Carti Tudor Arghezi - Anticariat Librarie

Contact: Vodafone: 0723 318 590
Vodafone este telefonul la care ma gasiti oriunde. Sun inapoi la apelurile pierdute.
MULTUMESC PENTRU INTELEGERE!

Din experienta mea reiese ca cei cu care am vorbit direct au inteles mult mai exact situatia indiferent daca au comandat sau nu !!! Cu foarte multe persoane care nu au acceptat aceasta discutie directa au aparut neintelegeri. Nu vreau sa pacalesc pe nimeni, nu vreau sa fortez pe nimeni sa cumpere sau sa vorbeasca cu mine. E alegerea dvs. Insa e posibil ca sa aveti nemultumiri care ar fi foarte probabil sa le eliminati daca am discuta direct si ati intelege exact situatia cu ceea ce comandati !!! Discutia directa e mult mai bogata in nuante si intelegerea este mult mai buna. Intrebarile au un raspuns instantaneu si se pot face precizari pana intelegerea este corecta si completa !!!

Categorii

Anticariat Librarie - Mii de carti vechi si noi din cele mai diverse categorii

Prima pagină

Impresii

Contact

Anticariat Librarie => Lista carti => Cautare: Tudor Arghezi

Pagini:

1 2 3 4 ( 5 ) >>

Detalii

Artistul si oglinda - Leny Caler

Anticariat carti biografii, memorii, jurnale

Format: 206 x 118 x 17
repertoriu, roluri, si parteneri de neuitat

„Artista din mine nu are nevoie de oglindă, dar femeia, da”, mărturiseşte Leny Caler, în volumul autobiografic „Artistul şi Oglinda” (Editura Universal Dalsi, 2002). Asemenea unui colecţionar dedicat, îşi etalează cu reverenţă şi neţărmurită grijă amintirile profesionale sau sentimentale, făcând lumină asupra comorilor descoperite, fără a înlătura, însă, clopotul de sticlă ce le acoperă. Totul pare foarte clar, dar, în acelaşi timp, de neatins, pentru că Leny Caler nu ne deschide o poartă către lumea ei, ci ne povesteşte cam ce am putea vedea dacă acea poartă ar fi deschisă. Şi trebuie să o credem pe cuvânt.

leny-calerNimic nu există în sine, nici o întâmplare, nici o emoţie, nici o relaţie umană – totul este o reflexie a ei, a gândurilor, stărilor şi farmecelor ei, pe suprafaţa opacă uneori, dar atât de graţioasă, a memoriei. De la lecţiile de interpretare „mecanică” pe care i le dădea Lucia Sturdza Bulandra: „Spui replica şi faci doi paşi la stânga, spui replica şi faci doi paşi spre fundul scenei” la lecţiile de viaţă primite de la Victor Ion Popa şi G. Timică sau la iubirile neîmpărtăşite despre care vorbeşte cu o cochetă decenţă, totul în această carte este o oglindire strălucitoare a actriţei care a reprezentat un etalon de frumuseţe în perioada interbelică.

Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Tudor Muşatescu şi George Vraca sunt doar câţiva dintre „prietenii intimi” amintiţi în „Artistul şi oglinda” şi nu ne vine greu să o recunoaştem pe actriţa devenită personaj în „Patul lui Procust” ca pe o îngemănare între Emilia şi Doamna T. ori în Corina din „Jocul de-a vacanţa” (piesă pe care se spune că Mihail Sebastian ar fi scris-o tocmai pentru a-i demonstra ei că poate scrie teatru). Leny Caler însăşi se mândreşte cu „succesele” ei, pe care însă le îmbracă în haina modernă şi adesea ipocrită a discursului despre dezvoltarea personală. Sunt încărcate, totuşi, de culoare şi poezie paginile despre Ripensia, echipa de fotbal preferată a lui Camil Petrescu, despre zilele în care el îi citea lungi fragmente din romanele sale, din volumul de poezii de război, pe care Leny le asculta cu nesaţ, vrăjită de „felul lui atât de personal, de viu. „După o bucată de vreme, Camil şi-a dat seama de lipsa mea de cunoştinţe în aproape toate domeniile şi a început să se ocupe de cultura mea. Venea mereu cu câte o carte nouă, îmi cerea să-i explic ce-am înţeles din cea precedentă”. Pasionat de chiromanţie şi grafologie, el a fost şi cel care a intuit sau a sesizat dominanta de caracter care să-i determine viaţa lui Leny – sentimentalismul. Camil Petrescu îi aducea chiar şi piesele lui de teatru, dându-i indicaţii de interpretare, foarte moderne, referitoare la „o adâncă interiorizare şi concentrare, un joc al mâinilor care să sugereze o anume stare sufletească şi, mai ales, să nu dau relief replicilor prin ridicări de ton nefireşti, extrem de diferite de ceea ce se preda la Conservator.” Cu toate astea, el nu i-a fost întotdeauna cea mai măgulitoare oglindă: „Era de multe ori satisfăcut de ceea ce realizam în teatru. Din păcate, nu eu, ci alte actriţe au jucat în piesele lui”.

