literară realizată de Miron Radu Paraschivescu, Virgil Ierunca și Ion Caraion. Publică un microeseu despre Jean de Meung (22 mai 1944) și altul despre Jules Verne (8 august 1944). Începe să scrie un jurnal personal intim, în care va nota zilnic, pe tot parcursul vieții, impresii și evenimente politice, culturale, personale, etc. și care va insuma mii de pagini.
1945 - 1950 - Este student la Politehnica din București - Facultatea de Construcții. Se angajează voluntar pe unul din marile șantiere industriale, crezând pentru moment în încercarea noului regim de reconstrucție a țării după război. Se înscrie în PCR, dar repede dezamăgit de turnura evenimentelor politice, devine, prin atitudinea sa contestatara, un ins incomod.
În 1950 este exclus din partid pentru întrebările nonconformiste pe care le punea în legatură cu guvernarea comunistă și pentru prietenia cu "elementele reacționare".
1950 - 1985 - Lucrează neîntrerupt la Institutul de proiectări în construcții ISLGC. A fost șef de atelier specializat în calculul structurilor de rezistență pentru construcții. Proiectează un număr impresionant de construcții de locuit și industriale, hoteluri și spitale. A realizat și publicat împreună cu regizorul Mirel Iliesiu un album dedicat arhitecturii litoralului românesc.
1969-1982 - Un pasionat al artei universale, a făcut mai multe excursii în Occident, obținând cu greu, și totdeauna numai în urma unui lung ciclu de cereri, refuzuri și proteste până la "Președintele Republicii", pașaportul din partea autorităților române. (Vezi, în introducerea la Europa Mea, modul cum a primit Gheorghe Ursu permisiunea regimului comunist să călătorească în vest). În timpul acelor călătorii a intrat în legătură cu disidenți români din Occident, printre care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. A rămas în legătură și cu vechii săi prieteni, fugiți, rămași sau emigrați în vest: Camil Baciu, Noldi Balanescu, Sergiu Huzum și Mioara Cremene, Gad Calmanovici, Alexandru Mirodan, Gelu Ionescu, pictorul George Tomaziu, etc. Tot în acești ani devine un sarcastic critic, deseori exasperat, al abuzurilor regimului comunist și al marasmului de conștiință indus de cultul personalității lui Ceaușescu. În cea mai mare parte aceste critici le-a încredințat jurnalului; deseori însa le citea, în forme literare, în cercuri de prieteni, unde propunea și alte variante de protest contra regimului (vezi amintirea "Intilnire cu Geo Bogza" din capitolul "Babu" al volumului "Cartea prietenilor mei"). In acesti ani, la serviciu tine la vedere afise anti-totalitare. (Vezi capetele de acuzare din 1985 ale Securitatii pentru "intensa activitate de propaganda dusmanoasa" impotriva regimului). Ca urmare a acestor acțiuni, Securitatea l-a urmărit în toți acei ani, printr-o acțiune cu numele de cod "Călătorul".
În anul 1970 i s-a publicat la editura Litera un volum de versuri numit "Mereu Doi" cu o prefață scrisă de Nina Cassian. În urma confiscări jurnalului intim, prietena lui, poeta Nina Cassian, a preferat să nu se mai întoarcă în România și a emigrat în SUA.
În octombrie 2001 Serviciul Român de Informații a dat în presă un comunicat, prin care a anunțat existența de 50.000 de file de manuscrise confiscate înainte de 1989. Printre ele au fost 811 pagini ale jurnalului lui Gheorghe Ursu.
Moartea și condamnarea vinovaților
Gheorghe Ursu a fost arestat pe 21 septembrie 1985 pe motiv că deținea valută. A fost plasat în aceeași celulă cu recidiviștii violenți Marian Cliță și Gheorghe Radu, iar milițienii au primit ordin să nu intervină, chiar dacă din spatele gratiilor se auzeau zgomote. În paralel, Gheorghe Ursu era scos din celulă și interogat zilnic, prin metode specifice, de către Securitate. Disidentul a rezistat până pe 17 noiembrie 1985, iar organele statului au notat drept cauză oficială a morții o peritonită Deținuții au fost puși de Securitate să îl omoare. Procurorul Vasile Manea Drăgulin a stabilit în 1985 că moartea nu ar fi fost violentă și a dispus neînceperea urmăririi penale.
În anul 2000, după mai multe răsturnări de situație, un infractor de drept comun, aflat în detenție împreună cu Ursu, a fost condamnat pentru uciderea acestuia.
În octombrie 2003, foștii colonei de miliție Tudor Stănică și Mihail Creangă au fost condamnați la 20 de ani de închisoare pentru omorul lui Gheorghe Ursu.
În decembrie 2005 fostul general SRI, Eugen Grigorescu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare privind dispariția jurnalului lui Gheorghe Ursu. Fiul inginerului Ursu, Andrei Ursu, încearcă să găsească aceste pagini de jurnal, care au ajuns pe la începutul anilor 90 la Gabriela Adameșteanu, cea care a publicat o selecție din Jurnal în revista 22, în arhiva CNSAS. Până în acest moment, manuscrisul nu a fost încă descoperit.
Gheorghe Ursu a fost și scriitor, cartea de călătorie scrisă de acesta fiind publicată post-mortem în anul 1991.
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
|
© 2026 Anticariat Librarie, Ploiesti. Toate drepturile rezervate.
|
|
|
|
|
