|
|
Anticariat Librarie - Mii de carti vechi si noi din cele mai diverse categorii
|
|
|
Anticariat Librarie => Lista carti => Cautare: Dem
|
|
Peripetiile bravului soldat Svejk - Jaroslav Hasek Anticariat carti literatura universala, umor, comic
Format: 16/12 cm-
3 volume, culoare bleu
dar am doar vol 1 si 2. vol 3 lipseste.
insa am o alta editie completa
acesta carte este atat de celebra incat in Praga este un restaurant cu numele Svejk si o statuie in Slovacia si o alta in Polonia
Peripețiile bravului soldat vejk este titlul prescurtat al romanului satiric neterminat Peripețiile bravului soldat vejk în Războiul Mondial (în cehă Osudy dobrého vojáka vejka za svìtové války) de Jaroslav Haek. Romanul a devenit personificarea națiunii cehe.
Inițial, Haek intenționa să scrie povestea lui vejk în șase volume. Puțin însă după publicarea celui de-al treilea volum, în 3 ianuarie 1923, Haek a murit din cauza unui atac de inimă. Primele trei volume se intitulează astfel:
În spatele frontului (1921);
Pe front (1922);
Gloriosul dezastru (1922).
Al patrulea volum, Continuarea gloriosului dezastru (1923), a fost doar început. După moartea lui Haek, jurnalistul Karel Vanìk a fost rugat de editorul Adolf Synek să completeze romanul neterminat. Această continuare a apărut sub titlul Peripețiile bravului soldat vejk în prizonieratul rusesc și în revoluție (în cehă Osudy dobrého vojáka vejka v ruském zajetí a v revoluci).[2]
Criticii consideră că romanul lui Jaroslav Haek este prima mare operă anti-război, precedând un alt roman contestatar, Nimic nou pe frontul de vest de Erich Maria Remarque.[3]
Romanul reprezintă o parodie a Primului Război Mondial văzut prin ochii lui Josef vejk (scris și Schweik sau Schwejk), un tolomac care este mobilizat din nou în armata austriacă la începutul războiului, după ce mai înainte fusese declarat un tâmpit iremediabil de către comisia medicală și începuse să se ocupe cu negoț de câini răpănoși și vagabonzi, pe care îi vindea ca fiind niște câini de rasă.
Romanul începe cu replica d-nei Müllerova, menajera lui vejk: Carevasăzică ni l-au ucis pe Ferdinand, anunțând asasinarea la Sarajevo a arhiducelui Franz Ferdinand. Povestea continuă în cârciuma La Potirul din Praga, unde polițaiul sub acoperire Bretschneider îi arestează atât pe vejk, acuzându-l de înaltă trădare, cât și pe cârciumarul Palivec, pentru crimă de lezmajestate deoarece ar fi dat jos portretul împăratului fiindcă s-au căcat muștele pe el. La poliție întâlnește o serie de arestați pentru motive absurde. vejk este examinat de medicii legiști și trimis la balamuc, însă cei de acolo se leapădă de el și ajunge iar la Poliție. Eliberat, deși reformat ca idiot, este chemat la oaste. Suferind de reumatism, este dus într-un scaun cu rotile, provocând o adevărată manifestație. Este declarat simulant și închis la garnizoană de unde este scos de feldkuratul (preot militar) Otto Katz, un bețivan care avea nevoie de o ordonanță. Otto Katz îl pierde pe vejk la cărți în favoarea afemeiatului locotenent major Luká. Deoarece Luká își dorea un grifon, vejk i-l procură pe Max, care se dovedește a fi furat de la colonelul Kraus von Zillergut. Acesta își recunoaște câinele scos la plimbare și, drept pedeapsă, îl transferă pe locotenent, implicit pe vejk, la Regimentul 91 Èeské Budìjovice, care se pregătea să plece pe front.
Traseul lui vejk. Roșu: cu trenul, albastru: pe jos, verde: prizonier.
Al doilea volum începe cu descrierea călătoriei cu trenul de la Praga la Èeské Budìjovice, călătorie care debutează cu constatarea că li s-a furat un cufăr dintre bagaje. vejk trage, neintenționat, semnalul de alarmă și este dat jos din tren la Tábor. Scapă toate trenurile și, neavând bani sau acte, este expediat pe jos. O ia într-o direcție greșită, rătăcește prin vreo 15 localități și este luat drept spion. Este arestat la Putim și expediat la Èeské Budìjovice, unde este închis în cazarma Marianska, pentru trei zile. Acolo trăncănește cu aspirantul teterist Marek. Înante de a li se termina arestul sunt urcați în vagonul arestaților și trimiși cu regimentul 91 la Most. În vagon se urcă și oberfeldkuratul Lacina, beat, care nu putea fi refuzat, având grad superior. Marek povestește pățaniile cu Lumea animalelor. La ora regulamentară de eliberare, doctorul Mráz, comandantul trenului, nervos că nu-i ies la socoteală efectivele, îl lasă pe vejk în arest. vejk povestește episodul cu ciorbagiul Schreiter. La Viena, venind de la popotă cu cina oberfeldkuratului, este interceptat de locotenentul major Luká. La Most este din nou amestecat în aventurile amoroase ale locotenentului. Trebuind să ducă o scrisorică d-nei Kákonyi, la Királyhid, se întâlnește cu bătrânul genist Vodièka. Dl. Kákonyi, care era acasă, își iese din fire, iar Vodièka îl dă afară. Honvezii de pe stradă iau apărarea d-lui Kákonyi și se încinge o bătaie. vejk și Vodièka sunt arestați. Cazul ajunge în ziare, dar și la colonelul regimentului, Schröder, alt afemeiat, care-i numește pe Luká kompanienkomandant și pe vejk kompanienordonanz la compania a 11-a și-i scoate pe Schwejk & Voditschka de la consiliul de război. Luká are nevoie de o altă ordonanță personală și se pricopsește cu morarul Baloun, un mâncău fără pereche. Ca ordonanță a companiei, vejk intermediază ordinele, dar rechnungsfeldwebelul (sergent de intendență în traducerile în limba română apare ca plutonier) Vanìk îl lămurește că ordinele de plecare date de Schröder sunt fantasmagorice, deoarece nu există nici conserve, nici vagoane. În final, primesc ordinul de plecare spre Budapesta.
