Carti Dem - Anticariat Librarie

Contact: Vodafone: 0723 318 590
Vodafone este telefonul la care ma gasiti oriunde. Sun inapoi la apelurile pierdute.
MULTUMESC PENTRU INTELEGERE!

Din experienta mea reiese ca cei cu care am vorbit direct au inteles mult mai exact situatia indiferent daca au comandat sau nu !!! Cu foarte multe persoane care nu au acceptat aceasta discutie directa au aparut neintelegeri. Nu vreau sa pacalesc pe nimeni, nu vreau sa fortez pe nimeni sa cumpere sau sa vorbeasca cu mine. E alegerea dvs. Insa e posibil ca sa aveti nemultumiri care ar fi foarte probabil sa le eliminati daca am discuta direct si ati intelege exact situatia cu ceea ce comandati !!! Discutia directa e mult mai bogata in nuante si intelegerea este mult mai buna. Intrebarile au un raspuns instantaneu si se pot face precizari pana intelegerea este corecta si completa !!!

Categorii

Anticariat Librarie - Mii de carti vechi si noi din cele mai diverse categorii

Prima pagină

Impresii

Contact

Anticariat Librarie => Lista carti => Cautare: Dem

Pagini:

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 ( 50 ) 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 >>

Detalii

Fii bun pana la moarte - Moricz Zsigmond

Anticariat carti copii, elevi, scolari, aventura, actiune

Format: 16/12 cm
Romanul lui Móricz e unul de mare profunzime sufletească, o excepţională punere în evidenţă a frământărilor prin care trece un copil de 12 ani, neînţeles de colegi, neocrotit de cei mari, chiar judecat greşit de profesori şi de rude. E un roman trist, din categoria celor care îţi spun ceva şi după ce ai terminat de citit ultimul cuvânt scris. Nyilas Mihály studiază la un colegiu în Debrecen, ajutat de bunul său unchi Géza, care-i spune:
“Aş fi tare mâhnit să aflu că înveţi numai pentru că trebuie să ştii carte şi nu pentru frumuseţea şi bucuria învăţării.”
Móricz Zsigmond face din micul elev de clasa a II-a de liceu un personaj pe care-l îndrăgeşte oricine citeşte romanul. E plin de zel, vrea să facă impresie bună, e altruist, e timid, e uituc…În Grădina Botanică din Debrecen, unde mergea adeseori ca să poată învăţa în linişte, îşi pierde pălăria. Se întoarce după ea, dar deja porţile Grădinii fuseseră închise:
„Disperat, se agăţă cu mâinile de zăbrelele de fier, lungi până la pământ, şi privi înăuntru cu inima strânsă. Rămase acolo mult timp, cu faţa scăldată în lacrimi, sub mânerul negru, de fier, al clopoţelului. Ar fi fost de ajuns să tragă o dată de el, ca să vină cineva să-i deschidă. Dar n-a îndrăznit să o facă.”
Băiat dornic de a şti cât mai mult, Misi îşi cumpără cărţi cu banii primiţi de la părinţi. Din librărie,
„Luă cartea şi-o zbughi zorit ca un căţel căruia i s-a aruncat o bucăţică grasă. Când capătă un os, îl roade el şi sub masă, dar când i se dă ceva bun o ia la fugă, de frică să nu bage de seamă stăpânul că a făcut o greşeală şi să i-o ia înapoi…”
Cu alt prilej, îşi face o carte dintr-o minge facută din coperţi de piele cusute . Misi redă destinaţia iniţială a coperţilor de piele, între care acum stăteau pagini albe de hârtie, gata de a fi scrise.
„Cum îşi mai mângâia el acum cărticica lui cea nouă, cu scoarţe de piele netedă, gălbuie! De fiecare dată când o lua în mână, o lustruia grijuliu cu mâneca, pentru că mai avea, sărmana, răni şi urme de pământ de pe vremea când fusese minge…”
