|
|
 Anticariat Librarie - Mii de carti vechi si noi din cele mai diverse categorii
|
|
|
Robinson Crusoe - Daniel Defoe Anticariat carti copii, elevi, scolari, aventura, povesti, basme
Format: 16/11 cm- Robinson Crusoe este un roman scris de Daniel Defoe, publicat pentru prima dată în 1719 și este adesea considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Cartea este o autobiografie de ficțiune a presupusului autor, al cărui nume este omonim cu cel al titlului romanului, descriind supraviețuirea și viața acestuia după naufragierea sa pe o insulă tropicală din largul coastei Venezuelei de astăzi, timp în care întâlnește locuitori nativi ai Americii, captivi și marinari răsculați, înainte de a fi salvat. Modul de prezentare al acestui roman se bazează pe prezentarea amănunțită, aproape documentară a vieții personajului. Romanul și conținutul acestuia au fost foarte probabil influențate de relatarea navigatorului Alexander Selkirk, care a stat singur din 1704 până în 1709 pe o insulă pustie din arhipelagul Juan Fernandez, în largul coastei chiliene din Oceanul Pacific. Mesajul romanului Robinson Crusoe a căpătat o valoare durabilă, care a străbătut veacurile. În decursul timpului, celebritatea romanului a crescut neîncetat, numărul traducerilor în cele mai multe limbi ale globului fiind imens (prima traducere românească datează din 1835). Robinson Crusoe i-a făcut să viseze pe milioane de adolescenți din întreaga lume.
Cartea cuprinde un număr de 20 capitole, fiind un elogiu adus omului, puterii acestuia de a supraviețui în condiții nespecifice condiției umane, într-o singurătate deplină. Romanul trezește un interes deosebit ca urmare a relatării întâmplărilor la persoana I. Forma credibilă în care se prezintă conținutul creează celui care o citește impresia că autorul trece prin toate întâmplările descrise. Luciditatea și coerența gândurilor, munca din aproape în aproape în realizarea celor necesare vieții de zi cu zi sunt impresionante. Primele capitole dezvoltă două mari idei morale care-l vor însoți pretutindeni în aventuri pe personajul principal, Robinson Crusoe. Prima idee este aceea că este rău să nesocotești sfatul părinților, iar a doua este că trebuie să te simți norocos, dacă Dumnezeu nu te-a lăsat nici bogat, nici sărac, pentru că te-a lăsat fericit.
Robinson Crusoe s-a născut în anul 1632, în orașul York, într-o familie cumsecade, având 2 frați. Dornic de aventuri, Robinson, fără să asculte de sfaturile tatălui, pleacă la nouăsprezece ani de acasă și întreprinde mai multe călătorii pe mări și oceane. S-ar putea spune că soarta i-a dat mai mult decât a dorit. Deseori își spunea că era mai bine dacă ar fi rămas acasă unde ar fi putut trăi liniștit nelipsindu-i absolut nimic din ce ar avea nevoie, însă, cum vremea se arăta mai prielnică, uita complet de aceste gânduri și își relua călătoriile, în cele din urmă, ajungând robul maurilor câțiva ani. Reușește să scape de sub robie și este salvat de bunătatea unui căpitan care l-a dus în Brazilia și i-a procurat pământ pe care l-a transformat într-o plantație de trestie de zahăr și tutun câștigând bine de pe urma acesteia. Nu trece mult timp și, într-o zi, se ivește o nouă oportunitate de călătorie pe mare pe care o acceptă în scopul de a-și cumpăra negri pe care, mai apoi, să-i facă ajutoare pentru plantația sa, nesocotind iarăși sfaturile primite cu multă vreme în urmă din partea părinților săi. Călătoria s-a dovedit mai mult decât neprielnică, atât pentru Robinson cât și pentru cei de la bordul corăbiei, astfel încât, după ce o furtună puternică i-a îndepărtat de la traiectorie, Robinson s-a trezit fiind singurul naufragiat pe o insulă nelocuită, dar mai târziu s-a dovedit că într-o altă parte a insulei veneau canibali de pe continent pentru a-și lua masa. Se pare că naufragiase pe o insulă din Trinidad, însă soarta nu a fost așa de crudă, deoarece, corabia naufragiase destul de aproape de mal cât să-și poată lua tot ce a găsit necesar și să le folosească cât timp va avea nevoie acolo.Pe această insulă este nevoit să stea 28 de ani, timp în care a luptat din greu cu vitregiile locului și cu singurătatea. A învățat să-și procure toate cele necesare traiului său, astfel că, nu i-a lipsit mai nimic și ducea o viață liniștită, până când a descoperit canibalii care veneau uneori pe insulă să mănânce prinzonierii care-i prindeau pe continent. Robinson a găsit resurse de putere, sfârșind prin a se consola, spunându-și că soarta sa e mai bună totuși decât a altora și că, la urma urmei, fiecare este nevoit să-și trăiască propriul destin.Și-a propus să nu se mai gândească deloc la trecut, ci doar la felul în care poate să-și facă viața suportabilă în noile condiții. Reușește, încetul cu încetul, să transforme insula într-un loc fertil și propice unei vieți îndestulate. În ultimii trei ani în care a stat pe insulă a salvat un canibal care urma să fie mâncat de vrăjmașii săi, botezat mai apoi cu numele de Vineri, și pe care l-a făcut servitorul său de nădejde , dezvățându-l de poftele sale pentru carnea de om. Salvarea lui Robinson a fost salvarea căpitanului unei corăbii a cărei echipaj s-a răzvrătit împotriva sa și doreau să-l lase pierdut pe insulă, crezând-o nelocuită. După lupte aprigi și capturarea multor membri ai echipajului, ținându-i ostatici și făcându-i să implore făgăduință pentru viața lor, au pus mâna pe corabie. Într-un final, se întoarce în Anglia, unde află ce s-a ales până la urmă de familia lui. Se regăsește cu vechiul său prieten, căpitanul care l-a dus în Brazilia când scăpase de mauri pe coastele Africii. Vinde plantația din Brazilia de unde scoate o grămadă de bani. Se întoarce și se stabilește definitiv în Anglia unde se însoară, are copii, dar este încă în căutare de mici aventuri. După câțiva ani revine pe insula sa și contribuie la colonizarea și la civilizarea acestui teritoriu. Felul în care se încheie romanul lasă impresia că ar fi putut urma o continuare.
