Contact:  Vodafone: 0723 318 590  
Vodafone este telefonul la care ma gasiti oriunde. La celelate telefoane raspund doar daca sunt acasa. Nu sun inapoi la apelurile pierdute.
Va sugerez ca daca nu am raspuns sa sunati pe nr de Vodafone. MULTUMESC PENTRU INTELEGERE!

Din experienta mea reiese ca cei cu care am vorbit direct au inteles mult mai exact situatia indiferent daca au comandat sau nu !!! Cu foarte multe persoane care nu au acceptat aceasta discutie directa au aparut neintelegeri. Nu vreau sa pacalesc pe nimeni, nu vreau sa fortez pe nimeni sa cumpere sau sa vorbeasca cu mine. E alegerea dvs. Insa e posibil ca sa aveti nemultumiri care ar fi foarte probabil sa le eliminati daca am discuta direct si ati intelege exact situatia cu ceea ce comandati !!! Discutia directa e mult mai bogata in nuante si intelegerea este mult mai buna. Intrebarile au un raspuns instantaneu si se pot face precizari pana intelegerea este corecta si completa !!!
Prima pagină Impresii Contact  
  Nu aveti produse in cosul de cumparaturi.   Cosul meu
de
cumparaturi
    Anticariat Librarie => Lista carti => Cautare: Virgil Ierunca
Pagini:  ( 1 )  2 >>  
        Detalii

Mereu doi - Gheorghe Ursu

Anticariat carti literatura romana, poezii
Format: 16,5/14,5 cm-
placheta de versuri aparut in regia autorului [adica publicata pe banii autorului] ilustratii de Piliuta

are autograf si dedicatia autorului care semneaza Babu Ursu. Puteti consulta si acest link unde este foto a aceleiasi carti dedicate lui Geo Bogza si semnatura e identica:
https://www.observatorcultural.ro/articol/gheorghe-ursu-credea-in-poezie/

Bunicii lui din partea mamei, împreună cu încă 10 membri ai familiei (care erau evrei) au fost uciși la Auschwitz.
Gheorghe Ursu (n. 1 iulie 1926, Soroca, Basarabia, Regatul României - d. 17 noiembrie 1985, torturat la penitenciarul din Calea Rahovei, București) a fost un inginer constructor, poet, scriitor și disident român. A fost arestat în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. A murit din cauza bătăilor primite în timpul detenției.1944 - Își face debutul în literatură în cotidianul de orientare democraticî "Ecoul", în pagina literară realizată de Miron Radu Paraschivescu, Virgil Ierunca și Ion Caraion. Publică un microeseu despre Jean de Meung (22 mai 1944) și altul despre Jules Verne (8 august 1944). Începe să scrie un jurnal personal intim, în care va nota zilnic, pe tot parcursul vieții, impresii și evenimente politice, culturale, personale, etc. și care va insuma mii de pagini. 1945 - 1950 - Este student la Politehnica din București - Facultatea de Construcții. Se angajează voluntar pe unul din marile șantiere industriale, crezând pentru moment în încercarea noului regim de reconstrucție a țării după război. Se înscrie în PCR, dar repede dezamăgit de turnura evenimentelor politice, devine, prin atitudinea sa contestatara, un ins incomod. În 1950 este exclus din partid pentru întrebările nonconformiste pe care le punea în legatură cu guvernarea comunistă și pentru prietenia cu "elementele reacționare". 1950 - 1985 - Lucrează neîntrerupt la Institutul de proiectări în construcții ISLGC. A fost șef de atelier specializat în calculul structurilor de rezistență pentru construcții. Proiectează un număr impresionant de construcții de locuit și industriale, hoteluri și spitale. A realizat și publicat împreună cu regizorul Mirel Iliesiu un album dedicat arhitecturii litoralului românesc. 1969-1982 - Un pasionat al artei universale, a făcut mai multe excursii în Occident, obținând cu greu, și totdeauna numai în urma unui lung ciclu de cereri, refuzuri și proteste până la "Președintele Republicii", pașaportul din partea autorităților române. (Vezi, în introducerea la Europa Mea, modul cum a primit Gheorghe Ursu permisiunea regimului comunist să călătorească în vest). În timpul acelor călătorii a intrat în legătură cu disidenți români din Occident, printre care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. A rămas în legătură și cu vechii săi prieteni, fugiți, rămași sau emigrați în vest: Camil Baciu, Noldi Balanescu, Sergiu Huzum și Mioara Cremene, Gad Calmanovici, Alexandru Mirodan, Gelu Ionescu, pictorul George Tomaziu, etc. Tot în acești ani devine un sarcastic critic, deseori exasperat, al abuzurilor regimului comunist și al marasmului de conștiință indus de cultul personalității lui Ceaușescu. În cea mai mare parte aceste critici le-a încredințat jurnalului; deseori însa le citea, în forme literare, în cercuri de prieteni, unde propunea și alte variante de protest contra regimului (vezi amintirea "Intilnire cu Geo Bogza" din capitolul "Babu" al volumului "Cartea prietenilor mei"). In acesti ani, la serviciu tine la vedere afise anti-totalitare. Ca urmare a acestor acțiuni, Securitatea l-a urmărit în toți acei ani, printr-o acțiune cu numele de cod "Călătorul". În anul 1970 i s-a publicat la editura Litera un volum de versuri numit "Mereu Doi" cu o prefață scrisă de Nina Cassian. În urma confiscări jurnalului intim, prietena lui, poeta Nina Cassian, a preferat să nu se mai întoarcă în România și a emigrat în SUA. În octombrie 2001 Serviciul Român de Informații a dat în presă un comunicat, prin care a anunțat existența de 50.000 de file de manuscrise confiscate înainte de 1989. Printre ele au fost 811 pagini ale jurnalului lui Gheorghe Ursu.În anul 2000, după mai multe răsturnări de situație, un infractor de drept comun, aflat în detenție împreună cu Ursu, a fost condamnat pentru uciderea acestuia.[2] În octombrie 2003, foștii colonei de miliție Tudor Stănică și Mihail Creangă au fost condamnați la 20 de ani de închisoare pentru omorul lui Gheorghe Ursu. În decembrie 2005 fostul general SRI, Eugen Grigorescu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare privind dispariția jurnalului lui Gheorghe Ursu. Fiul inginerului Ursu, Andrei Ursu, încearcă să găsească aceste pagini de jurnal, care au ajuns pe la începutul anilor 90 la Gabriela Adameșteanu, cea care a publicat o selecție din Jurnal în revista 22, în arhiva CNSAS. Până în acest moment, manuscrisul nu a fost încă descoperit. Gheorghe Ursu a fost și scriitor, cartea de călătorie scrisă de acesta fiind publicată post-mortem în anul 1991.