Misi e tare mândru de colegiul în care studiază.
„El ajunsese să fie la fel de mândru ca şi ceilalţi din Debrecen şi credea cu tărie că alt colegiu ca al lor nu se mai află pe lume.”
Romanul „Fii bun până la moarte” e valoros şi prin particularităţile învăţământului din perioada sfârşitului secolului al XIX-lea semnalate de autor. De exemplu, interesant mi s-a părut faptul că pe-atunci nota cea mai mică la şcoală era 5, iar nota cea mai mare 1! Azi, un astfel de sistem de notare în catalogul şcolar ni se pare stranie…
Aşa cum am mai spus, Nyilas Mihály stă la internatul colegiului, într-o cameră cu un coleg de vârsta lui şi cu alţii mai mari. Rigorile de politeţe ale timpului cereau ca orice adresare a celor mici către cei mari să înceapă cu „domnule”.
Misi, când voia să-şi dea frâu liber sentimentelor, se retrăgea în Grădina Botanică. Primeşte o scrisoare de la mama lui şi
„…o citi în tihnă abia în Grădina Botanică , fiindcă acolo era de obicei puţină lume. Plânse ca un miel, ascuns în tufele de liliac, şi după ce se sătură de plâns, porni în grabă spre şcoală, că începeau orele de după-amiază.”
Băiatul acesta sensibil plângea de fiecare dată când primea o scrisoare de la mama lui.
„…şi de data asta plânse când primi scrisoarea de la mamă-sa: ca întotdeauna, cum dădea cu ochii de slova ei, i se strângea inima de nu mai ştia nici el ce se întâmplă cu sufletul lui.”
Spuneam că Nyilas Mihály e altuist. Citeşte în fiecare seară unui orb ziarul, contra a câţiva bănuţi. Banii câştigaţi astfel intenţionează să-i folosească cu chibzuinţă, ştiind faptul că părinţii săi o duc de azi pe mâine. Bătrânul orb
„Era voinic şi umplea tot jilţul pe care-şi odihnea mâna moale, trandafirie. Obrazu-i proaspăt ras, plesnind de sănătate, era foarte senin şi foarte plăcut şi pe buze îi flutura neîncetat un zâmbet.”
Misi merge în vizită la un coleg şi se simte stânjenit acolo de starea materială bună pe care o vede la tot pasul. Cuvântul care-i ieşea din gură trebuia respectat, în orice condiţii. Invitatat să mai ia o prăjitură, spune nu, deşi tare mult i-ar fi plăcut încă una…
„Cu el nu era de glumit! Dacă apuca o dată să-l ia pe „nu” în braţe, apoi „nu” rămânea până la urmă.”
Scriitorul reuşeşte să redea cu multă măiestrie literară momentul când Mihály, ca toţi băieţii care trec de la copilărie spre adolescenţă, sunt interesaţi de fete.
„Deodată îi răsări în minte chipul fetiţei cu păr bălai şi ochi cenuşii, şi Misi o tuli la fugă iepureşte, fără să ştie nici el încotro…”
Eroul romanului, fiind foarte bun la învăţătură, e solicitat să facă lecţii cu un coleg acasă la acesta. În camera unde îşi făceau lecţiile, vine şi sora elevului-problemă. Încet-încet, simpatia lui Misi pentru fată creşte…Tot la aceste meditaţii pe care le dădea, elevul premiant se descoperă pe el însuşi. Înţelege rostul învăţării: într-o zi va ajunge om mare, om serios,
„dar pentru asta trebuia să înveţe ablativul absolut.[…] ca să pornească agale spre birou, îmbrăcat în haine negre…”
Misi ajunge la asemenea gânduri pentru viitorul lui, ascultând ce spunea sora mai mare a elevului pe care-l medita:
„Trebuie să înveţe!...El e băiat…Pentru el învăţătura e totul. Numai prin ea va căpăta slujbă, numai prin ea îşi va asigura pâinea şi viitorul…”