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți. Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Robinson Crusoe - Daniel Defoe Anticariat carti literatura romana, copii, elevi, scolari
Format: 16/12 cm- Robinson Crusoe este un roman scris de Daniel Defoe, publicat pentru prima dată în 1719 și este adesea considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Cartea este o autobiografie de ficțiune a presupusului autor, al cărui nume este omonim cu cel al titlului romanului, descriind supraviețuirea și viața acestuia după naufragierea sa pe o insulă tropicală din largul coastei Venezuelei de astăzi, timp în care întâlnește locuitori nativi ai Americii, captivi și marinari răsculați, înainte de a fi salvat. Modul de prezentare al acestui roman se bazează pe prezentarea amănunțită, aproape documentară a vieții personajului. Romanul și conținutul acestuia au fost foarte probabil influențate de relatarea navigatorului Alexander Selkirk, care a stat singur din 1704 până în 1709 pe o insulă pustie din arhipelagul Juan Fernandez, în largul coastei chiliene din Oceanul Pacific. Mesajul romanului Robinson Crusoe a căpătat o valoare durabilă, care a străbătut veacurile. În decursul timpului, celebritatea romanului a crescut neîncetat, numărul traducerilor în cele mai multe limbi ale globului fiind imens (prima traducere românească datează din 1835). Robinson Crusoe i-a făcut să viseze pe milioane de adolescenți din întreaga lume.
Cartea cuprinde un număr de 20 capitole, fiind un elogiu adus omului, puterii acestuia de a supraviețui în condiții nespecifice condiției umane, într-o singurătate deplină. Romanul trezește un interes deosebit ca urmare a relatării întâmplărilor la persoana I. Forma credibilă în care se prezintă conținutul creează celui care o citește impresia că autorul trece prin toate întâmplările descrise. Luciditatea și coerența gândurilor, munca din aproape în aproape în realizarea celor necesare vieții de zi cu zi sunt impresionante. Primele capitole dezvoltă două mari idei morale care-l vor însoți pretutindeni în aventuri pe personajul principal, Robinson Crusoe. Prima idee este aceea că este rău să nesocotești sfatul părinților, iar a doua este că trebuie să te simți norocos, dacă Dumnezeu nu te-a lăsat nici bogat, nici sărac, pentru că te-a lăsat fericit.
Robinson Crusoe s-a născut în anul 1632, în orașul York, într-o familie cumsecade, având 2 frați. Dornic de aventuri, Robinson, fără să asculte de sfaturile tatălui, pleacă la nouăsprezece ani de acasă și întreprinde mai multe călătorii pe mări și oceane. S-ar putea spune că soarta i-a dat mai mult decât a dorit. Deseori își spunea că era mai bine dacă ar fi rămas acasă unde ar fi putut trăi liniștit nelipsindu-i absolut nimic din ce ar avea nevoie, însă, cum vremea se arăta mai prielnică, uita complet de aceste gânduri și își relua călătoriile, în cele din urmă, ajungând robul maurilor câțiva ani. Reușește să scape de sub robie și este salvat de bunătatea unui căpitan care l-a dus în Brazilia și i-a procurat pământ pe care l-a transformat într-o plantație de trestie de zahăr și tutun câștigând bine de pe urma acesteia. Nu trece mult timp și, într-o zi, se ivește o nouă oportunitate de călătorie pe mare pe care o acceptă în scopul de a-și cumpăra negri pe care, mai apoi, să-i facă ajutoare pentru plantația sa, nesocotind iarăși sfaturile primite cu multă vreme în urmă din partea părinților săi. Călătoria s-a dovedit mai mult decât neprielnică, atât pentru Robinson cât și pentru cei de la bordul corăbiei, astfel încât, după ce o furtună puternică i-a îndepărtat de la traiectorie, Robinson s-a trezit fiind singurul naufragiat pe o insulă nelocuită, dar mai târziu s-a dovedit că într-o altă parte a insulei veneau canibali de pe continent pentru a-și lua masa. Se pare că naufragiase pe o insulă din Trinidad, însă soarta nu a fost așa de crudă, deoarece, corabia naufragiase destul de aproape de mal cât să-și poată lua tot ce a găsit necesar și să le folosească cât timp va avea nevoie acolo.Pe această insulă este nevoit să stea 28 de ani, timp în care a luptat din greu cu vitregiile locului și cu singurătatea. A învățat să-și procure toate cele necesare traiului său, astfel că, nu i-a lipsit mai nimic și ducea o viață liniștită, până când a descoperit canibalii care veneau uneori pe insulă să mănânce prinzonierii care-i prindeau pe continent. Robinson a găsit resurse de putere, sfârșind prin a se consola, spunându-și că soarta sa e mai bună totuși decât a altora și că, la urma urmei, fiecare este nevoit să-și trăiască propriul destin.