Gheorghe Ursu (n. 1 iulie 1926, Soroca, Basarabia, Regatul României – d. 17 noiembrie 1985, torturat la penitenciarul din Calea Rahovei, București, Republica Socialistă România) a fost un inginer constructor, poet, scriitor și disident român. A fost arestat în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. A murit din cauza bătăilor primite în timpul detenției.

Gheorghe Ursu s-a născut în orașul Soroca, fiul lui Vasile Ursu din Galați și al Margaretei, din Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud. Gheorghe a învățat la școala din Soroca până în anul 1941, când familia s-a mutat la Galați.

A continuat să învețe la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați. Bunicii lui din partea mamei, împreună cu încă 10 membri ai familiei (care erau evrei) au fost uciși la Auschwitz.

1942 - 1945 - Continuă cursurile liceale la Liceul „Vasile Alexandri” din Galați. Participă la acțiunile unui grup anti-nazist, din care faceau parte si scriitorii de mai târziu Iordan Chimet și Camil Baciu, cu care a rămas prieten pentru restul vieții (vezi "Cartea prietenilor mei" a lui Iordan Chimet, aparută postum, în 2006). În iunie 1944, se înscrie în U.T.C., ducând în continuare o activitate anti-nazistă. Siguranța antonesciană îl urmărește. Este arestat, dar scapă de închisoare datorită întâmplării: doctorul Vasile Ursu asistase, ca chirurg ginecolog, la nașterea fiului prefectului din Galați la acea dată.

1944 - Își face debutul în literatură în cotidianul de orientare democraticî "Ecoul", în pagina literară realizată de Miron Radu Paraschivescu, Virgil Ierunca și Ion Caraion. Publică un microeseu despre Jean de Meung (22 mai 1944) și altul despre Jules Verne (8 august 1944). Începe să scrie un jurnal personal intim, în care va nota zilnic, pe tot parcursul vieții, impresii și evenimente politice, culturale, personale, etc. și care va insuma mii de pagini.

1945 - 1950 - Este student la Politehnica din București - Facultatea de Construcții. Se angajează voluntar pe unul din marile șantiere industriale, crezând pentru moment în încercarea noului regim de reconstrucție a țării după război. Se înscrie în PCR, dar repede dezamăgit de turnura evenimentelor politice, devine, prin atitudinea sa contestatara, un ins incomod.

În 1950 este exclus din partid pentru întrebările nonconformiste pe care le punea în legatură cu guvernarea comunistă și pentru prietenia cu "elementele reacționare".

1950 - 1985 - Lucrează neîntrerupt la Institutul de proiectări în construcții ISLGC. A fost șef de atelier specializat în calculul structurilor de rezistență pentru construcții. Proiectează un număr impresionant de construcții de locuit și industriale, hoteluri și spitale. A realizat și publicat împreună cu regizorul Mirel Iliesiu un album dedicat arhitecturii litoralului românesc.

1969-1982 - Un pasionat al artei universale, a făcut mai multe excursii în Occident, obținând cu greu, și totdeauna numai în urma unui lung ciclu de cereri, refuzuri și proteste până la "Președintele Republicii", pașaportul din partea autorităților române. (Vezi, în introducerea la Europa Mea, modul cum a primit Gheorghe Ursu permisiunea regimului comunist să călătorească în vest). În timpul acelor călătorii a intrat în legătură cu disidenți români din Occident, printre care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. A rămas în legătură și cu vechii săi prieteni, fugiți, rămași sau emigrați în vest: Camil Baciu, Noldi Balanescu, Sergiu Huzum și Mioara Cremene, Gad Calmanovici, Alexandru Mirodan, Gelu Ionescu, pictorul George Tomaziu, etc. Tot în acești ani devine un sarcastic critic, deseori exasperat, al abuzurilor regimului comunist și al marasmului de conștiință indus de cultul personalității lui Ceaușescu. În cea mai mare parte aceste critici le-a încredințat jurnalului; deseori însa le citea, în forme literare, în cercuri de prieteni, unde propunea și alte variante de protest contra regimului (vezi amintirea "Intilnire cu Geo Bogza" din capitolul "Babu" al volumului "Cartea prietenilor mei"). In acesti ani, la serviciu tine la vedere afise anti-totalitare. (Vezi capetele de acuzare din 1985 ale Securitatii pentru "intensa activitate de propaganda dusmanoasa" impotriva regimului). Ca urmare a acestor acțiuni, Securitatea l-a urmărit în toți acei ani, printr-o acțiune cu numele de cod "Călătorul".

În anul 1970 i s-a publicat la editura Litera un volum de versuri numit "Mereu Doi" cu o prefață scrisă de Nina Cassian. În urma confiscări jurnalului intim, prietena lui, poeta Nina Cassian, a preferat să nu se mai întoarcă în România și a emigrat în SUA.

În octombrie 2001 Serviciul Român de Informații a dat în presă un comunicat, prin care a anunțat existența de 50.000 de file de manuscrise confiscate înainte de 1989. Printre ele au fost 811 pagini ale jurnalului lui Gheorghe Ursu.
Moartea și condamnarea vinovaților

Gheorghe Ursu a fost arestat pe 21 septembrie 1985 pe motiv că deținea valută. A fost plasat în aceeași celulă cu „recidiviștii violenți” Marian Cliță și Gheorghe Radu, iar milițienii au primit ordin să nu intervină, chiar dacă din spatele gratiilor se auzeau zgomote. În paralel, Gheorghe Ursu era scos din celulă și „interogat” zilnic, prin „metode specifice”, de către Securitate. Disidentul a rezistat până pe 17 noiembrie 1985, iar organele statului au notat drept cauză oficială a morții o „peritonit㔠Deținuții au fost puși de Securitate să îl omoare. Procurorul Vasile Manea Drăgulin a stabilit în 1985 că moartea nu ar fi fost violentă și a dispus neînceperea urmăririi penale.

În anul 2000, după mai multe răsturnări de situație, un infractor de drept comun, aflat în detenție împreună cu Ursu, a fost condamnat pentru uciderea acestuia.

În octombrie 2003, foștii colonei de miliție Tudor Stănică și Mihail Creangă au fost condamnați la 20 de ani de închisoare pentru omorul lui Gheorghe Ursu.