Societatea omenească s-a schimbat atât de puţin în ultima sută de ani… Tot sora cea mare spune despre :
„ O fată, cu cât învaţă mai mult, cu atât e răul mai mare, fiindcă îi cresc doar pretenţiile şi-atâta tot! Altfel nu poate să facă nimic…”
Móricz Zsigmond ne oferă în roman şi o scurtă lecţie de antropologie fizică despre oamenii din Debrecen din acel timp:
„ …la Debrecen era ţara oamenilor bondoci, voioşi, zâmbitori şi cu mustaţa pomădată”
Citind romanul, s-a întâmplat să mă gândesc de câteva ori la faptul că înţelepciunea populară e aceeaşi, diferă doar exprimarea. La noi se spune: „Bătaia e ruptă din Rai”
În romanul lui Móricz, fata cea mare a familiei Dorogi îi spune tatălui despre cum ar trebui să-l „educe” pe colegul lui Misi pentru a învăţa acel lucru atât de necesar pentru un băiat, carte:
„Cine nu-i bătut de mic, n-ajunge om niciodată.”
Viitorul colegului lui Misi e luminos. După cum se vede, hopul cel mare al vieţii îl reprezintă terminarea liceului!
„O fată poate să atingă stelele cu mintea, dar tot slugă rămâne! Acesta însă, dacă om izbuti să-l împingem pănă la universitate, ajunge îndată din nou Doroghy!”
Am aflat că „Dorogi’ sau „Doroghy” se pronunţă la fel (Doroghi). Dar numele scris cu „h” şi cu „y” e o dovadă de nobleţe, de importanţă, de familie deosebit de importantă…
Plecat de la familia Dorogi, Nyilas Mihály se gândeşte să treacă pe la familia Török, unde a stat în gazdă şi s-a simţit foarte bine mereu.
„Aici nu avea nimeni necazuri, aici se simţea iubit, aici toate erau ca mai-nainte, o mobilă nu se schimbase! Oamenii din casa asta erau fericiţi şi buni.”
La şcoală, în acest timp, succesele la învăţătură obţinute de Misi sunt ceva obişnuit. Nu avea decât note de 1 (reamintesc, cea mai mare notă pe-atunci) şi încă ceva de subliniat, stătea în prima bancă, bancă rezervată celor mai merituoşi elevi.
În camera de la internatul gimnaziului unde învăţa, Mihály ascultă într-o seară o lecţie de geografie şi de istorie ţinută de unul dintre colegii cei mai mari, „domnul” Nagy. Am mai spus că elevii cei mai mari erau „domnul” X sau „domnul”Y. Lecţia de istorie sublinia, printre altele, că
‚Noi n-am avut niciodată timp să discutăm chestiuni ştiinţifice, fiindcă a trebuit să purtăm războaie cu turcii, cu tătarii, cu nemţii…E adevărat că popoarele balcanice au avut o soartă şi mai rea...fiindcă au trăit veşnic sub ocupaţie. Pe seama sârbilor, bulgarilor, dalmaţilor şi românilor se alcătuia ienicerimea. Din cinci în cinci ani turcii le răpeau copiii pentru a-i face ieniceri! Turcii de baştină n-aveau voie să se facă ieniceri! Până şi funcţionarii de stat erau tot din neamurile balcanice. Chiar şi printre marii viziri puţini erau turci sadea!”
Şi acum urmează câteva cuvinte spuse de domnul Nagy care sunt perfect valabile şi azi, pentru oricine vrea să înveţe ceva din cărţi:
„Ce se va întâmpla însă în viitor?... Un lucru este sigur, că numai cu meritele trecutului n-o să ne menţinem nici ţara…nici neamul. Lumea trebuie să tragă un folos de pe urma noastră. Care o fi folosul acela, nu ştiu, dar fireşte frumos ar fi dacă fiecare maghiar s-ar distinge şi ar face lucruri folositoare întregii omeniri…”
