Descriere:
|
Instalarea comunismului va aduce prima fractură în biografia fostului ilegalist: Sârbu este exclus din învățământul universitar în decembrie 1949, odată cu Lucian Blaga, Liviu Rusu, D.D. Roșca, acuzați de orientare idealistă", își va câștiga existența lucrând ca profesor suplinitor la Școala Medie din Baia de Arieș (1950) și la mai multe licee din Cluj (1950-1955).
În 1955 devine secretar de redacție la Revista de pedagogie" din București, iar în 1956 e redactor și cronicar dramatic la revista Teatru". Vine al doilea prag dramatic din viața acestui om care nu vrea să își plieze coloana vertebrală după cum i-o cer vremurile noi. Ca un efect al reprimării revoluției anticomuniste din Ungaria (1956), pe fondul unei sporite vigilențe față de posibilii dușmani ai poporului", este arestat în septembrie 1957 pentru omisiune de denunț", condamnat la un an, apoi la 3, în final la 7 ani de închisoare și 4 de interdicție, sub acuzația de uneltire contra ordinii sociale". Este deținut la Jilava, Gherla, Salcia, Grindu, Periprava, fiind eliberat în 1963. Șomer, fără familie și fără perspective (soția divorțase și îi risipise biblioteca), se angajează vagonetar la mina Petrila, unde lucrase și tatăl său.
Întreg traseul, incredibil, parcurs de fostul conferențiar universitar aruncat în închisoare și ajuns muncitor necalificat va figura în romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda, prin avatarurile protagonistului Victor Petrini. În 1964 este angajat câtva timp ca șef de serviciu producție la Teatrul de Stat din Petroșani, din acest an și până în 1973, când se pensionează medical, fiind secretar literar la Teatrul Național din Craiova. Urmează o etapă oarecum mai fericită în viața lui Sârbu, datorită celei de-a doua soții (din care va face un personaj luminos în mai multe cărți) și posibilităților - totuși limitate - de a-și publica opera.
Dansul Ursului. Acesta este ultimul roman publicat antum de către scriitor. Dansul ursului spune povestea ursului Buru prizonier în anii războiului, închis într-o groapă, eliberat de trei copii inimoși. Totuși aflat în libertate, Buru realizează că îi lipsește dragostea copiilor și decide să revină în temnița sa doar pentru a-i revedea. Romanul este în fapt o parabolă a revenirii lui Ion D. Sîrbu acasă, în temnița România după scurtul periplu occidental din 1981, revenire la suferința și dragostea semenilor săi. Dansul Ursului este de fapt povestea vieții sale de etern pușcăriaș.
Romanul Dansul ursului prezintă un alter ego al lui Sârbu, măgarul Gary, figură principală a romanului, pe care îl însuflețește și îl îmbogățește cu meditațiile sale. Iar celălalt protagonist din lumea animală, ursul Buru, se va dovedi tot o proiecție alegorică a nefericitului scriitor. Ursul, un adevărat rege al munților, este prins de comenduirea germană și vârât într-un puț de fier și beton semănând cu un buncher sau cu o pivniță. Natura plânge mută, dar trei copii, cu inventivitate, răbdare și curaj, reușesc în cele din urmă să îl elibereze, ducându-l în mijlocul pădurii Bucov. Buru se va întoarce însă în captivitatea de care nu se mai poate desprinde, iar înțeleptul Gary pornește pe ultimul drum către imensa pădure care îl așteaptă. Nu numai măgarul Gary, ci și ursul Buru, cu instinctul libertății atrofiat de perioada captivității, îl relevă pe Sârbu însuși, care, după experiența detenției, a minei petrilene și a domiciliului obligatoriu în Isarlâkul craiovean, cu prilejul singurei călătorii făcute în Occident, în iarna lui 1981, constată că nu ar putea respira în climatul de libertate individuală și socială întâlnit în Vest.
http://www.crispedia.ro/Ion_Desideriu_Sarbu
|