Și-a propus să nu se mai gândească deloc la trecut, ci doar la felul în care poate să-și facă viața suportabilă în noile condiții. Reușește, încetul cu încetul, să transforme insula într-un loc fertil și propice unei vieți îndestulate. În ultimii trei ani în care a stat pe insulă a salvat un canibal care urma să fie mâncat de vrăjmașii săi, botezat mai apoi cu numele de Vineri, și pe care l-a făcut servitorul său de nădejde , dezvățându-l de poftele sale pentru carnea de om. Salvarea lui Robinson a fost salvarea căpitanului unei corăbii a cărei echipaj s-a răzvrătit împotriva sa și doreau să-l lase pierdut pe insulă, crezând-o nelocuită. După lupte aprigi și capturarea multor membri ai echipajului, ținându-i ostatici și făcându-i să implore făgăduință pentru viața lor, au pus mâna pe corabie. Într-un final, se întoarce în Anglia, unde află ce s-a ales până la urmă de familia lui. Se regăsește cu vechiul său prieten, căpitanul care l-a dus în Brazilia când scăpase de mauri pe coastele Africii. Vinde plantația din Brazilia de unde scoate o grămadă de bani. Se întoarce și se stabilește definitiv în Anglia unde se însoară, are copii, dar este încă în căutare de mici aventuri. După câțiva ani revine pe insula sa și contribuie la colonizarea și la civilizarea acestui teritoriu. Felul în care se încheie romanul lasă impresia că ar fi putut urma o continuare.
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți. Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Robinson Crusoe - Daniel Defoe Anticariat carti copii, elevi, scolari, aventura, povesti, basme
Format: 18/11 cm- Robinson Crusoe este un roman scris de Daniel Defoe, publicat pentru prima dată în 1719 și este adesea considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Cartea este o autobiografie de ficțiune a presupusului autor, al cărui nume este omonim cu cel al titlului romanului, descriind supraviețuirea și viața acestuia după naufragierea sa pe o insulă tropicală din largul coastei Venezuelei de astăzi, timp în care întâlnește locuitori nativi ai Americii, captivi și marinari răsculați, înainte de a fi salvat. Modul de prezentare al acestui roman se bazează pe prezentarea amănunțită, aproape documentară a vieții personajului. Romanul și conținutul acestuia au fost foarte probabil influențate de relatarea navigatorului Alexander Selkirk, care a stat singur din 1704 până în 1709 pe o insulă pustie din arhipelagul Juan Fernandez, în largul coastei chiliene din Oceanul Pacific. Mesajul romanului Robinson Crusoe a căpătat o valoare durabilă, care a străbătut veacurile. În decursul timpului, celebritatea romanului a crescut neîncetat, numărul traducerilor în cele mai multe limbi ale globului fiind imens (prima traducere românească datează din 1835). Robinson Crusoe i-a făcut să viseze pe milioane de adolescenți din întreaga lume.
Cartea cuprinde un număr de 20 capitole, fiind un elogiu adus omului, puterii acestuia de a supraviețui în condiții nespecifice condiției umane, într-o singurătate deplină. Romanul trezește un interes deosebit ca urmare a relatării întâmplărilor la persoana I. Forma credibilă în care se prezintă conținutul creează celui care o citește impresia că autorul trece prin toate întâmplările descrise. Luciditatea și coerența gândurilor, munca din aproape în aproape în realizarea celor necesare vieții de zi cu zi sunt impresionante. Primele capitole dezvoltă două mari idei morale care-l vor însoți pretutindeni în aventuri pe personajul principal, Robinson Crusoe. Prima idee este aceea că este rău să nesocotești sfatul părinților, iar a doua este că trebuie să te simți norocos, dacă Dumnezeu nu te-a lăsat nici bogat, nici sărac, pentru că te-a lăsat fericit.