Gloriosul dezastru
Statuie din Humenné a lui vejk, amintind episodul cu pompa.
Conservele sunt înlocuite cu o predică eroică. În tren, telefonistul Chodounskę povestește cum a fost în Serbia, iar trupa joacă tabinet și poker, povestind și ei. Căpitanul Ságner le ține ofițerilor un instructaj de cifrare a telegramelor cu ajutorul unei cărți, dar nimeni nu înțelege nimic. Cadetul Biegler constată că Ságner avea volumul II, iar ceilalți volumul I. Bineînțeles, le încurcase vejk. Cadetul Biegler găsește întrebuințarea corectă pentru caietul cu încercările lui de scriitor. Cu burta stricată, are un coșmar în care se vede general, în rai, în fața căpitanului Ságner în postură de Dumnezeu. Din greșeală, ajunge la holerici. Baloun înfulecă toate proviziile lui Luká. La Budapesta se anunță declarația de război din partea Italiei și se întârzie mult, timp în care se petrec o serie de episoade grotești. Plecarea se face pe neașteptate, unii pierd trenul. La Humenna, vejk este trimis de Luká să cumpere, pe sub mână, coniac, însă este găbjit de locotenentul Dub. vejk declară că în sticlă este apă dintr-o pompă, din spatele gării. Dub îi cere s-o bea toată, ca să demonstreze că este chiar apă, iar vejk se execută. Apoi, Dub îi cere să-i arate pompa din care, spre norocul lui vejk, curge o apă gălbuie. Batalionsgeschichtsschreiber (cronicar al batalionului) Marek scrie istoria batalionului ticluind-o. Ajung la Sanok, în Galiția, cu două zile înainte de data planificată. Mai departe, merg pe jos. Toți se feresc să-i încartiruiască. Un evreu le vinde o vacă bătrână la un preț exagerat. vejk și Vanìk sunt trimiși înainte, la Feltyn, să asigure încartiruirea și hrana. vejk dă peste un prizonier rus care se scălda. La vederea lui vejk, prizonierul fuge, abandonându-și uniforma. vejk o îmbracă de probă, este prins de o patrulă de maghiari și introdus într-o coloană de prizonieri ruși.
Continuarea gloriosului dezastru
Declarând că știe germana, vejk este descoperit de maiorul Wolf că, fiind ceh, îmbrăcase uniforma rusească de bună voie și nesilit de nimeni. Generalul Fink von Finkelstein, care se distra organizând tribunale militare improvizate, intenționează să-l spânzure ca dezertor și spion. Însă se lasă convins să-i verifice identitatea. Ca să nu piardă timpul, până vine răspunsul de la Regimenul 91 îl pune pe feldkuratul Martinec să-i administreze lui vejk binecuvântarea duhovnicească, încă înainte de pronunțarea sentinței. De la Regimentul 91 vine o telegramă prin care se cere ca vejk să fie trimis la statul-major al brigăzii din Wojalycz. Finkelstein este teribil de dezamăgit. Întors la regiment, locotenentul Dub îl acuză că, deoarece și-a lăsat propria uniformă pe malul lacului, ar fi prăpădit-o, ea fiind uniforma statului, însă colonelul Gerbich îl absolvă de orice vină, îi dă o uniformă nouă și-l trimite la batalion, la Zoltanka. Acolo află că vechea lui uniformă fusese găsită și că sunt probleme la inventar cu două uniforme. Ultimul episod prezintă o dispută dintre Dub și Biegler, tocmai reveniți și ei la batalion.
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Insulele de aur si de argint - Romulus Barbulescu Anticariat carti copii, elevi, scolari, aventura, povesti, basme
Format: 20/13 cm
cu ilustratii de Johann Untch
Insulele de aur și argint (1969) este un roman de aventuri al autorului român Romulus Bărbulescu, al doilea scris de acesta fără colaborarea lui George Anania.
