Carti Panait Istrati - Anticariat Librarie

Contact: Vodafone: 0723 318 590
Vodafone este telefonul la care ma gasiti oriunde. La celelate telefoane raspund doar daca sunt acasa. Nu sun inapoi la apelurile pierdute.
Va sugerez ca daca nu am raspuns sa sunati pe nr de Vodafone. MULTUMESC PENTRU INTELEGERE!

Din experienta mea reiese ca cei cu care am vorbit direct au inteles mult mai exact situatia indiferent daca au comandat sau nu !!! Cu foarte multe persoane care nu au acceptat aceasta discutie directa au aparut neintelegeri. Nu vreau sa pacalesc pe nimeni, nu vreau sa fortez pe nimeni sa cumpere sau sa vorbeasca cu mine. E alegerea dvs. Insa e posibil ca sa aveti nemultumiri care ar fi foarte probabil sa le eliminati daca am discuta direct si ati intelege exact situatia cu ceea ce comandati !!! Discutia directa e mult mai bogata in nuante si intelegerea este mult mai buna. Intrebarile au un raspuns instantaneu si se pot face precizari pana intelegerea este corecta si completa !!!

Categorii

Anticariat Librarie - Mii de carti vechi si noi din cele mai diverse categorii

Prima pagină

Impresii

Contact

Anticariat Librarie => Lista carti => Cautare: Panait Istrati

Pagini:

( 1 ) 2 3 >>

Detalii

Chira Chiralina si Mos Anghel - Panait Istrati

Anticariat carti literatura romana

Format: 20/13 cm-
ambele titluri in acelasi volum

Povestirile lui Adrian Zograffi

„Chira Chiralina e prima mea operă şi-mi rămâne scumpă între toate... Şi poate că azi plângem amândoi pe ruinele unor năzuinţi cari ne-au fost deopotrivă de scumpe...“ — PANAIT ISTRATI

Tragică, romantică, exotică, fermecătoare, plină de aventuri şi de pasiuni interzise, împletind viciul şi virtutea, abjecţia şi nobleţea, Chira Chiralina este una dintre cele mai tulburătoare scrieri din literatura română şi o neobosită pledoarie pentru libertate. Tânăra Chira, ademenitoare şi naivă, îndrăzneaţă şi nesăbuită, îşi duce zilele alături de mama ei în petreceri şi răsfăţ. Seară de seară, cu o nepăsare sporită parcă de apăsarea sorţii, fata îşi primeşte oaspeţii într-un cadru sufocat de erotism, devenind, cu voie ori fără voie, idealul amăgitor al fratelui ei mai mic, Dragomir. Când, asemenea oricărei iluzii, Chira îi scapă tânărului printre degete, acesta porneşte pe urmele ei prin lumea cea mare, într-o călătorie care-i perverteşte sufletul şi-i îngenunchează spiritul. Odiseea levantină a căutării surorii iubite zugrăveşte un preţios tablou al Orientului la mijloc de secol XIX şi oferă impresionante lecţii de viaţă. La capătul drumului, hoinarul Dragomir, înţelepţit, îşi transpune experienţa pribegiei într-o poveste de o frumuseţe răscolitoare.

Scutite de grijile gospodăriei, cele două femei îşi petreceau vremea cu odihna, cu baia, cu toaleta, cu siropurile, cu mâncarea, cu narghilelele şi cu primirea curtezanilor. Nu uitau nici rugăciunile, dar nu se duceau niciodată la biserică, iar timpul sacrificat lui Dumnezeu era foarte scurt... Şi, desigur, mama era mulţumită de ceea ce Dumnezeu voia ca ea să facă, fiindcă el nu vrea lucruri silnice. El voia, mai întâi, ca mama şi fiica să stea în pat dimineaţa, cât le-o plăcea – loc potrivit pentru a ronţăi pesmeţi cu unt şi miere şi pentru a bea cafeaua cu lapte. Dumnezeu le poruncea apoi să se îmbăieze şi să-şi ungă corpul cu elixir de smirnă, să-şi înfrăgezeze obrajii cu abur de lapte fierbând la foc mic; să-şi facă părul lucios cu unt de migdale parfumat cu mosc; să-şi lustruiască unghiile cu o pensulă înmuiată în esenţă de anilină de acaju. Era apoi o întreagă daraveră cu toaleta genelor, sprâncenelor, buzelor şi obrajilor. Şi când totul era gata, urmau dejunul, fumatul şi siesta. Se trezeau când soarele era la chindie, pentru a arde aromate, pentru a bea siropuri şi în sfârşit pentru a începe marea dandana a zilei: cântecele, danţurile, cheful care ţinea până la miezul nopţii.

Mihail Sadoveanu recunoaşte geniul de povestitor al confratelui său revendicându-l ca pe un frate într-ale povestitului şi ca pe un fiu valoros al acestui spaţiu. „îl revendic, spunea Sadoveanu, mai ales după ce am citit Moş Anghel, al doilea volum al său.” Şi continuă cu o ironie fină: „E adevărat că nici în această carte Istrati nu face apologia ţării. Trebuie să se-nţeleagă o dată pentru totdeauna că datoria asta o au numai oamenii fără talent şi care, dealtminteri, nu scriu nimic niciodată, care însă cheltuiesc în străinătate banii ţării sub cuvânt că ar fi făcând propagandă. Statul şi-o fi având interesele lui şi guvernele partizanii care ţin să petreacă în Occident; literatura însă este altceva.”