Robinson Crusoe s-a născut în anul 1632, în orașul York, într-o familie cumsecade, având 2 frați. Dornic de aventuri, Robinson, fără să asculte de sfaturile tatălui, pleacă la nouăsprezece ani de acasă și întreprinde mai multe călătorii pe mări și oceane. S-ar putea spune că soarta i-a dat mai mult decât a dorit. Deseori își spunea că era mai bine dacă ar fi rămas acasă unde ar fi putut trăi liniștit nelipsindu-i absolut nimic din ce ar avea nevoie, însă, cum vremea se arăta mai prielnică, uita complet de aceste gânduri și își relua călătoriile, în cele din urmă, ajungând robul maurilor câțiva ani. Reușește să scape de sub robie și este salvat de bunătatea unui căpitan care l-a dus în Brazilia și i-a procurat pământ pe care l-a transformat într-o plantație de trestie de zahăr și tutun câștigând bine de pe urma acesteia. Nu trece mult timp și, într-o zi, se ivește o nouă oportunitate de călătorie pe mare pe care o acceptă în scopul de a-și cumpăra negri pe care, mai apoi, să-i facă ajutoare pentru plantația sa, nesocotind iarăși sfaturile primite cu multă vreme în urmă din partea părinților săi. Călătoria s-a dovedit mai mult decât neprielnică, atât pentru Robinson cât și pentru cei de la bordul corăbiei, astfel încât, după ce o furtună puternică i-a îndepărtat de la traiectorie, Robinson s-a trezit fiind singurul naufragiat pe o insulă nelocuită, dar mai târziu s-a dovedit că într-o altă parte a insulei veneau canibali de pe continent pentru a-și lua masa. Se pare că naufragiase pe o insulă din Trinidad, însă soarta nu a fost așa de crudă, deoarece, corabia naufragiase destul de aproape de mal cât să-și poată lua tot ce a găsit necesar și să le folosească cât timp va avea nevoie acolo.Pe această insulă este nevoit să stea 28 de ani, timp în care a luptat din greu cu vitregiile locului și cu singurătatea. A învățat să-și procure toate cele necesare traiului său, astfel că, nu i-a lipsit mai nimic și ducea o viață liniștită, până când a descoperit canibalii care veneau uneori pe insulă să mănânce prinzonierii care-i prindeau pe continent. Robinson a găsit resurse de putere, sfârșind prin a se consola, spunându-și că soarta sa e mai bună totuși decât a altora și că, la urma urmei, fiecare este nevoit să-și trăiască propriul destin.Și-a propus să nu se mai gândească deloc la trecut, ci doar la felul în care poate să-și facă viața suportabilă în noile condiții. Reușește, încetul cu încetul, să transforme insula într-un loc fertil și propice unei vieți îndestulate. În ultimii trei ani în care a stat pe insulă a salvat un canibal care urma să fie mâncat de vrăjmașii săi, botezat mai apoi cu numele de Vineri, și pe care l-a făcut servitorul său de nădejde , dezvățându-l de poftele sale pentru carnea de om. Salvarea lui Robinson a fost salvarea căpitanului unei corăbii a cărei echipaj s-a răzvrătit împotriva sa și doreau să-l lase pierdut pe insulă, crezând-o nelocuită. După lupte aprigi și capturarea multor membri ai echipajului, ținându-i ostatici și făcându-i să implore făgăduință pentru viața lor, au pus mâna pe corabie. Într-un final, se întoarce în Anglia, unde află ce s-a ales până la urmă de familia lui. Se regăsește cu vechiul său prieten, căpitanul care l-a dus în Brazilia când scăpase de mauri pe coastele Africii. Vinde plantația din Brazilia de unde scoate o grămadă de bani. Se întoarce și se stabilește definitiv în Anglia unde se însoară, are copii, dar este încă în căutare de mici aventuri. După câțiva ani revine pe insula sa și contribuie la colonizarea și la civilizarea acestui teritoriu. Felul în care se încheie romanul lasă impresia că ar fi putut urma o continuare.
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți. Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Povestea butoiului si Stafia familiei Canterville - Proza umoristica engleza - antologie Anticariat carti literatura universala, umor, comic
Format: 16/11 cm- 2 volume
contine urmatorii autori:
vol 1 :
Daniel Defoe
J. Swift
J. Addison
H. Fielding
L. Sterne
T. Smollett
O. Goldsmith
J. Austen
E. Gaskell
W. M. Thackeray
Ch. Dickens
George Eliot
L. Carroll
vol 2 :
S. Butler
O. Wilde
Bernard Shaw
J. K. Jerome
W, W. Jacobs
R. Kipling
H. G. Wells
Saki
G. K. Chesterton
W. S. Maugham
F. C. Wodehouse
A. Huxley
E. Linklater
J. Priestley
R. Graves
Evelyn Waugh
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți. Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Robinson Crusoe - Daniel Defoe Anticariat carti copii, elevi, scolari, aventura, povesti, basme
Format: 33/24 cm- cu desene superbe de Iacob Dezideriu si Catalina Iacob
am DOAR un exemlpar in LIMBA ENGLEZA. GRAFICA IDENTICA CU EDITIA IN ROMANA.
Robinson Crusoe este un roman scris de Daniel Defoe, publicat pentru prima dată în 1719 și este adesea considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Cartea este o autobiografie de ficțiune a presupusului autor, al cărui nume este omonim cu cel al titlului romanului, descriind supraviețuirea și viața acestuia după naufragierea sa pe o insulă tropicală din largul coastei Venezuelei de astăzi, timp în care întâlnește locuitori nativi ai Americii, captivi și marinari răsculați, înainte de a fi salvat. Modul de prezentare al acestui roman se bazează pe prezentarea amănunțită, aproape documentară a vieții personajului. Romanul și conținutul acestuia au fost foarte probabil influențate de relatarea navigatorului Alexander Selkirk, care a stat singur din 1704 până în 1709 pe o insulă pustie din arhipelagul Juan Fernandez, în largul coastei chiliene din Oceanul Pacific. Mesajul romanului Robinson Crusoe a căpătat o valoare durabilă, care a străbătut veacurile. În decursul timpului, celebritatea romanului a crescut neîncetat, numărul traducerilor în cele mai multe limbi ale globului fiind imens (prima traducere românească datează din 1835). Robinson Crusoe i-a făcut să viseze pe milioane de adolescenți din întreaga lume.