Cartea prezintă câteva episoade din viața lui Abel Janszoon Tasman (1603-1659), un marinar, explorator și neguțător olandez devenit celebru în urma călătoriilor întreprinse în 1642 și 1644 în serviciul Companiei Indiei de est olandeze. Născut în 1603 în Lutjegast (actualmente în provincia Groningen), el a condus prima expediție europeană cunoscută care a ajuns în Țara lui van Diemen (acum Tasmania) și Noua Zeelandă și care a zărit insulele Fiji.
Drumul către est al Olandei fusese deschis anterior de Cornelis de Houtman (1565-1599), fratele exploratorului Frederik de Houtman, care a descoperit drumul maritim dintre Europa și Indonezia într-o vreme în care Imperiul Portughez deținea monopolul comerțului cu mirodenie. Deși călătoria în sine a lui de Houtman a fost un dezastru, ea a constituit o victorie simbolică a Olandei, care a reușit în acest fel să intre în afacerea comerțului cu mirodenii.
Înglodat în datorii, marinarul olandez Cornelis de Houtman este închis în închisoarea datornicilor. În anii de detenție, el află de la marinarii portughezi închiși acolo ruta spre Indiile de Est, până atunci monopolul Imperiului Portughez. Odată eliberat, el duce secretul mai-marilor Olandei, care îi vor deschide țării lor drumul spre ținutul mirodeniilor, devenind un mare imperiu comercial.
Peste ani, când van Diemen a devenit guvernatorul coloniilor olandeze din acele ținuturi, Abel Tasman pornește alături de Mattis Quast într-o expediție pentru a descoperi insulele de aur și argint despre care acesta din urmă aflase de la japonezi. Totul se dovedește însă a fi o himeră și, după ce la bord izbucnește o epidemie, Tasman reușește să revină în Indonezia cu doar câțiva oameni la bord. Acolo este devastat de cumplita veste a pierderii soției lui dragi, Jannetjie. Cea care i-a fost la căpătâi în ultimele clipe, Maria van Diemen - fiica guvernatorului - reușește însă să aprindă din nou flacăra pasiunii în sufletul exploratorului.
Dar guvernatorul nu agreează această relație, așa încât îl trimite pe Tasman într-o nouă expediție, pentru a explora ceea ce pe hărțile vremii figura ca Terra Australis. Alături de Franchoijs Visscher (Franz Wisker, în roman)), Tasman pornește în jurul Australiei, descoperind Tasmania, Noua Zeelandă, Fiji și Tonga. Întâlnirile cu indigenii care populează insulele din zonă se caracterizează prin conflicte, evitare precaută sau chiar prietenie și colaborare, cum se întâmplă în Tonga.
Revenit înapoi, Tasman află cu durere că Maria s-a căsătorit și a plecat în Olanda. Bogat și celebru, dar cu sufletul pustiit, el se retrage pe una dintre numeroasele insule din împrejurimi.
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Regele - Donald Barthelme Anticariat carti literatura universala
Format: 18/10,5 cm
Donald Barthelme (1931-1989) s-a nascut la Philadelphia, in Pennsylvania, insa a crescut in Texas, dupa ce familia lui s-a mutat la Houston pe cand el avea doar doi ani. A urmat cursurile Universitatii din Houston, dupa care a lucrat o perioada publicand articole in paginile de cultura ale cotidianului The Houston Post. O scurta vreme a fost directorul Muzeului de Arta Contemporana din Houston, scriind in paralel ceea ce el numea texte ciopartite. In 1962 s-a mutat definitiv la New York pentru a se dedica exclusiv carierei de scriitor si a inceput publicand proza scurta in The New Yorker. A scris patru romane Alba ca Zapada (1967), Tatal mort (1975), Paradis (1986) si Regele (1989), peste o suta de povestiri, publicate in volumele Intoarce-te, Dr. Caligari, Practici indicibile, acte nenaturale, Viata la oras si Tristete, precum si nenumarate eseuri si interviuri pe teme dintre cele mai diverse. A fost membru al Academiei Americane si al Institutului de Arte si Litere si unul dintre laureatii prestigiosului National Book Award.
Ultimul roman al lui Barthelme, Regele, este o pseudo-alegorie a mitului Regelui Arthur si al Cavalerilor Mesei Rotunde, pusi sa traiasca in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. Ironia lui Barthelme transpare insinuant in discrepantele dintre lumea asa-zis romantica a personajelor medievale si societatea europeana din cel mai tulburat deceniu al secolului al XX-lea.
