Anticariat Carti - Anticariat Librarie

Contact: Vodafone: 0723 318 590
Vodafone este telefonul la care ma gasiti oriunde. Sun inapoi la apelurile pierdute.
MULTUMESC PENTRU INTELEGERE!

Din experienta mea reiese ca cei cu care am vorbit direct au inteles mult mai exact situatia indiferent daca au comandat sau nu !!! Cu foarte multe persoane care nu au acceptat aceasta discutie directa au aparut neintelegeri. Nu vreau sa pacalesc pe nimeni, nu vreau sa fortez pe nimeni sa cumpere sau sa vorbeasca cu mine. E alegerea dvs. Insa e posibil ca sa aveti nemultumiri care ar fi foarte probabil sa le eliminati daca am discuta direct si ati intelege exact situatia cu ceea ce comandati !!! Discutia directa e mult mai bogata in nuante si intelegerea este mult mai buna. Intrebarile au un raspuns instantaneu si se pot face precizari pana intelegerea este corecta si completa !!!

Categorii

Anticariat Librarie - Mii de carti vechi si noi din cele mai diverse categorii

Prima pagină

Impresii

Contact

Anticariat Librarie => Lista carti => Cautare:

Pagini:

1 ... 1517 1518 1519 1520 1521 1522 1523 1524 1525 1526 1527 1528 1529 1530 1531 1532 1533 1534 1535 1536 1537 1538 1539 1540 1541 1542 1543 1544 1545 1546 1547 1548 1549 1550 1551 1552 1553 1554 1555 1556 1557 1558 1559 1560 1561 1562 1563 1564 1565 ( 1566 ) 1567 1568 1569 1570 1571 1572 1573 1574 1575 1576 1577 1578 1579 1580 1581 1582 1583 1584 1585 1586 1587 1588 1589 1590 1591 1592 1593 1594 1595 1596 1597 1598 1599 1600 1601 1602 1603 1604 1605 1606 1607 1608 1609 1610 1611 1612 1613 1614 1615 ... 1668 >>

Detalii

Decameronul frantuzesc - Marchizul de Sade

Anticariat carti dragoste, romantic, iubire, erotic

Format:
de format mic

impudoare, scandalos, imoral sunt 3 cuvinte care caracterizeaza aceasta carte!!!