Revenind la firul povestirii, Misi cumpără un bilet de loterie împreună cu domnul orb căruia îi citea, dar pierde biletul. El şi alţi doi colegi fac un Comitet de cercetare a împrejurărilor în care s-a pierdut biletul. E a doua oară în „Fii bun până la moarte” când Móricz Zsigmond dă dovadă că stăpâneşte şi umorul în textul pe care ni-l propune pentru citit. În primul caz de umor al cărţii e vorba de confuzia pe care o fac colegii de cameră ai lui Misi între ceva cremă de uns pe pâine cu o cremă pentru uns pantofii. Confuzia merge până la mâncarea cu mare poftă a cremei de pantofi!
Modul cum colegii de încredere ai lui Misi îşi împart responsabilităţile în Comitetul de care am amintit e altă dovadă de umor pe care-l are autorul. Secretar trebuie să fie Misi, pentru că el ştie …secretul. Altul e bun de notar, ca să…
„noteze ce fac alţii”
Viaţa lui Misi continuă pe două planuri mari, şcolar şi sentimental. Pentru ultimul, Bella, sora colegului pe care-l pregătea, e “de vină”…
“Când Bella a aprins lampa, Misi văzu la scăpărarea chibritului că fata are o faţă visătoare, blândă, cu totul neobişnuită…Acum era blândă şi drăgăstoasă, şi el nu mai simţise pe nimeni, niciodată, atât de aproape de sufletul lui. Doar pe maică-sa…Fericirea ce-l năpădi îl făcu să uite într-o clipă tot ce era urât şi rău în viaţă.”
Din cărţi – am spus asta mereu şi o voi face mereu - putem afla lucruri atât de interesante şi de diverse…De exemplu, putem afla cum era moda la băieţi pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. Mihály e invidios pe un coleg:
“ Ah, de-ar avea şi el o pereche de pantaloni eleganţi, ca a lui Orczy, scurţi şi încheiaţi cu nasturi sub genunchi! Ori pantaloni lungi, ca ai lui Gimesi! Pantaloni lungi, cum poartă oamenii mari!”
Într-adevăr, a fost o perioadă mare de timp când costumele de haine ale băieţilor aveau, invariabil, pantalonii scurtaţi până la genunchi.
Tânărul erou al romanului începe să-şi dea seama de ceva…
„Se întreba de ce nu l-o fi iubind nimeni…Toţi băieţii erau veseli şi mulţumiţi. De ce nu-l iubeau oare? El şi-ar fi dat şi viaţa pentru un zâmbet, dac-ar fi venit careva şi i-ar fi întins mâna râzând![…] Izbucni în plâns şi plânse până ce-şi veni iar în fire.”
Nişte neînţelegeri legate de şcoală fac să fie pedepsit pe nedrept elevul Nylas. Închis în imensa clădire a colegiului, Misi visează că va veni o vreme când va ajunge om important, va purta o barbă lungă,
„ca a lui Széchenyi, aşa cum văzuse el într-un tablou.”
Oamenii, atunci îi vor cere protecţia , iar el,
„îi va ajuta şi nu le va aminti niciodată cât de urât s-au purtat cu el.”
Foarte mândru, în loc să ceară scuze profesorilor pentru o vină care nu era a lui, Misi preferă să plece din colegiu.
Dezgustat de lumea în care trăia, Misi refuză să reînceapă cursurile, deşi nevinovăţia sa în legătură cu biletul de loterie a fost dovedită. Domnul Török, gazda la care a stat cândva, e cel care i-a luat biletul …Adevărul iese la iveală prea târziu pentru dragul Misi…El mai are doar o singură dorinţă. Să-i înveţe pe ceilalţi ceva:
„Doar atât aş vrea să-i învăţ: să fii bun …să fii bun…să fii bun până la moarte…”
Nyilas Mihály reuşeşte să fie…Moartea vine prea repede pentru el, dar nimeni nu scapă, nu-i aşa? Iar „să fii bun până la moarte” e un îndemn la care mi-e imposibil să comentez ceva… Sunt şase cuvinte care spun TOT! citat de pe portalul Sighet online