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Cartea cu himere - mai multi autori Anticariat carti literatura universala
Format: 18/10,5 cm
Maestrii ai prozei fantastice dau sah si mat imposibilului
1. François-Marie ArouetVoltaire Micromegas (trad. Irinel Antoniu)
2. E.T.A. Hoffman Moș Ene (trad. Cristian Pop)
3. John William Polidori Vampirul (trad. Dana Covăceanu)
4. Honoré de Balzac Elixirul de viață lungă (trad. Iulia Bodnari)
5. Prosper Mérimée Venus din Ille (trad. Adriana Claudia Iacob)
6. Nathaniel Hawthorne Stafia doctorului Harris (trad. Petru Iamandi)
7. Edgar Allan Poe Masca morții roșii (trad. Adriana Iacob)
8. Nikolai Vasilievici Gogol Nasul (trad. Maria Khantashkeyeva)
9. Charles Dickens Povestea drăcușorilor care au răpit un paracliser (trad. Emilia Comănici)
10. Villiers de l'Isle Adam Vera (trad. Livia Iacob)
11. Ambrose G. Bierce Făptura blestemată (trad. Cristian Pop)
12. Robert Louis Stevenson Ciudatul caz al doctorului Jeckyll și al domnului Hyde (trad. Dana Covăceanu)
13. Oscar Wilde Fantoma din Canterville (trad. Adriana Lomnasan; Emilia Comănici)
14. Jerome K. Jerome Partenerul de dans (trad. Daniela Stoica)
15. Rudyard Kipling Întoarcerea lui Imray (trad. Dana Covăceanu)
16. Franz Kafka Metamorfoza (trad. Dana Covăceanu)
17. Howard Phillips Lovecraft Chemarea lui Cthulhu (trad. Mădălina Lascău)
18. Julio Cortazar Funigeii (trad. Cristiana Vișan)
19. Ray Bradbury Ora zero (trad. Adriana Iacob)
Oricine se gândește măcar o clipă la ce e dincolo va găsi în literatura fantastică o sumedenie de răspunsuri tulburătoare. Pentru că această preocupare a stat și în fața marilor scriitori, de la Voltaire la Cortazar, prin Edgar Allan Poe sau E.T.A. Hoffmann, și până la Jerome K. Jerome și Ray Bradbury.
Și ei s-au întrebat dacă lumea aparențelor nu ascunde o altă lume, în care regulile sunt schimbate, în care oglinzile devin trecători, chepenguri pentru un alt tărâm, dacă poțiunile magice te pot transporta nu numai în altă realitate, ci și în altă viață, dacă niște formule secrete nu-ți pot reda înapoi tinerețea, dacă iubirea poate trece dincolo de mormânt, dacă viața veșnică nu poate fi obținută altfel decât prin promisiunile religiilor.
Da, marii scriitori au lăsat imaginația și talentul să zburde la hotarele irealului și să se întoarcă de acolo cu mărturii șocante sau măcar neliniștitoare, așezate în pagini nemuritoare.
Magia ascunsă a lucrurilor, miraculosul, supranaturalul sunt provocări pe care literatura le-a primit de la începuturile ei și le va primi până când ultimul scriitor va scrie ultima carte. Este ceea ce vedem doar ceea ce vedem? Nu e, oare, banal să ne lăsăm convinși că lumea este o construcție în care timpul merge înainte și dimensiunile sunt numai trei?
În antologia Cartea cu himere veți găsi fragmente literare de referință ale unor scriitori de referință care au făcut literatură fantastică. Sigur că există mii de cărți cu teme supranaturale, cu case bântuite de stafii, cu făpturi inventate și apocalipse de tot felul. Dar, adesea, cărți din această categorie se așază sub un prag literar acceptabil. Au și ele publicul lor, e adevărat. Ceea ce face antologia noastră, însă, este să pună laolaltă repere ale literaturii fantastice, jaloane și exemple strălucitoare pentru acest gen.
Mari scriitori care au inventat lumi de hârtie și locuitori de hârtie. Deschideți cu grijă cartea de săptămâna viitoare, s-ar putea revărsa din ea imagini pe care nu le-ați mai văzut. Sau s-ar putea să se deschidă o fantă prin care să plecați în călătorii inimaginabile. Și ca să nu vă rătăciți, țineți-vă bine de Cartea cu himere!
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Talaz - Cezar Flamura Anticariat carti carte veche
Format: 24/17 cm
carte veche de poezii
CEZAR FLAMURĂ (1913 2006) S-a născut la Cîmpulung Moldovenesc, în 6 februarie 1913. Se numea Vasile Blănaru, dar urma să-și semneze restrânsa operă poetică cu pseudonimul Cezar Flamură.
A studiat, ca și viitorul lider comunist Emil Bodnăraș, la liceul Dragoș Vodă din Cîmpulung Moldovenesc, dar, înființând, în 1933, o Frăție de cruce a liceenilor, a fost exmatriculat și, în consecință, obligat să-și continue studiile departe de casă, la Lipcani, în Basarabia. A urmat, apoi, Academia de Artă Dramatică și Cinematografică din Iași, iar în paralel și Facultatea de Istorie.
În 1939, a publicat o foarte singură carte de poezie, Talaz, care avea să fie arsă prin curțile interioare ale închisorilor patriei.
Cât a durat războiul, Vasile Blănaru, fost asistent de regie la Teatrul Național din București, din 1937, sub direcțiunea lui Liviu Rebreanu, a fost reporter de frontul de răsărit, ca și Virgil Gheorghiu, corespondențele lui din prima linie fiind publicate în Curentul, în Universul și în Timpul. Când mai avea vreme, scria și poezie, și publicistică de dreapta, colaborând la Pământul Strămoșesc, la Libertatea și la Buna Vestire.
A fost arestat în 1949, eliberat în 1954, apoi rearestat, împreună cu cei doi frați ai săi, Gheorghe și Grigore I. Blănaru și de alți câțiva câmpulungeni (din inventata bandă a lui Blănaru), în cumplita noapte de 13/14 martie 1958 a încarcerării întregii intelectualități românești, schingiuit și umilit prin închisorile din Botoșani și Suceava, condamnat, în cele din urmă, la moarte și dus pentru a aștepta executarea sentinței la Jilava.