În decembrie 2005 fostul general SRI, Eugen Grigorescu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare privind dispariția jurnalului lui Gheorghe Ursu. Fiul inginerului Ursu, Andrei Ursu, încearcă să găsească aceste pagini de jurnal, care au ajuns pe la începutul anilor 90 la Gabriela Adameșteanu, cea care a publicat o selecție din Jurnal în revista 22, în arhiva CNSAS. Până în acest moment, manuscrisul nu a fost încă descoperit.
Gheorghe Ursu a fost și scriitor, cartea de călătorie scrisă de acesta fiind publicată post-mortem în anul 1991.u
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.

Adauga in cos
        Detalii

Europa mea - Gheorghe Ursu

Anticariat carti literatura romana
Format: 20/14,5 cm-
Gheorghe Ursu (n. 1 iulie 1926, Soroca, Basarabia, Regatul României – d. 17 noiembrie 1985, torturat la penitenciarul din Calea Rahovei, București, Republica Socialistă România) a fost un inginer constructor, poet, scriitor și disident român. A fost arestat în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. A murit din cauza bătăilor primite în timpul detenției.

Gheorghe Ursu s-a născut în orașul Soroca, fiul lui Vasile Ursu din Galați și al Margaretei, din Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud. Gheorghe a învățat la școala din Soroca până în anul 1941, când familia s-a mutat la Galați.

A continuat să învețe la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați. Bunicii lui din partea mamei, împreună cu încă 10 membri ai familiei (care erau evrei) au fost uciși la Auschwitz.

1942 - 1945 - Continuă cursurile liceale la Liceul „Vasile Alexandri” din Galați. Participă la acțiunile unui grup anti-nazist, din care faceau parte si scriitorii de mai târziu Iordan Chimet și Camil Baciu, cu care a rămas prieten pentru restul vieții (vezi "Cartea prietenilor mei" a lui Iordan Chimet, aparută postum, în 2006). În iunie 1944, se înscrie în U.T.C., ducând în continuare o activitate anti-nazistă. Siguranța antonesciană îl urmărește. Este arestat, dar scapă de închisoare datorită întâmplării: doctorul Vasile Ursu asistase, ca chirurg ginecolog, la nașterea fiului prefectului din Galați la acea dată.

1944 - Își face debutul în literatură în cotidianul de orientare democraticî "Ecoul", în pagina literară realizată de Miron Radu Paraschivescu, Virgil Ierunca și Ion Caraion. Publică un microeseu despre Jean de Meung (22 mai 1944) și altul despre Jules Verne (8 august 1944). Începe să scrie un jurnal personal intim, în care va nota zilnic, pe tot parcursul vieții, impresii și evenimente politice, culturale, personale, etc. și care va insuma mii de pagini.

1945 - 1950 - Este student la Politehnica din București - Facultatea de Construcții. Se angajează voluntar pe unul din marile șantiere industriale, crezând pentru moment în încercarea noului regim de reconstrucție a țării după război. Se înscrie în PCR, dar repede dezamăgit de turnura evenimentelor politice, devine, prin atitudinea sa contestatara, un ins incomod.

În 1950 este exclus din partid pentru întrebările nonconformiste pe care le punea în legatură cu guvernarea comunistă și pentru prietenia cu "elementele reacționare".

1950 - 1985 - Lucrează neîntrerupt la Institutul de proiectări în construcții ISLGC. A fost șef de atelier specializat în calculul structurilor de rezistență pentru construcții. Proiectează un număr impresionant de construcții de locuit și industriale, hoteluri și spitale. A realizat și publicat împreună cu regizorul Mirel Iliesiu un album dedicat arhitecturii litoralului românesc.

1969-1982 - Un pasionat al artei universale, a făcut mai multe excursii în Occident, obținând cu greu, și totdeauna numai în urma unui lung ciclu de cereri, refuzuri și proteste până la "Președintele Republicii", pașaportul din partea autorităților române. (Vezi, în introducerea la Europa Mea, modul cum a primit Gheorghe Ursu permisiunea regimului comunist să călătorească în vest). În timpul acelor călătorii a intrat în legătură cu disidenți români din Occident, printre care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. A rămas în legătură și cu vechii săi prieteni, fugiți, rămași sau emigrați în vest: Camil Baciu, Noldi Balanescu, Sergiu Huzum și Mioara Cremene, Gad Calmanovici, Alexandru Mirodan, Gelu Ionescu, pictorul George Tomaziu, etc. Tot în acești ani devine un sarcastic critic, deseori exasperat, al abuzurilor regimului comunist și al marasmului de conștiință indus de cultul personalității lui Ceaușescu. În cea mai mare parte aceste critici le-a încredințat jurnalului; deseori însa le citea, în forme literare, în cercuri de prieteni, unde propunea și alte variante de protest contra regimului (vezi amintirea "Intilnire cu Geo Bogza" din capitolul "Babu" al volumului "Cartea prietenilor mei"). In acesti ani, la serviciu tine la vedere afise anti-totalitare. (Vezi capetele de acuzare din 1985 ale Securitatii pentru "intensa activitate de propaganda dusmanoasa" impotriva regimului). Ca urmare a acestor acțiuni, Securitatea l-a urmărit în toți acei ani, printr-o acțiune cu numele de cod "Călătorul".

În anul 1970 i s-a publicat la editura Litera un volum de versuri numit "Mereu Doi" cu o prefață scrisă de Nina Cassian. În urma confiscări jurnalului intim, prietena lui, poeta Nina Cassian, a preferat să nu se mai întoarcă în România și a emigrat în SUA.

În octombrie 2001 Serviciul Român de Informații a dat în presă un comunicat, prin care a anunțat existența de 50.000 de file de manuscrise confiscate înainte de 1989. Printre ele au fost 811 pagini ale jurnalului lui Gheorghe Ursu.
Moartea și condamnarea vinovaților

Gheorghe Ursu a fost arestat pe 21 septembrie 1985 pe motiv că deținea valută. A fost plasat în aceeași celulă cu „recidiviștii violenți” Marian Cliță și Gheorghe Radu, iar milițienii au primit ordin să nu intervină, chiar dacă din spatele gratiilor se auzeau zgomote. În paralel, Gheorghe Ursu era scos din celulă și „interogat” zilnic, prin „metode specifice”, de către Securitate. Disidentul a rezistat până pe 17 noiembrie 1985, iar organele statului au notat drept cauză oficială a morții o „peritonit㔠Deținuții au fost puși de Securitate să îl omoare. Procurorul Vasile Manea Drăgulin a stabilit în 1985 că moartea nu ar fi fost violentă și a dispus neînceperea urmăririi penale.

În anul 2000, după mai multe răsturnări de situație, un infractor de drept comun, aflat în detenție împreună cu Ursu, a fost condamnat pentru uciderea acestuia.