Cartea cuprinde un număr de 20 capitole, fiind un elogiu adus omului, puterii acestuia de a supraviețui în condiții nespecifice condiției umane, într-o singurătate deplină. Romanul trezește un interes deosebit ca urmare a relatării întâmplărilor la persoana I. Forma credibilă în care se prezintă conținutul creează celui care o citește impresia că autorul trece prin toate întâmplările descrise. Luciditatea și coerența gândurilor, munca din aproape în aproape în realizarea celor necesare vieții de zi cu zi sunt impresionante. Primele capitole dezvoltă două mari idei morale care-l vor însoți pretutindeni în aventuri pe personajul principal, Robinson Crusoe. Prima idee este aceea că este rău să nesocotești sfatul părinților, iar a doua este că trebuie să te simți norocos, dacă Dumnezeu nu te-a lăsat nici bogat, nici sărac, pentru că te-a lăsat fericit.
Robinson Crusoe s-a născut în anul 1632, în orașul York, într-o familie cumsecade, având 2 frați. Dornic de aventuri, Robinson, fără să asculte de sfaturile tatălui, pleacă la nouăsprezece ani de acasă și întreprinde mai multe călătorii pe mări și oceane. S-ar putea spune că soarta i-a dat mai mult decât a dorit. Deseori își spunea că era mai bine dacă ar fi rămas acasă unde ar fi putut trăi liniștit nelipsindu-i absolut nimic din ce ar avea nevoie, însă, cum vremea se arăta mai prielnică, uita complet de aceste gânduri și își relua călătoriile, în cele din urmă, ajungând robul maurilor câțiva ani. Reușește să scape de sub robie și este salvat de bunătatea unui căpitan care l-a dus în Brazilia și i-a procurat pământ pe care l-a transformat într-o plantație de trestie de zahăr și tutun câștigând bine de pe urma acesteia. Nu trece mult timp și, într-o zi, se ivește o nouă oportunitate de călătorie pe mare pe care o acceptă în scopul de a-și cumpăra negri pe care, mai apoi, să-i facă ajutoare pentru plantația sa, nesocotind iarăși sfaturile primite cu multă vreme în urmă din partea părinților săi. Călătoria s-a dovedit mai mult decât neprielnică, atât pentru Robinson cât și pentru cei de la bordul corăbiei, astfel încât, după ce o furtună puternică i-a îndepărtat de la traiectorie, Robinson s-a trezit fiind singurul naufragiat pe o insulă nelocuită, dar mai târziu s-a dovedit că într-o altă parte a insulei veneau canibali de pe continent pentru a-și lua masa. Se pare că naufragiase pe o insulă din Trinidad, însă soarta nu a fost așa de crudă, deoarece, corabia naufragiase destul de aproape de mal cât să-și poată lua tot ce a găsit necesar și să le folosească cât timp va avea nevoie acolo.Pe această insulă este nevoit să stea 28 de ani, timp în care a luptat din greu cu vitregiile locului și cu singurătatea. A învățat să-și procure toate cele necesare traiului său, astfel că, nu i-a lipsit mai nimic și ducea o viață liniștită, până când a descoperit canibalii care veneau uneori pe insulă să mănânce prinzonierii care-i prindeau pe continent. Robinson a găsit resurse de putere, sfârșind prin a se consola, spunându-și că soarta sa e mai bună totuși decât a altora și că, la urma urmei, fiecare este nevoit să-și trăiască propriul destin.Și-a propus să nu se mai gândească deloc la trecut, ci doar la felul în care poate să-și facă viața suportabilă în noile condiții. Reușește, încetul cu încetul, să transforme insula într-un loc fertil și propice unei vieți îndestulate. În ultimii trei ani în care a stat pe insulă a salvat un canibal care urma să fie mâncat de vrăjmașii săi, botezat mai apoi cu numele de Vineri, și pe care l-a făcut servitorul său de nădejde , dezvățându-l de poftele sale pentru carnea de om. Salvarea lui Robinson a fost salvarea căpitanului unei corăbii a cărei echipaj s-a răzvrătit împotriva sa și doreau să-l lase pierdut pe insulă, crezând-o nelocuită. După lupte aprigi și capturarea multor membri ai echipajului, ținându-i ostatici și făcându-i să implore făgăduință pentru viața lor, au pus mâna pe corabie. Într-un final, se întoarce în Anglia, unde află ce s-a ales până la urmă de familia lui. Se regăsește cu vechiul său prieten, căpitanul care l-a dus în Brazilia când scăpase de mauri pe coastele Africii. Vinde plantația din Brazilia de unde scoate o grămadă de bani. Se întoarce și se stabilește definitiv în Anglia unde se însoară, are copii, dar este încă în căutare de mici aventuri. După câțiva ani revine pe insula sa și contribuie la colonizarea și la civilizarea acestui teritoriu. Felul în care se încheie romanul lasă impresia că ar fi putut urma o continuare.