A zăcut 804 zile și nopți în lanțurile morții, cum avea să-și intituleze cartea apărută în 1996, apoi condamnarea la moarte i-a fost schimbată în muncă forțată pe viață, la intervenția lui Manole Bodnăraș, fratele fostului lui coleg de la Dragoș Vodă, Emil Bodnăraș.
A mai publicat, abia după Revoluția Română, Generalul Antonescu în cămașă verde legionară (2 volume, în 1996 și 1998), Mercenarii infernului (1999), Apocalipsa ucigașă / Înfricoșătorul asasinat din noaptea de 29/30 noiembrie 1938 (2002), adică mărturisiri trăite lăuntric vreme de o viață, dar puse în pagini târziu pentru a se alătura unei cărți anterioare, Blăstămul lui Iorga adevărul în moartea savantului.
A murit, la începutul primăverii anului 2006, la București. În Bucovina, în memorialele durerii, în presa literară de dreapta din țară, poeziile lui Cezar Flamură nu mai pot fi aflate. Cartea lui de poeme se pare că a devenit cenușă pentru totdeauna.
Din poezia lui Cezar Viorel Flamură, cum semna, de fapt, poetul câmpulungean Vasile Blănaru, nu-ți poți permite luxul de a alege, până ce urmașii săi sau cei care i-au fost apropiați nu-l vor reînvia și printr-o carte de poezie, dacă omul cu o întreagă viață de martiriu și-o fi adunat poemele tinereții, așa cum le păstrase memorii, într-un caiet oarecare.
Din singurul text poetic pe care l-am putut găsi, Popas, Cezar Flamură, un fel de frate liric al lui George Sidorovici, ni se înfățișează aidoma unei primăveri bucovinene, care se dărâmă, incredibil de încet, dinspre cer, înspre poalele munților. Iar cerul acela, veșnicul cer al străbunilor, încărcat de sfințenie și obligând la reculegere, solidarizează până la încleștarea pumnului înspre cei care, substituindu-se lui Dumnezeu, ne spulberă prin vremuri cu cinică ipocrizie, singura șansă de salvare a făpturilor umane fiind nu misticismul, așa cum s-ar părea la o lectură superficială a textului liric, ci metafizicul, starea aceea de unire cu cerul, din ce în ce mai depreciată în favoarea făloșeniei numită civilizație.
Cezar Flamură, trăitor disperat de poezie, a purtat mult prea multă vreme cununa de spini și nimeni nu are dreptul să-l mai împovăreze cu suferință și în preajmă de odihnă, acolo unde spiritul e numai libertate, libertatea dintre iarbă și cer.
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Poveste fara sfarsit - Michael Ende Anticariat carti copii, elevi, scolari, aventura, povesti, basme
Format: 23,5/16 cm
AM PE STOC O ALTA EDITIE, INSA ACEASTA NU ESTE PE STOC, INSA O CAUT LA COMANDA - pentru detalii va rog puneti cartea in cos. Scrieti la observatii ceva de genul: stiu ca nu e pe stoc dar doresc sa o cautati pentru mine si finalizati comanda. FOARTE EFICIENT ESTE DACA SUNATI LA TELEFON clik pe butonul Contact si gasiti nr de telefon.
va voi trimite un mesaj cu un fisier atasat cu conditiile pentru a cauta aceasta carte sau mai multe altele care poate nici nu sunt postate pe site si le doriti !
cartonat
Povestea fara sfirsit a fost tradusa in 36 de limbi si a cunoscut mai multe ecranizari. Mizind pe arhetipuri, dar proiectate in contemporan, cartea si filmul se inscriu in aceeasi reteta a succesului ca si seriile Razboiul stelelor, Harry Potter, Stapinul inelelor.
Fantasia este cel mai fascinant tarim de basm din povestile pentru copii: are luminite ratacitoare cit o minge, mincatori de pietre care sint in stare sa-si rontaie pina si propria bicicleta de foame si balauri-noroc imensi, dar usori si simpatici ca un norisor de vara. Cind lumea povestilor e in pericol, atacata fiind de refuzul oamenilor de a mai crede in basme, este nevoie de un erou. Un erou fara puteri magice si fara pretentii de viteaz: un baietel de zece ani din lumea oamenilor, care descopera ca a devenit personaj al povestii pe care o citeste, reusind sa salveze, prin imaginatia si inocenta sa, aceasta lume .
Exista oameni care nu sunt niciodata in stare sa ajunga in Fantázia, spuse domnul Koreander, si mai exista oameni care sunt in stare, dar raman acolo pentru totdeauna. Si mai exista cativa care se duc in Fantázia si se intorc inapoi. Asa ca tine, Bastian. Iar acestia vindeca ambele lumi.
Cand Bastian descopera intr-un anticariat o misterioasa carte legata in matase aramie, nici prin gand nu-i trece ca o sa-i fie incredintata o misiune importanta. E nevoit sa patrunda cumva in carte si sa salveze Fantázia, un taram al imaginatiei in care orice este posibil, si in care te poti si pierde. Viata Craiesei Copile sta in mainile sale si e hotarat sa riste totul pentru a o salva.