DECAMERONUL franţuzesc
Se poate afirma că în nici o literatură a vreunei epoci nu s-a scris o operă atît de scandaloasă, că nici o alta n-a jignit mai profund sentimentele şi ginduriie oamenilor. Cine ar îndrăzni astăzi să rivalizeze în impudoare cu Sade ? Da, putem pretinde: deţinem prin Sade cea mai scandaloasă operă care a fost vreodată scrisă. Nu este acesta un motiv pentru a ne preocupa ? Avem şansa de a cunoaşte o operă dincolo de care nici un scriitor, niciodată, n-a îndrăznit să se aventureze;avem, deci, într-un anumit fel, în mînă, în această lume atît de relativă a literaturii un adevărat absolut.Malrice Blanchot
Decameronul franţuzesc al marchizului de Sade reprezintă, după şliinţa noastră, a treia apariţie editorială românească din opera acestui, mare şi insolit scriitor. "Divinul marchiz» a mai apărut In româneşte cu«Justine» (intr-o variantă lacrimogen-convenţională a cărţii) şi cu «Crimele iubirii» (o carte care nu-l reprezintă intru totul pe Sade şi care a fost tradusă destul de pedestru), in caietele personale ale acestui scriitor obsedat ca şi Bazac... de unitatea construcţiei (in felul său Sade a realizat o adevărată" comedieumană» a erotismului) am găsit intenţia autorului de a-si grupa povestirie si nuvelele in două cicluridistincte: "Crimes de l'amour» (Crimele iubirii) si "Le Boccace francais» (Boccaccio-ul franţuzesc): Povestiriletraduse in acesta carte au fost gindite de Sade ca intr itul aproape toate in cel de-al doilea ciclu, cel erotic,deoarece elementul erotic a impus existenţa celor două cicluri, "Crimee iubirii"- fiind concepute chiar deautor «suns erotisme» (fără erotism), de unde şi dezamăgirea anumitor lectori obişnuiţi cu violenta, cucruzimea lumii şi a limbajului din „Julictte» şi "Justine». Ne-am îngăduit să credem că sintagma"decameronului franţuzesc» este cea mai bună echivalentă romanească a
DECAMERONUL urmat de o ADDENDA
In româneşte de Tiberiu DĂIONI
«Decameronul franţuzesc» reprezintă replica galică peste timp la decameronul italienesc, replică de care numai un scriitor de forţa şi energia Marchizului de Sade era in stare. Este loc pentru doi. O foarte frumoasă orăşeancă din strada Saint-Honore, de vreo douăzeci şi doi de ani, împlinită, durdulie, cu forme dintrecele mai fragede şi mai îmbietoare, desăvîrşită, cu toate că oarecum plinuţă şi care pe lingă atîţia nuri era ageră, vioaie, plină de o poftă deosebită pentru plăcerile de la care o opreau obiceiurile fără milă ale traiului cu un soţ, se hotăreşte de laun timp încoace să dea o mînă de ajutor bărbatului ei, pe care nu numai că nu-l plăcea că era bătrîn şi urît, dar acesta îşiîndeplinea pe cît de rău, pe atît de rar îndatorirea aceea care, dacă ar fi fost puţin mai bine făptuită, ar fi putut să odomolească pe mofturoasa Dolmene, căci aşa se numea frumoasa orăşeancă. Nimic mai bine ticluit decît întîlnirile pe careea le dădea celor doi amanţi: cu Des-Roues, tînăr militar, petrecea între orele patru şi cinci ale serii, iar de la cinci şi jumătate la şapte îi venea rîndul lui Dolbreuse, tînăr negustor cu o înfăţişare dintre cele mâi plăcute. Era cu neputinţă săgăsească alte prilejuri, acestea erau singurele în care doamna Dolmene era liniştită: dimineaţa şi, uneori, seara ea era la prăvălie, iar cînd se întorcea bărbatul puneau la cale negoţul. Dealtfel, doamna Dolmene îşi deschisese inima unei prietene, spunîndu-i că ei îi plăceau clipele de plăcere care urmează unele după altele: focurile închipuirii nu se sting înacest fel, susţinea ea, nu este nimic mai plăcut decît să treci de la o plăcere la alta, nu e nevoie să te osteneşti ca să începidin nou; căci doamna Doknene era o făptură desăvîrşită, ea socotea cel mai bine impresiile iubirii, puţine femei ştiaudespre iubire cît ea; datorită priceperii ei îşi dăduse seama că doi amanţi fac mai mult decît unul; cît priveşte mîndria ei, ease amăgea că unul îl ascunde pe altul, putea să se înşele, putea fi mereu acelaşi cel care venea şi se reîntorcea de maimulte ori pe zi, cît despre plăcere, cîtă deosebire ! Doamna Dolmene, care se temea numai de sarcină, era convinsă că bărbatul ei nu putea să aibă nesăbuinţa de a-i îngraşă mijlocul, mai socotise că cu doi amanţi primejdia aceasta era cu multmai mică, pentru că ea credea, ca bună anatomistă ce era, că sămînţa celor doi s-ar distruge una pe alta.Într-o bună zi, ordinea întîlnirilor se tulbură şi amanţii noştri, care nu se văzuseră niciodată, vor face cunoştinţă, cum vomvedea, destul de caraghios. Des-Roues era cel dintîi, dar a sosit mai tîrziu şi, parcă şi-ar fi băgat dracul coada, Dolbreuse,care era al doilea, a venit puţin mai devreme.Cititorul plin de pricepere va vedea îndată că din alăturarea celor două nepotriviri ajungem la o întîlnire, care nu poate fiocolită: ea s-a şi petrecut. Dar să spunem cum s-a petrecut şi să ne ostenim să avem cît mai multă bunăcuviinţă şi înfrînarefaţă de o asemenea povestire destul de necuviincioasă.Dintr-o toană destul de ciudată - pe care o vedem însă la mai mulţi bărbaţi - tînărul nostru militar, săturat de a fi cel careiubeşte, vru să se simtă şi el ca o iubită, în loc de a fi ţinut drăgăstos în braţele domniţei sale, el vru să o ţină el astfel: săspunem că ceea ce stă dedesubt se puse deasupra şi că prin această schimbare, aplecată la altarul la care obişnuim săaducem jertfe, era doamna Dolmene, goală ca Venus calipiga, ea stătea întinsă peste amantul ei şi arăta la intrarea înîncăperea unde se prăznuiau misterele ceea ce grecilor le plăcea cu sfinţenie la statuia de care am vorbit, acea parte atrupului destul de frumoasă care, fără asemănăm cu lucruri prea îndepărtate, găseşte destui iubiţi la Paris. Aşa se găseau pe cînd Dolbreuse, obişnuit să intre fără oprelişti, venea cîntînd şăgalnic şi îi fu dat să vadă priveliştea pe care nici o femeie cinstită, se spune, nu e bine să o arate.