În octombrie 2003, foștii colonei de miliție Tudor Stănică și Mihail Creangă au fost condamnați la 20 de ani de închisoare pentru omorul lui Gheorghe Ursu.

În decembrie 2005 fostul general SRI, Eugen Grigorescu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare privind dispariția jurnalului lui Gheorghe Ursu. Fiul inginerului Ursu, Andrei Ursu, încearcă să găsească aceste pagini de jurnal, care au ajuns pe la începutul anilor 90 la Gabriela Adameșteanu, cea care a publicat o selecție din Jurnal în revista 22, în arhiva CNSAS. Până în acest moment, manuscrisul nu a fost încă descoperit.
Gheorghe Ursu a fost și scriitor, cartea de călătorie scrisă de acesta fiind publicată post-mortem în anul 1991.
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.

Adauga in cos
        Detalii

Jurnalul unui cobai - Miron Radu Paraschivescu

Anticariat carti Biografii, memorii, jurnale
Format:
NU ESTE PE STOC, INSA O CAUT LA COMANDA - pentru detalii va rog puneti cartea in cos. Scrieti la observatii ceva de genul: stiu ca nu e pe stoc dar doresc sa o cautati pentru mine si finalizati comanda. FOARTE EFICIENT ESTE DACA SUNATI LA TELEFON – clik pe butonul Contact si gasiti nr de telefon. de preferat cel rosu.
va voi trimite un mesaj cu un fisier atasat cu conditiile pentru a cauta aceasta carte sau mai multe altele care poate nici nu sunt postate pe site si le doriti !

de format ceva mai lat decat normal

este mentionat : 1940 - 1954

M. R. Paraschivescu nu a reușit să lase posterității acel roman măreț pe care-l visa. A ținut, însă un jurnal destul de interesant, timp de mai mulți ani, din interbelic până prin anii 60, a reușit să ducă o bună parte din el la Paris, clandestin, și să i-o dea lui Virgil Ierunca, cu mențiunea „fă ce vrei cu el”. Ierunca l-a tradus și l-a publicat în Franța. Journal d’un heretique a apărut în 1976, la cinci ani după ce Miron murise la București. Abia în 1994 a fost publicat și în România, cu titlul Jurnalul unui cobai.
[...]
Nu lipsesc prostituatele din peisaj, ba chiar la un moment dat Miron e tentat să-i lase uneia dintre ele drepturile de autor pentru romanul măreț pe care de fapt nu-l scrie niciodată, cu gândul că fata sigur îi va păstra o memorie vie: „Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă?”
...
citat de pe https://www.dollo.ro/2018/02/miron-paraschivescu-jurnalul-unui-cobai/
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.

Adauga in cos
        Detalii

Marea calatorie - Victor Barsan

Anticariat carti Biografii, memorii, jurnale
Format: 20/13 cm-
Viata si moartea inginerului Gheorghe Ursu

Gheorghe Ursu (n. 1 iulie 1926, Soroca, Basarabia, Regatul României – d. 17 noiembrie 1985, torturat la penitenciarul din Calea Rahovei, București, Republica Socialistă România) a fost un inginer constructor, poet, scriitor și disident român. A fost arestat în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. A murit din cauza bătăilor primite în timpul detenției.

Gheorghe Ursu s-a născut în orașul Soroca, fiul lui Vasile Ursu din Galați și al Margaretei, din Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud. Gheorghe a învățat la școala din Soroca până în anul 1941, când familia s-a mutat la Galați.

A continuat să învețe la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați. Bunicii lui din partea mamei, împreună cu încă 10 membri ai familiei (care erau evrei) au fost uciși la Auschwitz.

1942 - 1945 - Continuă cursurile liceale la Liceul „Vasile Alexandri” din Galați. Participă la acțiunile unui grup anti-nazist, din care faceau parte si scriitorii de mai târziu Iordan Chimet și Camil Baciu, cu care a rămas prieten pentru restul vieții (vezi "Cartea prietenilor mei" a lui Iordan Chimet, aparută postum, în 2006). În iunie 1944, se înscrie în U.T.C., ducând în continuare o activitate anti-nazistă. Siguranța antonesciană îl urmărește. Este arestat, dar scapă de închisoare datorită întâmplării: doctorul Vasile Ursu asistase, ca chirurg ginecolog, la nașterea fiului prefectului din Galați la acea dată.

1944 - Își face debutul în literatură în cotidianul de orientare democraticî "Ecoul", în pagina literară realizată de Miron Radu Paraschivescu, Virgil Ierunca și Ion Caraion. Publică un microeseu despre Jean de Meung (22 mai 1944) și altul despre Jules Verne (8 august 1944). Începe să scrie un jurnal personal intim, în care va nota zilnic, pe tot parcursul vieții, impresii și evenimente politice, culturale, personale, etc. și care va insuma mii de pagini.

1945 - 1950 - Este student la Politehnica din București - Facultatea de Construcții. Se angajează voluntar pe unul din marile șantiere industriale, crezând pentru moment în încercarea noului regim de reconstrucție a țării după război. Se înscrie în PCR, dar repede dezamăgit de turnura evenimentelor politice, devine, prin atitudinea sa contestatara, un ins incomod.

În 1950 este exclus din partid pentru întrebările nonconformiste pe care le punea în legatură cu guvernarea comunistă și pentru prietenia cu "elementele reacționare".

1950 - 1985 - Lucrează neîntrerupt la Institutul de proiectări în construcții ISLGC. A fost șef de atelier specializat în calculul structurilor de rezistență pentru construcții. Proiectează un număr impresionant de construcții de locuit și industriale, hoteluri și spitale. A realizat și publicat împreună cu regizorul Mirel Iliesiu un album dedicat arhitecturii litoralului românesc.