Adevarata incercare pe care Bastian e nevoit sa o depaseasca nu este patrunderea in Fantázia si salvarea ei, ci descoperirea caii prin care se poate intoarce in lumea reala. Iar parasirea unui taram fara hotare se dovedeste cu atat mai grea.
Scriind o poveste in poveste ce se autogenereaza la infinit, Michael Ende le demonstreaza cititorilor sai ca nimic nu se sfarseste cu adevarat, ci doar se preschimba, si ca, in final, cheia ce deschide poarta tuturor posibilitatilor sta in puterea de a afla cine esti cu adevarat.
Povestea fara sfarsit inlocuieste o jumatate de biblioteca. Deutsches Allgemeines Sonntagsblatt
Un puternic colaj alcatuit din imagini mitice. Die Zeit
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Autografe - Al. Raicu Anticariat carti biografii, memorii, jurnale
Format: 20/13 cm
NU ESTE PE STOC, INSA O CAUT LA COMANDA - pentru detalii va rog puneti cartea in cos. Scrieti la observatii ceva de genul: stiu ca nu e pe stoc dar doresc sa o cautati pentru mine si finalizati comanda. FOARTE EFICIENT ESTE DACA SUNATI LA TELEFON clik pe butonul Contact si gasiti nr de telefon.
va voi trimite un mesaj cu un fisier atasat cu conditiile pentru a cauta aceasta carte sau mai multe altele care poate nici nu sunt postate pe site si le doriti !
file de istorie literara
cu fotografii si semnaturi ale personalitatilor
Mihai Beniuc
Nina Cassian
Mihail Celarianu
Serban Cioculescu
Nicolae Crevedia
Lucia Demetrius
Paul Everac
Pericle Martinescu
Al. Mitru
Mihai Mosandrei
Stephan Roll
Al. Rosetti
Profira Sadoveanu
Henriette Yvonne Stahl
Nichita Stanescu
D. I. Suchianu
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Povestile despre Zoia si Sura - L. Kosmodemianskaia Anticariat carti autori sovietici
Format: 20/13 cm
numele autoarei este Liuba Kosmodemianskaia, dar pe coperta apare doar L. Kosmodemianskaia
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Wulfsyarn - Phillip Mann Anticariat carti SF - Fantastic
Format: 20/14 cm
chiar daca descrierea e in engleza cartea este in romana
Rather poignant, that "New Zealand Author" label, don't you think? Sounds more like a government health warning than a recommendation ...
Wulfsyarn is the first of Mann's books I read, and I still find it one of his most perplexing. The basic notion is simple enough: Wulf, a cybernetic autoscribe, is recording the story of John Wilberfoss, disgraced captain of the ship Nightingale, which disappeared on its maiden voyage. When it was found again there was no-one on board but its captain, and he was - to all intents and purposes - mad.
Lily, the robot nurse, and Wulf, the secretary to the abbot of the Pacifico Monastery, are trying to coax Wilberfoss back to health and sanity in order to find out what happened to him and all the others, human and extraterrestrial, who were on board the immense hospital ship at the time.
The problem (as usual in these cases) is that one becomes more and more interested in Wulf and his perceptions of the (for want of a better word) "human" world, and less and less interested in Wilberfoss's various dilemmas and crises of faith as the story continues.
Or at least that's how I felt the first time I read it. Rereading it with more knowledge of Mann's specific interests and concerns: the ecology of alien lifeforms, the dark effects of human lack of self-knowledge, I began to see the form of the book more clearly. It is, in essence, an updated version of Coleridge's Rime of the Ancient Mariner, complete with the crew of dead comrades, the death of the albatross (in this case the alien parasitic creature called Quelle [German for "source"], together with its host, the silly young shepherd Sandy), the "Nightmare death-in-life", and then the eventual return home. Wilberfoss's "crime" seems more and more attenuated and difficult to define as the narrative proceeds - but (like the Mariner's) it stems from some kind of arrogance and sense of self-sufficiency which inspires him to flout the laws of nature.
The actual blame for the destruction of the ship lies far more with the Quelle than with Wilberfoss - but it's really the consequence of a series of coincidences and mischances (the Quelle's decision to infect the ship's bio-crystalline computers with its own self-hatred and self-doubt; the sudden windstorm which confuses the ship's sensors on the alien planet just long enough to accomplish the destruction of every other living thing on board; and (finally) the noble self-sacrifice of the windborne alien, the Chi-da, which Wilberfoss has met and made friends with on the planet when the damaged ship is unable to reach escape velocity). About this last event Wulf makes a telling point:
I am struck by the fact that Wilberfoss, at all points in his life, had visions. The visions were an objective expression of his passions. Perhaps they have real existence in another world. Perhaps the human mind has access to this other world. I do not. Among Wilberfoss's visions I included his beloved Chi-da. I have come to the opinion that if I had been down there on that grey world with Wilberfoss, then I would not have seen any creature which covered the sky like a banner of rippling red silk. [286-87]
Did any of it happen at all? Where is the boundary between "real" and "visionary" events in Wilberfoss's story? It is, after all, literally "a tale told by an idiot" - or at any rate by the self-destructive, psychologically-damaged sole survivor of a cataclysmic disaster. It's natural both for him to blame himself, and to look for clues to what went wrong in his own nature (especially in this case, when the ship's bio-crystalline mind was organically linked to and modelled on that of its commander).
