Descriere:
|
Cartea are un umor teribil, iar protgoniștii ei sunt niște escroci mărunți dintre care doar unul singur are niște idealuri mărețe. Să vedem cum stă treaba: avem trei fii închipuiți aiu barvului locotenent Schimdt adunați întâmplător în biroul unui președinte cu dare de mână: primul, Ostap Bender, este cel cu visurile îndrăznețe, alias comandorul. Al doilea Balaganov, un găinar, și al treilea, Panikovski, un călcător de conveții. La ei se mai adaugă un taximetrist cu tendințe mistice, Adam Kozlevici. Cu aceste tendințe mistice va avea mult de furcă Bender:
-Spre înșelăciune și șantaj am și eu însumi înclinații, spunea el. Acum, de pildă, mă ocup cu stoarcerea unei importante sume de bani de la un cetățean căpățânos. Dar eu nu-mi însoțesc actele dubioase nic cu psalmi, nici cu urletul orgii, nici cu citate idioate din latinește sau slavonă. Și, în general, prefer sp lucrez fără tămâie și fără clopoței astrali
Cu toții vor să se îmbogățească de pe urma unui om bogat, evident, că de la un sărăntoc nu ai ce stoarce. Problema este că milionarul Rusiei este la rândul lui un escroc: Alexander Koreiko este un milionar deghizat într-un biet conțopist ce-i drept, cu o minte brici. Zgârcit până în măduva oaselor, și mereu speriat că cineva ar putea afla cât este el de bogat de fapt în plin proces de sovietizare, acest Superman al Harpagonilor le va pune multe bețe în roate indivizilor ce vor să-i vină de hac. Treptat, membrii echipei de șoc se vor retrage din afacere (după moartea lui Panikovski), cu excepția lui Bender, care ia de la Koreiko milionul mult-visat. Ce se întâmplă după, este absolut adorabil: milionarul nu poate cumpăra mai nimic, nu își mai poate face prieteni, și ajunge brusc pe pragul unei crize existențiale. Dă să trimită banii prin poștă statului, dar se răzgândește:
|