1969-1982 - Un pasionat al artei universale, a făcut mai multe excursii în Occident, obținând cu greu, și totdeauna numai în urma unui lung ciclu de cereri, refuzuri și proteste până la "Președintele Republicii", pașaportul din partea autorităților române. (Vezi, în introducerea la Europa Mea, modul cum a primit Gheorghe Ursu permisiunea regimului comunist să călătorească în vest). În timpul acelor călătorii a intrat în legătură cu disidenți români din Occident, printre care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. A rămas în legătură și cu vechii săi prieteni, fugiți, rămași sau emigrați în vest: Camil Baciu, Noldi Balanescu, Sergiu Huzum și Mioara Cremene, Gad Calmanovici, Alexandru Mirodan, Gelu Ionescu, pictorul George Tomaziu, etc. Tot în acești ani devine un sarcastic critic, deseori exasperat, al abuzurilor regimului comunist și al marasmului de conștiință indus de cultul personalității lui Ceaușescu. În cea mai mare parte aceste critici le-a încredințat jurnalului; deseori însa le citea, în forme literare, în cercuri de prieteni, unde propunea și alte variante de protest contra regimului (vezi amintirea "Intilnire cu Geo Bogza" din capitolul "Babu" al volumului "Cartea prietenilor mei"). In acesti ani, la serviciu tine la vedere afise anti-totalitare. (Vezi capetele de acuzare din 1985 ale Securitatii pentru "intensa activitate de propaganda dusmanoasa" impotriva regimului). Ca urmare a acestor acțiuni, Securitatea l-a urmărit în toți acei ani, printr-o acțiune cu numele de cod "Călătorul".

În anul 1970 i s-a publicat la editura Litera un volum de versuri numit "Mereu Doi" cu o prefață scrisă de Nina Cassian. În urma confiscări jurnalului intim, prietena lui, poeta Nina Cassian, a preferat să nu se mai întoarcă în România și a emigrat în SUA.

În octombrie 2001 Serviciul Român de Informații a dat în presă un comunicat, prin care a anunțat existența de 50.000 de file de manuscrise confiscate înainte de 1989. Printre ele au fost 811 pagini ale jurnalului lui Gheorghe Ursu.
Moartea și condamnarea vinovaților

Gheorghe Ursu a fost arestat pe 21 septembrie 1985 pe motiv că deținea valută. A fost plasat în aceeași celulă cu „recidiviștii violenți” Marian Cliță și Gheorghe Radu, iar milițienii au primit ordin să nu intervină, chiar dacă din spatele gratiilor se auzeau zgomote. În paralel, Gheorghe Ursu era scos din celulă și „interogat” zilnic, prin „metode specifice”, de către Securitate. Disidentul a rezistat până pe 17 noiembrie 1985, iar organele statului au notat drept cauză oficială a morții o „peritonit㔠Deținuții au fost puși de Securitate să îl omoare. Procurorul Vasile Manea Drăgulin a stabilit în 1985 că moartea nu ar fi fost violentă și a dispus neînceperea urmăririi penale.

În anul 2000, după mai multe răsturnări de situație, un infractor de drept comun, aflat în detenție împreună cu Ursu, a fost condamnat pentru uciderea acestuia.

În octombrie 2003, foștii colonei de miliție Tudor Stănică și Mihail Creangă au fost condamnați la 20 de ani de închisoare pentru omorul lui Gheorghe Ursu.

În decembrie 2005 fostul general SRI, Eugen Grigorescu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare privind dispariția jurnalului lui Gheorghe Ursu. Fiul inginerului Ursu, Andrei Ursu, încearcă să găsească aceste pagini de jurnal, care au ajuns pe la începutul anilor 90 la Gabriela Adameșteanu, cea care a publicat o selecție din Jurnal în revista 22, în arhiva CNSAS. Până în acest moment, manuscrisul nu a fost încă descoperit.
Gheorghe Ursu a fost și scriitor, cartea de călătorie scrisă de acesta fiind publicată post-mortem în anul 1991.
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.

Adauga in cos
        Detalii

Obsesia politicii - Gabriela Adamesteanu

Anticariat carti Biografii, memorii, jurnale
Format: 20/13 cm-
interviuri cu:
Regele Mihai I de Romania
Monica Lovinescu si Virgil Ierunca
Paul Goma
Gabriel Liiceanu
Matei Calinescu
Mihnea Berindei
Vladimir Tismaneanu
Alexandru Paleologu
Corneliu Coposu
Andrei Plesu
Ana Blandiana
Nicolae Manolescu
Emil Constantinescu
Victor Babiuc
Ion Ratiu
Mihai Botez
Ion Petru Culianu
Dorin Tudoran
Emil Hurezeanu
Sorin Alexandrescu
Ileana Malancioiu
Mircea Martin
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.

Adauga in cos
        Detalii

Frunzele nu mai sunt aceleasi - Mihail Villara [Mihail Farcasanu]

Anticariat carti literatura romana, diaspora
Format:
NU ESTE PE STOC, INSA O CAUT LA COMANDA - pentru detalii va rog puneti cartea in cos. Scrieti la observatii ceva de genul: stiu ca nu e pe stoc dar doresc sa o cautati pentru mine si finalizati comanda. FOARTE EFICIENT ESTE DACA SUNATI LA TELEFON – clik pe butonul Contact si gasiti nr de telefon. de preferat cel rosu.
va voi trimite un mesaj cu un fisier atasat cu conditiile pentru a cauta aceasta carte sau mai multe altele care poate nici nu sunt postate pe site si le doriti !

de format normal

Mihail Villara era numele literar al lui Mihail Fărcășanu, șeful organizației liberale de tineret, lucru știut în acel moment numai de patru persoane, după cum vom afla mai târziu de la una din ele, Virgil Ierunca (v. vol. Subiect și Predicat, Humanitas, 1993). Secretul fusese bine păstrat pentru că Mihail Fărcășanu era deja, în momentul apariției cărții, un proscris politic, un om care trăia ascuns și care peste puțină vreme va reuși să evadeze din țară. Lider extrem de activ, până atunci, al opoziției anticomuniste, popular printre tineri, publicist de anvergură, director al oficiosului liberal "Viitorul", Fărcășanu fusese implicat de autorități în așa-zisul proces al "sumanelor negre". Era taxat drept "dușman al poporului", cea mai grea învinuire ce i se putea aduce cuiva în epocă, expunându-l și celei mai grele punițiuni, adică exterminării fizice, la care comuniștii instigau public. Virgil Ierunca își amintește: "Și într-o zi m-am pomenit citind pe zidurile Bucureștiului, ba chiar lipite în capul și în coada tramvaielor, afișe pe care sta scris: Moarte dușmanului poporului Mihai Fărcășanu!
Până una alta, un juriu al Editurii Cultura Națională conferă cărții semnate Mihail Villara premiul pentru roman, iar Pompiliu Constantinescu îi consacră la radio un comentariu elogios, difuzat în ziua de 4 mai 1946. Probabil că este ultima cronică redactată de critic, care peste cinci zile murea în urma unui infarct. Redactor la "Lumea" lui G. Călinescu, Virgil Ierunca reușește să introducă în revistă un comentariu la Frunzele nu mai sunt aceleași, o cronică în care saluta ivirea din necunoscut a unui mare scriitor ("Un mare scriitor: Mihail Villara"). Atât că între timp se aflase cine era noul mare scriitor descoperit de Virgil Ierunca și scandalul, izbucnit a doua zi după apariția cronicii, fu imens. Una din urmări: cu tot militantismul ei "progresist", publicația condusă de G. Călinescu a fost interzisă. La fel se întâmplă, bineînțeles, și cu romanul. Mai târziu, după perioada dogmatică, se va mai vorbi când și când despre el, fără a se face însă trimitere la identitatea reală a autorului, devenit unul din liderii exilului nostru politic, apropiat al generalului Rădescu, director o vreme al departamentului românesc de la Free Europe. În volumul 5 al Scrierilor lui Pompiliu Constantinescu, din 1971, este inclusă cronica acestuia la Frunzele nu mai sunt aceleași, dată ca articol inedit al criticului cum și rămăsese, fiind vorba despre un text numai citit la radio.
În 1997, așadar după 51 de ani de la prima publicare, este reeditat romanul lui Mihail Villara la Editura Fundației Culturale Române, cu un substanțial studiu introductiv de Adrian Anghelescu, însoțit de un bogat și extrem de util tabel cronologic al aceluiași. De acolo am și luat unele informații folosite mai sus.