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți. Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Necunoscutul - antologie din literatura anglo-saxona Anticariat carti politist, enigma, aventura, spionaj, razboi, thriller, groaza
Format: de format mic
cuprins:
Daniel Defoe - Aparitia doamnei Veal
Nathaniel Hawthorne - Tanarul Goodman Brown
- Fiica lui Rappacini
William Makepiece Thackeray - Povestea lui Mary Ancel
Charles Dickens - Omul haituit si targul strigoiului
Thomas Hardy - Cei trei necunoscuti
- Semnul de pe brat
- Tragedia celor doua ambitii
Abroise Bierce - Necunoscutul
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți. Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Lecturile copilariei - Lucica Lupascu Anticariat carti copii, elevi, scolari, aventura, povesti, basme
Format: 20/13 cm- clasa a IV-a
din cuprins:
Mihai Eminescu
- Calin [file din poveste]
- Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie
- Fat-Frumos din lacrima
George Cosbuc
- Graiul neamului
- Dunarea si Oltul
- Trei, Doamne, si toti trei
- Noi vrem pamant
- Moartea lui Fulger
- Pasa Hassan
- O scrisoare de la Muselim-Selo
Petre Ispirescu - Ileana Simziana
Fanus Neagu - Caii albi ai orasului Bucuresti
I. L. Caragiale
- Domnul Goe
- Vizita
- Bubico
Nicolae Labis
- Iarna
- Moartea caprioarei
Vasile Alecsandri
- Dimineata
- Iarna
- Secerisul
- Miezul iernii
- Gerul
Dimitrie Bolintineanu - Tepes si solii
Stefan Octavian Iosif
- Doina
- Visul lui Stefan Voda
- E mult de-atunci...
- Haiducul
- Pintea
Ioan Slavici - Pacala in satul lui
George Toparceanu - Rapsodii de toamna
Alexandru Vlahuta
- Intre tarmurile noastre
- Constanta
- In muntii Neamtului
Grigore Alexandrescu
- Lupul moralist
- Cainele si catelul
Alexandru Donici
- Stiuca si motanul
- Musca
- Vulpea si bursucul
Ion Creanga
- Amintiri din copilarie
- La scaldat
Alexandru Mitru
- Castor si Polux
- Intemeierea Tebei
Lucian Blaga - Carabusul de arama
Octavian Goga
- Noi
- Dascalita
- Sara
- Cosasul
Edmondo de Amicis
- O nenorocire
- Cosarul
- Mama
Gottfried August Burger - Aventurile baronului von Munchhausen
Daniel Defoe - Robinson Crusoe
Selma Lagerloff - Strengarul
Jonathan Swift - Calatoriile lui Gulliver in Tara Piticilor
Jack London - Colt Alb
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți. Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Robinson Crusoe - Daniel Defoe Anticariat carti carte veche
Format: 19/12 cm- carte veche
Robinson Crusoe este un roman scris de Daniel Defoe, publicat pentru prima dată în 1719 și este adesea considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Cartea este o autobiografie de ficțiune a presupusului autor, al cărui nume este omonim cu cel al titlului romanului, descriind supraviețuirea și viața acestuia după naufragierea sa pe o insulă tropicală din largul coastei Venezuelei de astăzi, timp în care întâlnește locuitori nativi ai Americii, captivi și marinari răsculați, înainte de a fi salvat. Modul de prezentare al acestui roman se bazează pe prezentarea amănunțită, aproape documentară a vieții personajului. Romanul și conținutul acestuia au fost foarte probabil influențate de relatarea navigatorului Alexander Selkirk, care a stat singur din 1704 până în 1709 pe o insulă pustie din arhipelagul Juan Fernandez, în largul coastei chiliene din Oceanul Pacific. Mesajul romanului Robinson Crusoe a căpătat o valoare durabilă, care a străbătut veacurile. În decursul timpului, celebritatea romanului a crescut neîncetat, numărul traducerilor în cele mai multe limbi ale globului fiind imens (prima traducere românească datează din 1835). Robinson Crusoe i-a făcut să viseze pe milioane de adolescenți din întreaga lume.
Cartea cuprinde un număr de 20 capitole, fiind un elogiu adus omului, puterii acestuia de a supraviețui în condiții nespecifice condiției umane, într-o singurătate deplină. Romanul trezește un interes deosebit ca urmare a relatării întâmplărilor la persoana I. Forma credibilă în care se prezintă conținutul creează celui care o citește impresia că autorul trece prin toate întâmplările descrise. Luciditatea și coerența gândurilor, munca din aproape în aproape în realizarea celor necesare vieții de zi cu zi sunt impresionante. Primele capitole dezvoltă două mari idei morale care-l vor însoți pretutindeni în aventuri pe personajul principal, Robinson Crusoe. Prima idee este aceea că este rău să nesocotești sfatul părinților, iar a doua este că trebuie să te simți norocos, dacă Dumnezeu nu te-a lăsat nici bogat, nici sărac, pentru că te-a lăsat fericit.