Wulf goes on to say of this benevolent Other, the Chi-da, at the end of his "mosaic", his reconstruction of Wilberfoss's story: "he did not kill it. You cannot kill such things. He allowed it fulfilment, at the last." [287]
I hope the Listener doesn't mind my reproducing this Jane Ussher photograph from the feature-article on Phillip Mann they published back in the Nineties. If so, I apologise. Some interesting things came up in Noel O'Hare's interview, which is why I cut it out and kept it at the time.
"If I'm not careful, I could let the characters becomes too forceful," he says. Mann has a reputation for doing really good aliens. The most unlikely creatures populate his pages: the Hooded parasol, a floating canopy that kills its prey by smell; Diphilus, a jelly ball of illogic logic that devastates computers: the Hammer, a weta-like alien with a deep sense of humour; Wulf, a mechanical autoscribe and analyst of human psychology .. the alien parade goes on. [39]
It's interesting that O'Hare includes Wulf among this "parade" of aliens. I'm not sure that's the point Mann means to make with him. He is, after all, a robot - albeit a "semi-sentient" biocrystalline brain has been implanted in him along the way. Is that the same thing as these other organic, albeit wildly exotic, species?
Mann lives his work, and is possessed by the tale he is telling. "When I sit down to write, I very quickly go into a bit of a trance. I slide into that world very easily, and what I'm doing is totally real to me." [39]
Perhaps that's one reason why it's very hard to distinguish visionary experience and "real" events in the SF landscapes he creates - particularly in Wulfsyarn. This deliberate confusion of levels, somewhat bewildering (I suspect) to fans of (so-called) hardcore science fiction, seems inspired as much by ideology as the demands of the story (if one can draw so facile a distinction between the two, that is):
"I don't have a platform, a political point of view. I'm inconsistent. I'll contradict myself, but sweeping through everything is a worry about what happens if you destroy things, what happens if we destroy this wonderful bloody world." [40]
Mann's "novels of ideas" (to use O'Hare's phrase) are, nevertheless, novels - and ought to be judged and assessed as such:
" ... The rules that govern the writing of a science-fiction novel are exactly the same as for any other literature. Absolutely.
"I don't think science fiction's easier. It's often harder, because you have to maintain the reader's confidence in your ability to stay up there like a balloon. You're floating there and you don't have normal everyday life to support you." [40]
Which brings me to my next point.
I guess that New Zealand readers still know Samuel Butler primarily as the author of Erewhon (1872) and Erewhon Revisited (1901), and those as much for their New Zealand setting as for their - somewhat laboured - dystopian satire. He was also a considerable Classical scholar, and turned his hand to a translation of Homer (as well as writing a number of books and essays elaborating his theory that the author of the Odyssey - at least - was, in fact, a woman).
Here's a passage from his version of the Iliad (Bk XVIII: ll.368 and following):
Meanwhile Thetis came to the house of Vulcan, imperishable, star-bespangled, fairest of the abodes in heaven, a house of bronze wrought by the lame god's own hands. She found him busy with his bellows, sweating and hard at work, for he was making twenty tripods that were to stand by the wall of his house, and he set wheels of gold under them all that they might go of their own selves to the assemblies of the gods, and come back again - marvels indeed to see. They were finished all but the ears of cunning workmanship which yet remained to be fixed to them: these he was now fixing, and he was hammering at the rivets.
- Homer. The Iliad & The Odyssey. Trans. Samuel Butler. 1898. Great Books of the Western World, 4. Ed. Robert Maynard Hutchins. 1952. Chicago: William Benton, Publisher / Encyclopædia Britannica, Inc., 1989.
This passage, from the long description of the forging by the lame god Hephaestus of a new set of armour for Achilles, seems exceptionally interesting to me (especially given Mann's description of Wulf, the autoscribe: "I am told in shape I resemble a helmet of the type used by the Greek warriors at the battle of Troy. If that helps you visualise me, all well and good. But you must also realize that I am four and a half feet high from my base to the top of my crest." [12], though I doubt any direct reference was intended).
While it may not be the very earliest allusion in literature to something resembling the modern conception of a robot (that honour should probably go to the stone rowers destroyed in a fit of pique by the immortality-seeking hero of The Epic of Gilgamesh), it's fascinating to see how far back the idea does in fact go.
These twenty wheeled tripods, whose sole function is (apparently) "to go of their own selves to the assemblies of the gods, and come back again," in fact resemble modern Mars rovers and factory automatons far more than the original "robots" of the Èapek brothers' 1920's play (R.U.R. - Rossum's Universal Robots - to be exact).
One could go on to trace the idea of semi- (or wholly) sentient artificial life-form through the medieval Golem legend, through Mary Shelley's Frankenstein (1818), the life-like animated doll Olimpia in E. T. A Hoffmann's "The Sandman" (1816), through the surgically altered beastmen in H. G. Wells's Island of Doctor Moreau (1896), through Maria's evil android alter-ego in Fritz Lang's Metropolis (1927), all the way up to Data (in Star Trek) and Arnold Schwarzenegger's Terminator. But what makes them so perennially fascinating to us? Why do we keep on returning to this topos: the "android theme" (for want of a better term)?