În studiul introductiv la ediția din 1997, Adrian Anghelescu distinge la rândul lui câteva elemente de afinitate literară, puse în evidență de romanul lui Villara, printre care și aceea cu Mateiu Caragiale. Nu doar cu Mateiu Caragiale autorul Crailor, ci și cu autorul scrisorilor către amicul N.A. Boicescu, tânărul dandy agitat de "frenezii dionisiace", căutător de "senzații rare" și de "ponturi" pe malurile Spreei, ca și eroul din Frunzele nu mai sunt aceleași. Aceste raportări la alți autori și la alte opere nu indică vreo dependență de modele a cărții lui Mihail Villara. O circumscriu numai unui curent mai larg de experiențe artistice și existențiale de care nu a fost ruptă.

Eroul cărții lui Villara - Un juisor, un tânăr dedicat cu frenezie experiențelor amoroase, voluptăților cărnii, schimbând zeci și zeci de partenere, de fapt neschimbându-le totdeauna pentru că le frecventează și concomitent, practicând un libertinaj care îi refuză femeii "grimasa tragică" și aspirația la "un stagiu de constanță". A găsit și un verb pentru a denumi felul în care procedează: a casanoviza. "Femeile în general sunt pentru grimasa tragică, pentru cuvântul "totdeauna" și stagiu de constanță. Eu sunt însă pentru arderea etapelor și pentru tonul de badinaj superficial. Iubirea serioasă și convinsă m-ar încătușa, luându-mi voluptatea de a dormi singur. Vreau să fiu liber printre femei ca în apa sărată a mării unde înot cât vreau și ies când vreau. S-ar putea totuși să vină furtuna. Până atunci să casanovizăm".
citat de pe site Romania Literara
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.

Adauga in cos
        Detalii

Semnul mirarii - Virgil Ierunca

Anticariat carti filozofie, eseuri, critica
Format:
de format normal

VIRGIL IERUNCA s-a născut la 16 august 1920 la Lădești (Vâlcea). A făcut studii liceale la Râmnicu-Vâlcea și la Liceul „Spiru Haret" din București. Obține licența în litere și filozofie la Universitatea din București. Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub direcția lui Mircea Grigorescu) și unul din întemeietorii revistei Albatros, suprimată de regimul antonescian. Împreună cu Ion Caraion, a editat apoi revista Agora (editată în mai multe limbi), suprimată și ea de cenzura comunistă, în 1947. A colaborat la Revista Fundațiilor Regale, Vremea, Fapta, Viața românească, Universul literar, Kalende etc. În decembrie 1946 părăsește România, obținând o bursă a guvernului francez. Se stabilește definitiv în Franța, unde desfășoară o bogată și rodnică activitate culturală. Între anii 1952 și 1975, este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale radiodifuziunii franceze („Cronica ideilor") și redactor politic al emisiunii în limba română. Din 1975, este cercetator la Centrul Național de Cercetare Științifică (C.N.R.S.), secția filozofie, și colaborator al postului de radio Europa Liberă. În exil, sub egida lui Mircea Eliade, redactează prima revistă românească de literatură, Luceafărul. Ea este urmată de alte publicații: Caiete de dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaborează activ și la alte ziare și reviste românești din exil. Scrie articole despre cultura românească în diferite dicționare și enciclopedii din Franța și Germania, dintre care menționăm: „Literatura română", în Encyclopedie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); „Literatura română", în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); „Scriitori români", în Dictionnaire des littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); „Literatura română", în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Wien, 1961); „Scriitori și pictori români", în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982).

Volume publicate în limba română: Românește (Fundația Regala Universitară Carol I, Paris, 1964); Pitești (Editura Limite, Madrid, 1981 și, sub titlul Fenomenul Pitești, la Editura Humanitas, București, 1990); Subiect și predicat (Editura Humanitas, București 1993); Dimpotrivă (Editura Humanitas, București, 1994). Ediții critice (Al. Busuioceanu, G.M. Cantacuzino etc.), versuri în antologii publicate în exil.
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.

Adauga in cos
        Detalii

Presentimente postsentimente - Gheorghe Ursu

Anticariat carti literatura romana, poezie
Format:
de format normal

Gheorghe Ursu (n. 1 iulie 1926, Soroca, Basarabia, Regatul României – d. 17 noiembrie 1985, torturat la penitenciarul din Calea Rahovei, București, Republica Socialistă România) a fost un inginer constructor, poet, scriitor și disident român. A fost arestat în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. A murit din cauza bătăilor primite în timpul detenției.

Gheorghe Ursu s-a născut în orașul Soroca, fiul lui Vasile Ursu din Galați și al Margaretei, din Măgura Ilvei, județul Bistrița-Năsăud. Gheorghe a învățat la școala din Soroca până în anul 1941, când familia s-a mutat la Galați.

A continuat să învețe la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați. Bunicii lui din partea mamei, împreună cu încă 10 membri ai familiei (care erau evrei) au fost uciși la Auschwitz.

1942 - 1945 - Continuă cursurile liceale la Liceul „Vasile Alexandri” din Galați. Participă la acțiunile unui grup anti-nazist, din care faceau parte si scriitorii de mai târziu Iordan Chimet și Camil Baciu, cu care a rămas prieten pentru restul vieții (vezi "Cartea prietenilor mei" a lui Iordan Chimet, aparută postum, în 2006). În iunie 1944, se înscrie în U.T.C., ducând în continuare o activitate anti-nazistă. Siguranța antonesciană îl urmărește. Este arestat, dar scapă de închisoare datorită întâmplării: doctorul Vasile Ursu asistase, ca chirurg ginecolog, la nașterea fiului prefectului din Galați la acea dată.