Robinson Crusoe s-a născut în anul 1632, în orașul York, într-o familie cumsecade, având 2 frați. Dornic de aventuri, Robinson, fără să asculte de sfaturile tatălui, pleacă la nouăsprezece ani de acasă și întreprinde mai multe călătorii pe mări și oceane. S-ar putea spune că soarta i-a dat mai mult decât a dorit. Deseori își spunea că era mai bine dacă ar fi rămas acasă unde ar fi putut trăi liniștit nelipsindu-i absolut nimic din ce ar avea nevoie, însă, cum vremea se arăta mai prielnică, uita complet de aceste gânduri și își relua călătoriile, în cele din urmă, ajungând robul maurilor câțiva ani. Reușește să scape de sub robie și este salvat de bunătatea unui căpitan care l-a dus în Brazilia și i-a procurat pământ pe care l-a transformat într-o plantație de trestie de zahăr și tutun câștigând bine de pe urma acesteia. Nu trece mult timp și, într-o zi, se ivește o nouă oportunitate de călătorie pe mare pe care o acceptă în scopul de a-și cumpăra negri pe care, mai apoi, să-i facă ajutoare pentru plantația sa, nesocotind iarăși sfaturile primite cu multă vreme în urmă din partea părinților săi. Călătoria s-a dovedit mai mult decât neprielnică, atât pentru Robinson cât și pentru cei de la bordul corăbiei, astfel încât, după ce o furtună puternică i-a îndepărtat de la traiectorie, Robinson s-a trezit fiind singurul naufragiat pe o insulă nelocuită, dar mai târziu s-a dovedit că într-o altă parte a insulei veneau canibali de pe continent pentru a-și lua masa. Se pare că naufragiase pe o insulă din Trinidad, însă soarta nu a fost așa de crudă, deoarece, corabia naufragiase destul de aproape de mal cât să-și poată lua tot ce a găsit necesar și să le folosească cât timp va avea nevoie acolo.Pe această insulă este nevoit să stea 28 de ani, timp în care a luptat din greu cu vitregiile locului și cu singurătatea. A învățat să-și procure toate cele necesare traiului său, astfel că, nu i-a lipsit mai nimic și ducea o viață liniștită, până când a descoperit canibalii care veneau uneori pe insulă să mănânce prinzonierii care-i prindeau pe continent. Robinson a găsit resurse de putere, sfârșind prin a se consola, spunându-și că soarta sa e mai bună totuși decât a altora și că, la urma urmei, fiecare este nevoit să-și trăiască propriul destin.Și-a propus să nu se mai gândească deloc la trecut, ci doar la felul în care poate să-și facă viața suportabilă în noile condiții. Reușește, încetul cu încetul, să transforme insula într-un loc fertil și propice unei vieți îndestulate. În ultimii trei ani în care a stat pe insulă a salvat un canibal care urma să fie mâncat de vrăjmașii săi, botezat mai apoi cu numele de Vineri, și pe care l-a făcut servitorul său de nădejde , dezvățându-l de poftele sale pentru carnea de om. Salvarea lui Robinson a fost salvarea căpitanului unei corăbii a cărei echipaj s-a răzvrătit împotriva sa și doreau să-l lase pierdut pe insulă, crezând-o nelocuită. După lupte aprigi și capturarea multor membri ai echipajului, ținându-i ostatici și făcându-i să implore făgăduință pentru viața lor, au pus mâna pe corabie. Într-un final, se întoarce în Anglia, unde află ce s-a ales până la urmă de familia lui. Se regăsește cu vechiul său prieten, căpitanul care l-a dus în Brazilia când scăpase de mauri pe coastele Africii. Vinde plantația din Brazilia de unde scoate o grămadă de bani. Se întoarce și se stabilește definitiv în Anglia unde se însoară, are copii, dar este încă în căutare de mici aventuri. După câțiva ani revine pe insula sa și contribuie la colonizarea și la civilizarea acestui teritoriu. Felul în care se încheie romanul lasă impresia că ar fi putut urma o continuare.
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți. Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Robinson Crusoe - Daniel Defoe Anticariat carti literatura universala, copii, elevi, scolari, aventura, povesti, basme
Format: 16/11 cm- Robinson Crusoe este un roman scris de Daniel Defoe, publicat pentru prima dată în 1719 și este adesea considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Cartea este o autobiografie de ficțiune a presupusului autor, al cărui nume este omonim cu cel al titlului romanului, descriind supraviețuirea și viața acestuia după naufragierea sa pe o insulă tropicală din largul coastei Venezuelei de astăzi, timp în care întâlnește locuitori nativi ai Americii, captivi și marinari răsculați, înainte de a fi salvat. Modul de prezentare al acestui roman se bazează pe prezentarea amănunțită, aproape documentară a vieții personajului. Romanul și conținutul acestuia au fost foarte probabil influențate de relatarea navigatorului Alexander Selkirk, care a stat singur din 1704 până în 1709 pe o insulă pustie din arhipelagul Juan Fernandez, în largul coastei chiliene din Oceanul Pacific. Mesajul romanului Robinson Crusoe a căpătat o valoare durabilă, care a străbătut veacurile. În decursul timpului, celebritatea romanului a crescut neîncetat, numărul traducerilor în cele mai multe limbi ale globului fiind imens (prima traducere românească datează din 1835). Robinson Crusoe i-a făcut să viseze pe milioane de adolescenți din întreaga lume.
Cartea cuprinde un număr de 20 capitole, fiind un elogiu adus omului, puterii acestuia de a supraviețui în condiții nespecifice condiției umane, într-o singurătate deplină. Romanul trezește un interes deosebit ca urmare a relatării întâmplărilor la persoana I. Forma credibilă în care se prezintă conținutul creează celui care o citește impresia că autorul trece prin toate întâmplările descrise. Luciditatea și coerența gândurilor, munca din aproape în aproape în realizarea celor necesare vieții de zi cu zi sunt impresionante. Primele capitole dezvoltă două mari idei morale care-l vor însoți pretutindeni în aventuri pe personajul principal, Robinson Crusoe. Prima idee este aceea că este rău să nesocotești sfatul părinților, iar a doua este că trebuie să te simți norocos, dacă Dumnezeu nu te-a lăsat nici bogat, nici sărac, pentru că te-a lăsat fericit.