I suppose that Descartes and Cartesian rationalism has to take at least part of the responsibility (or the blame). For Descartes (as I understand him, at any rate), what you do is the only valid source of information on what you are. Thus, there can be no useful discussion of essence separate from function. His famous apothegm "I think, therefore I am," is therefore intended to define humanity in terms of its capacity for rational thought.
The Wikipedia article on Descartes has (characteristically) a great deal more to say on the subject. I quote:
Descartes ... suggested that the body works like a machine, that it has the material properties of extension and motion, and that it follows the laws of physics. The mind (or soul), on the other hand, was described as a nonmaterial entity that lacks extension and motion, and does not follow the laws of physics. Descartes argued that only humans have minds, and that the mind interacts with the body at the pineal gland. This form of dualism or duality proposes that the mind controls the body, but that the body can also influence the otherwise rational mind, such as when people act out of passion.
This body-machine gives us (in a sense) our robot: Cartesianism made apparent (I was about to say, made flesh - made metal, rather). But where, then, is the soul in such an entity? Even a machine must (after all) have some kind of mind to guide it if it is to exhibit independent choice. Can it also, then, be subject to human passions? Hence Wulf's somewhat awkwardly-phrased disavowals of pure "objectivity", in the opening pages of his story:
... I want to warn you that though parts of this book will seem objective, even one might say God-given, they are not. My serviced and elaborated brain, almost I want to say my mind, like a colour filter placed over a camera lens, has given the entire work a peculiar cast of thought. As I have discovered, it is one of the paradoxes of biography that in straining to reveal my man, I have unavoidably revealed myself. So be it. [9]
The robot, then, is a kind of metaphor for interrogating reality. If something intangible can survive the process of manufacture, can manifest itself in a non-human intelligence, might that not offer us some clues about the nature of things as they are, not simply as we perceive them? For Descartes (like the cylons in Battlestar Galactica this meant, above all, one possible way of gathering clues about the identity (or existence?) of God.
Descartes suggested that the pineal gland is "the seat of the soul" ... although [he] realized that both humans and animals have pineal glands, he believed that only humans have minds. This led him to the belief that animals cannot feel pain, and Descartes' practice of vivisection (the dissection of live animals) became widely used throughout Europe until the Enlightenment. Cartesian dualism set the agenda for philosophical discussion of the mind-body problem for many years after Descartes' death.
Wulf puts it somewhat differently:
Wilberfoss's only comment when he read my manuscript was that he was surprised at how human I sounded. I think he meant it as a compliment. Let me turn it on its head .... it is not difficult to sound like a human. But being a human is not easy. I know., I have watched the struggle. I have heard humans affirming lies and denying truths. I have seen people choose hell over heaven and rejoice in the fact. [15]
"How human I sounded." Wilberfoss's compliment brings me to another locus classicus for the cybernetic intelligence: the Turing machine.
Alan Turing is well-known, of course, as the mathematician who was hounded to death by the British establishment after the Second World War because it was thought that, despite his undoubted brilliance, his homosexuality made him an automatic security risk. The "Turing machine" began as a hypothetical device capable of infinite numbers of calculations in finite time which he postulated to get him around a problem in mathematical logic. This initial concept grew, partly as a result of his work on the code-breaking machines at Bletchley Park during the war, into something like a blueprint for the modern binary computer.
One extension of this idea was the (so-called) Turing Test (pretty familiar territory to all readers of classical, golden-age science fiction, but maybe not so well-known to everyone else). In essence, the Turing test says that if you can't tell the difference between a real person and an intelligent machine after conducting a fairly extensive conversation with both of them through a text-only medium such as a computer screen and keyboard, then there is no difference. The perfect simulation is the thing itself (you can see why this notion has so delighted SF writers and readers down the years).
Certainly this is the territory within which Wulf is operating in the opening chapters of Mann's novel. As he himself puts it:
I know a great deal about human love from observation. I know for example that love and vanity can have a close relationship in the human psyche though superficially they are frequently seen as opposed. [14]
Is there any real difference in practice between Wulf's observations and "real" people's practice, though? Like Max Beerbohm's happy hypocrite, has he not become the thing he set out to counterfeit? Certainly he and his fellow automaton Lily have shown greater love to Wilberfoss than any of his fellow humans appear to have been capable of, given their automatic assumption that, as its captain, he was solely responsible for the loss of the Nightingale and its crew.
These are deep waters. Wulfsyarn is a fascinating meditation on the nature of the "human" and the "alien" (whether cybernetic or organic), and - above all - the maddening perversity of the former:
People sometimes miss the point. "Aliens are always ways of talking about us. Okay, they might be a bit strange, but really, if you look at them closely, they're us in their passions, in their complex situations." [O'Hare interview, 39]
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Razboiul etern - Joe Haldeman Anticariat carti SF - Fantastic
Format: 20/14,5 cm
premii in 1974: Hugo, Ditmar, Nebula
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți.
Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
|
© 2025 Anticariat Librarie, Ploiesti. Toate drepturile rezervate.
|
|
|
|
|