1944 - Își face debutul în literatură în cotidianul de orientare democraticî "Ecoul", în pagina literară realizată de Miron Radu Paraschivescu, Virgil Ierunca și Ion Caraion. Publică un microeseu despre Jean de Meung (22 mai 1944) și altul despre Jules Verne (8 august 1944). Începe să scrie un jurnal personal intim, în care va nota zilnic, pe tot parcursul vieții, impresii și evenimente politice, culturale, personale, etc. și care va insuma mii de pagini.

1945 - 1950 - Este student la Politehnica din București - Facultatea de Construcții. Se angajează voluntar pe unul din marile șantiere industriale, crezând pentru moment în încercarea noului regim de reconstrucție a țării după război. Se înscrie în PCR, dar repede dezamăgit de turnura evenimentelor politice, devine, prin atitudinea sa contestatara, un ins incomod.

În 1950 este exclus din partid pentru întrebările nonconformiste pe care le punea în legatură cu guvernarea comunistă și pentru prietenia cu "elementele reacționare".

1950 - 1985 - Lucrează neîntrerupt la Institutul de proiectări în construcții ISLGC. A fost șef de atelier specializat în calculul structurilor de rezistență pentru construcții. Proiectează un număr impresionant de construcții de locuit și industriale, hoteluri și spitale. A realizat și publicat împreună cu regizorul Mirel Iliesiu un album dedicat arhitecturii litoralului românesc.

1969-1982 - Un pasionat al artei universale, a făcut mai multe excursii în Occident, obținând cu greu, și totdeauna numai în urma unui lung ciclu de cereri, refuzuri și proteste până la "Președintele Republicii", pașaportul din partea autorităților române. (Vezi, în introducerea la Europa Mea, modul cum a primit Gheorghe Ursu permisiunea regimului comunist să călătorească în vest). În timpul acelor călătorii a intrat în legătură cu disidenți români din Occident, printre care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. A rămas în legătură și cu vechii săi prieteni, fugiți, rămași sau emigrați în vest: Camil Baciu, Noldi Balanescu, Sergiu Huzum și Mioara Cremene, Gad Calmanovici, Alexandru Mirodan, Gelu Ionescu, pictorul George Tomaziu, etc. Tot în acești ani devine un sarcastic critic, deseori exasperat, al abuzurilor regimului comunist și al marasmului de conștiință indus de cultul personalității lui Ceaușescu. În cea mai mare parte aceste critici le-a încredințat jurnalului; deseori însa le citea, în forme literare, în cercuri de prieteni, unde propunea și alte variante de protest contra regimului (vezi amintirea "Intilnire cu Geo Bogza" din capitolul "Babu" al volumului "Cartea prietenilor mei"). In acesti ani, la serviciu tine la vedere afise anti-totalitare. (Vezi capetele de acuzare din 1985 ale Securitatii pentru "intensa activitate de propaganda dusmanoasa" impotriva regimului). Ca urmare a acestor acțiuni, Securitatea l-a urmărit în toți acei ani, printr-o acțiune cu numele de cod "Călătorul".

În anul 1970 i s-a publicat la editura Litera un volum de versuri numit "Mereu Doi" cu o prefață scrisă de Nina Cassian. În urma confiscări jurnalului intim, prietena lui, poeta Nina Cassian, a preferat să nu se mai întoarcă în România și a emigrat în SUA.

În octombrie 2001 Serviciul Român de Informații a dat în presă un comunicat, prin care a anunțat existența de 50.000 de file de manuscrise confiscate înainte de 1989. Printre ele au fost 811 pagini ale jurnalului lui Gheorghe Ursu.
Moartea și condamnarea vinovaților

Gheorghe Ursu a fost arestat pe 21 septembrie 1985 pe motiv că deținea valută. A fost plasat în aceeași celulă cu „recidiviștii violenți” Marian Cliță și Gheorghe Radu, iar milițienii au primit ordin să nu intervină, chiar dacă din spatele gratiilor se auzeau zgomote. În paralel, Gheorghe Ursu era scos din celulă și „interogat” zilnic, prin „metode specifice”, de către Securitate. Disidentul a rezistat până pe 17 noiembrie 1985, iar organele statului au notat drept cauză oficială a morții o „peritonit㔠Deținuții au fost puși de Securitate să îl omoare. Procurorul Vasile Manea Drăgulin a stabilit în 1985 că moartea nu ar fi fost violentă și a dispus neînceperea urmăririi penale.

În anul 2000, după mai multe răsturnări de situație, un infractor de drept comun, aflat în detenție împreună cu Ursu, a fost condamnat pentru uciderea acestuia.

În octombrie 2003, foștii colonei de miliție Tudor Stănică și Mihail Creangă au fost condamnați la 20 de ani de închisoare pentru omorul lui Gheorghe Ursu.

În decembrie 2005 fostul general SRI, Eugen Grigorescu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare privind dispariția jurnalului lui Gheorghe Ursu. Fiul inginerului Ursu, Andrei Ursu, încearcă să găsească aceste pagini de jurnal, care au ajuns pe la începutul anilor 90 la Gabriela Adameșteanu, cea care a publicat o selecție din Jurnal în revista 22, în arhiva CNSAS. Până în acest moment, manuscrisul nu a fost încă descoperit.
Gheorghe Ursu a fost și scriitor, cartea de călătorie scrisă de acesta fiind publicată post-mortem în anul 1991.
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.

Adauga in cos
        Detalii

Poeme de exil - Virgil Ierunca

Anticariat carti literatura romana, poezii
Format:
NU ESTE PE STOC, INSA O CAUT LA COMANDA - pentru detalii va rog puneti cartea in cos. Scrieti la observatii ceva de genul: stiu ca nu e pe stoc dar doresc sa o cautati pentru mine si finalizati comanda. FOARTE EFICIENT ESTE DACA SUNATI LA TELEFON – clik pe butonul Contact si gasiti nr de telefon. de preferat cel rosu.
va voi trimite un mesaj cu un fisier atasat cu conditiile pentru a cauta aceasta carte sau mai multe altele care poate nici nu sunt postate pe site si le doriti !

de format normal

Pentru ascultatorii Europei Libere, vocea lui Virgil Ierunca ramane intim asociata poeziei. In rostirea versurilor altor scriitori traia insa poetul Virgil Ierunca, cel ce publica in reviste precum Caiete de dor, Limite sau Ethos. Daca pentru un om condamnat sa spuna adevarul pana la capat exilul a insemnat blestemul si sansa, poetul, nedespartit de constiinta nici pret de-o silaba, isi asaza, la randul lui, nelinistile metafizice in orizontul unui exil care nu admite complicitati cu Istoria si cu fracturile ei. Poeme de exil contine poezii scrise intre 1951 si 1996, precum si traduceri din poezia franceza a secolului XX.