Nici „tandra prietenie” care a legat-o de Mihail Sebastian nu este prezentată altfel decât prin prisma evoluţiei sale alături de timidul ei amic. „Mihail Sebastian nu a fost numai un talentat autor dramatic, ci şi un excelent povestitor şi conferenţiar”, pasionat de opera lui Shakespeare, pe care o cunoştea şi analiza în profunzime şi pe ale cărui sonete le tradusese „admirabil”. „Era un mare cunoscător şi iubitor de muzică clasică. Datorită lui am început şi eu să cunosc şi să mă familiarizez cu marii compozitori ai omenirii şi să iubesc muzica divină a lui Mozart, compozitorul lui preferat, care a devenit şi al meu, pentru totdeauna”.

George Vraca a fost, după Timică, al doilea mare partener al lui Leny Caler, deopotrivă camarad şi „prieten”, cei doi cunoscându-se într-o epocă de deplină maturitate pentru Vraca, în care era considerat „idolul publicului”. S-au apropiat în perioada în care jucau împreună la Teatrul Ventura, în spectacolul Cum vă place, după o piesă de Shakespeare, iar personalitatea aproape magnetică a lui Vraca a fascinat-o pe Leny de la prima întâlnire. „Înzestrat cu remarcabile daruri pentru scenă – un fizic de o rară frumuseţe, perfect proporţionat, cu temperament, voce cu un timbru cald, cu un farmec cuceritor, avea şi o eleganţă înnăscută care se reflecta în toate gesturile şi mişcările lui. Bogăţia lui sufletească era la înălţimea marelui său talent”, fiind, de multe ori cel care se ducea la autorităţi pentru a solicita ajutoare sau burse pentru mai tinerii săi colegi şi chiar a intervenit pentru a împiedica, în plin regim represiv, expulzarea camarazilor săi evrei. Au fost chiar şi co-asociaţi, înfiinţând împreună Teatrul Victoria, în sediul palatului Cercului Militar. În schimb, ce o deranja pe Caler era lipsa lui de „seriozitate artistică”, superficialitatea cu care îşi învăţa rolurile în care nu credea cu tot sufletul, bazându-se mai mereu pe intervenţia sufleurului la spectacol şi, poate, mai ales, faptul că i se întâmpla de multe ori să iasă din rol, „preocupat să se uite în rândul întâi la câte o nouă admiratoare de-a lui”. În schimb, îi invidia determinarea, talentul, forţa artistică, înţelegând impactul pe care personalitatea sa strălucitoare şi captivantă l-a avut asupra scenei româneşti, pe al cărei firmament a rămas impunător pentru eternitate.

Scarlat Froda, cronicar la „Rampa”, vorbeşte despre „cântecul de lebădă” al lui Vraca, despre testamentul lăsat de el posterităţii, şi anume interpretarea cutremurătoare a ultimului său rol, cel pe care sperase toată viaţa să-l realizeze, „visul lui artistic” – Richard al III-lea. „Publicul venise să-şi revadă eroul, căruia îi fusese dat să-şi împlinească visul. În acest entuziasm general, deodată, din cer senin, un fulger străbate văzduhul, coboară pe pământ şi transformat în trăsnet, curmă viaţa aceluia ce îndrăznise să înfrunte zeii, printr-o creaţie nemuritoare. Vraca mai avea ceva de spus şi n-a putut intra în veşnicie până nu s-a eliberat de tot ce sufletul său purta în el”. Froda este o prezenţă mai mult decât discretă în volumul de amintiri al lui Leny Caler, deşi a fost soţul acesteia şi, totodată, singura iubire recunoscută oficial în volumul de memorii. În ciuda acestui fapt, nu-i consacră un capitol aparte, ci îl include printre alte iubiri adolescentine… Până şi descrierea relaţiei lor este mult mai seacă, lipsită de „sentimentalism” şi căldură afectivă, faţă de referirile la apropiaţii ei „prieteni”. „În decursul celor 40 de ani de viaţă comună cu Scarlat Froda, am trăit cele mai variate şi contradictorii sentimente. Ne-am iubit şi ne-am înşelat, ne-am certat şi ne-am împăcat, ne-am adorat şi ne-am urât, ne-am admirat şi ne-am detestat, dar… nu ne-am despărţit niciodată.”

Această autobiografie recunoscut subiectivă ne prezintă într-adevăr portretul lui Leny Caler în oglinda trecutului pe care ea alege să-l invoce, dar sufletul ei nu se dezvăluie în profunzimile lui, ci lasă în urmă un mister de nedezlegat, umbrit de un ultim regret: „Aş fi vrut să dau mai mult publicului, artei mele.”
„Eşti o bijuterie, albastră în lumina ochilor, cu mozaicuri, cu metale şi cu văpseli imposibile în sângele dumitale, dacă ai. Trebuie să fii de sticlă şi azbest. Trebuie să fi venit de prin minerale şi o să întrebăm dacă nu miroşi a platină sau chihlimbar. Dumneata eşti un material din seria briliantelor, întunecate de un reflex de seninătate, iar făptura dumitale este de tină înflăcărată” (Inscripţie dedicată de Tudor Arghezi lui Leny Caler, într-un număr din Bilete de papagal).
de pe site yorick.ro