Robinson Crusoe s-a născut în anul 1632, în orașul York, într-o familie cumsecade, având 2 frați. Dornic de aventuri, Robinson, fără să asculte de sfaturile tatălui, pleacă la nouăsprezece ani de acasă și întreprinde mai multe călătorii pe mări și oceane. S-ar putea spune că soarta i-a dat mai mult decât a dorit. Deseori își spunea că era mai bine dacă ar fi rămas acasă unde ar fi putut trăi liniștit nelipsindu-i absolut nimic din ce ar avea nevoie, însă, cum vremea se arăta mai prielnică, uita complet de aceste gânduri și își relua călătoriile, în cele din urmă, ajungând robul maurilor câțiva ani. Reușește să scape de sub robie și este salvat de bunătatea unui căpitan care l-a dus în Brazilia și i-a procurat pământ pe care l-a transformat într-o plantație de trestie de zahăr și tutun câștigând bine de pe urma acesteia. Nu trece mult timp și, într-o zi, se ivește o nouă oportunitate de călătorie pe mare pe care o acceptă în scopul de a-și cumpăra negri pe care, mai apoi, să-i facă ajutoare pentru plantația sa, nesocotind iarăși sfaturile primite cu multă vreme în urmă din partea părinților săi. Călătoria s-a dovedit mai mult decât neprielnică, atât pentru Robinson cât și pentru cei de la bordul corăbiei, astfel încât, după ce o furtună puternică i-a îndepărtat de la traiectorie, Robinson s-a trezit fiind singurul naufragiat pe o insulă nelocuită, dar mai târziu s-a dovedit că într-o altă parte a insulei veneau canibali de pe continent pentru a-și lua masa. Se pare că naufragiase pe o insulă din Trinidad, însă soarta nu a fost așa de crudă, deoarece, corabia naufragiase destul de aproape de mal cât să-și poată lua tot ce a găsit necesar și să le folosească cât timp va avea nevoie acolo.Pe această insulă este nevoit să stea 28 de ani, timp în care a luptat din greu cu vitregiile locului și cu singurătatea. A învățat să-și procure toate cele necesare traiului său, astfel că, nu i-a lipsit mai nimic și ducea o viață liniștită, până când a descoperit canibalii care veneau uneori pe insulă să mănânce prinzonierii care-i prindeau pe continent. Robinson a găsit resurse de putere, sfârșind prin a se consola, spunându-și că soarta sa e mai bună totuși decât a altora și că, la urma urmei, fiecare este nevoit să-și trăiască propriul destin.Și-a propus să nu se mai gândească deloc la trecut, ci doar la felul în care poate să-și facă viața suportabilă în noile condiții. Reușește, încetul cu încetul, să transforme insula într-un loc fertil și propice unei vieți îndestulate. În ultimii trei ani în care a stat pe insulă a salvat un canibal care urma să fie mâncat de vrăjmașii săi, botezat mai apoi cu numele de Vineri, și pe care l-a făcut servitorul său de nădejde , dezvățându-l de poftele sale pentru carnea de om. Salvarea lui Robinson a fost salvarea căpitanului unei corăbii a cărei echipaj s-a răzvrătit împotriva sa și doreau să-l lase pierdut pe insulă, crezând-o nelocuită. După lupte aprigi și capturarea multor membri ai echipajului, ținându-i ostatici și făcându-i să implore făgăduință pentru viața lor, au pus mâna pe corabie. Într-un final, se întoarce în Anglia, unde află ce s-a ales până la urmă de familia lui. Se regăsește cu vechiul său prieten, căpitanul care l-a dus în Brazilia când scăpase de mauri pe coastele Africii. Vinde plantația din Brazilia de unde scoate o grămadă de bani. Se întoarce și se stabilește definitiv în Anglia unde se însoară, are copii, dar este încă în căutare de mici aventuri. După câțiva ani revine pe insula sa și contribuie la colonizarea și la civilizarea acestui teritoriu. Felul în care se încheie romanul lasă impresia că ar fi putut urma o continuare.
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți. Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
Capitanul Singleton si Colonelul Jack - Daniel Defoe Anticariat carti literatura universala
Format: 20/13 cm- 2 volume
doua titluri fiecare intr-un volum
Daniel Defoe este primul mare romancier realist englez. Cunoscut publicului cititor mai ales prin romanul "Viata si nemaipomenitele aventuri ale lui Robinson Crusoe" (1719), Daniel Defoe aduce in acest roman un elogiu puterii omului de a supravietui in momente limita si de a stapani natura in imprejurari ostile.
Alaturi de alte titluri ("Moll Flanders", "Un jurnal din anul ciumei"), romanul "Capitanul Singleton' se inscrie in seria cartilor de aventuri. Eroii, in frunte cu tanarul care va deveni apoi capitanul unei echipe de pirati, traiesc nemaipomenite intamplari, cutreierand marile si oceanele si acumuland averi fabuloase. Atent la metamorfozele sufletului omenesc, autorul zugraveste cu finete drumul pe care-l parcurge eroul de la aventurierul fara scrupule spre omul care regreta toate faradelegile savarsite, caile necinstite de dobandire a averii si care hotaraste, in final, sa-i faca sa se bucure de tot ce a acumulat pe membrii unei familii sarace, in mijlocul careia isi va gasi linistea si-si va ispasi pacatele savarsite in aventuroasa-i viata.
|
|
Preț: Negociabil în funcție de câte (și ce) titluri cereți. Dacă sunați e foarte posibil să vă dau prețul pe loc sau imediat ce ajung la PC.
Adauga in cos
|
|
|
© 2025 Anticariat Librarie, Ploiesti. Toate drepturile rezervate.
|
|
|
|
|