VIRGIL IERUNCA s-a născut la 16 august 1920 la Lădești (Vâlcea). A făcut studii liceale la Râmnicu-Vâlcea și la Liceul „Spiru Haret" din București. Obține licența în litere și filozofie la Universitatea din București. Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub direcția lui Mircea Grigorescu) și unul din întemeietorii revistei Albatros, suprimată de regimul antonescian. Împreună cu Ion Caraion, a editat apoi revista Agora (editată în mai multe limbi), suprimată și ea de cenzura comunistă, în 1947. A colaborat la Revista Fundațiilor Regale, Vremea, Fapta, Viața românească, Universul literar, Kalende etc. În decembrie 1946 părăsește România, obținând o bursă a guvernului francez. Se stabilește definitiv în Franța, unde desfășoară o bogată și rodnică activitate culturală. Între anii 1952 și 1975, este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale radiodifuziunii franceze („Cronica ideilor") și redactor politic al emisiunii în limba română. Din 1975, este cercetator la Centrul Național de Cercetare Științifică (C.N.R.S.), secția filozofie, și colaborator al postului de radio Europa Liberă. În exil, sub egida lui Mircea Eliade, redactează prima revistă românească de literatură, Luceafărul. Ea este urmată de alte publicații: Caiete de dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaborează activ și la alte ziare și reviste românești din exil. Scrie articole despre cultura românească în diferite dicționare și enciclopedii din Franța și Germania, dintre care menționăm: „Literatura română", în Encyclopedie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); „Literatura română", în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); „Scriitori români", în Dictionnaire des littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); „Literatura română", în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Wien, 1961); „Scriitori și pictori români", în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982).

Volume publicate în limba română: Românește (Fundația Regala Universitară Carol I, Paris, 1964); Pitești (Editura Limite, Madrid, 1981 și, sub titlul Fenomenul Pitești, la Editura Humanitas, București, 1990); Subiect și predicat (Editura Humanitas, București 1993); Dimpotrivă (Editura Humanitas, București, 1994). Ediții critice (Al. Busuioceanu, G.M. Cantacuzino etc.), versuri în antologii publicate în exil.
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.

Adauga in cos
        Detalii

Scrisori catre Vlad Georgescu - Mihai Botez

Anticariat carti biografii, memorii, jurnale
Format:
NU ESTE PE STOC, INSA O CAUT LA COMANDA - pentru detalii va rog puneti cartea in cos. Scrieti la observatii ceva de genul: stiu ca nu e pe stoc dar doresc sa o cautati pentru mine si finalizati comanda. FOARTE EFICIENT ESTE DACA SUNATI LA TELEFON – clik pe butonul Contact si gasiti nr de telefon. de preferat cel rosu.
va voi trimite un mesaj cu un fisier atasat cu conditiile pentru a cauta aceasta carte sau mai multe altele care poate nici nu sunt postate pe site si le doriti !

de format normal

La Editura Fundatiei Culturale Romane a aparut un volum special, o carte-document: Scrisori catre Vlad Georgescu, purtind semnatura matematicianului si dizidentului Mihai Botez, de la a carui prematura disparitie s-au implinit anul acesta sapte ani. Deschis printr-un Cuvint inainte de Nicolae Manolescu si postfatat printr-un text confesiv (Ginduri despre fratele meu) de Viorica Oancea (care semneaza si o nota asupra editiei), cartea cuprinde, pe linga corespondenta dintre 1979 si 1985 a celor doi luptatori antitotalitari deveniti victime ale Securitatii comuniste, citeva scrisori ale lui Mihai Botez catre diverse congrese internationale de cibernetica si futurologie, o scrisoare a aceluiasi catre Virgil Ierunca, o scrisoare falsificata de Securitate si doua anexe: prima contine o „fisa de dizident“ scrisa de Mihai Botez ca o completare la CV-ul elaborat cu ocazia numirii sale ca ambasador al Romaniei la ONU, 1992-1994; cea de-a doua – prefatata de Viorica Oancea – reproduce scurta, dar semnificativa corespondenta purtata in decursul anului 1983 de catre Mihai Botez cu dirijorul Sergiu Celibidache pe tema corespondentelor filozofice dintre matematica si muzica.
In perioada 1977-1978, Mihai Botez si Vlad Georgescu (devenit in a doua jumatate a anilor ’80 director la sectia romana a postului de radio Europa Libera) au incercat organizarea la Bucuresti a unei Universitati prin corespondenta, pe model polonez, iar in 1979 Botez a redactat un „Memoriu al intelectualilor romani“ adresat conducerii comuniste.

Cele peste 100 de pagini ale corespondentei sale cu Vlad Georgescu se constituie – pe ansamblu – intr-un document impresionant, o radiografie lucida si necrutatoare a ultimului deceniu de ceausism, in special a mediului cultural-stiintific si a izolatelor actiuni de opozitie ale intelectualilor din acea perioada, pe fundalul degradarii ireversibile a comunismului Est-european. Nu mai putin relevante sint complicatele strategii de comunicare cu Radio Europa Libera si de evitare a capcanelor Securitatii. Aceste scrisori si textele conexe completeaza profilul unei personalitati autentic democrate, pe nedrept – si primitiv – suspectate, dupa 1990, de „colaborationism“ cu mostenitorii sistemului comunist. Lipsite de fantasme salvationiste, de iluzii maximale sau de maniheism moral, bazate intotdeauna pe evaluarea lucida si echilibrata a situatiei politice interne si a datelor contextului international, previziunile si proiectele lui Mihai Botez au fost confirmate de istorie pina in imediata noastra contemporaneitate. Cartea readuce in atentie una dintre cele mai proeminente personalitati intelectuale implicate in democratizarea unei Romanii afectate deopotriva de presiunea totalitarismului si de efectele perverse ale acestuia.
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.

Adauga in cos
Pagini:  ( 1 )  2 >>  
 Web Design  Web Hosting  

Nu gasiti o carte ?

Rog sunați la telefon și NUMAI după aceea pe:
SKYPE

sau
Scrieți AICI
O ultimă variantă:

O vom gasi in reteaua noastra de colaboratori !