|
Descriere:
|
Se cade preotului sa fie sfant si cu sufletul, si cu trupul. Sa fie stalp de foc care sa lumineze Biserica, adica norodul lui Dumnezeu, si sa fie mai curat decat razele soarelui, ca sa nu‑l lase pustiu Duhul cel Sfant. Preotia se face pe pamant, insa are randuiala cetelor ceresti. Pentru ca nu om, nici inger, nici alta putere zidita poate sa o faca, ci singur Preasfintul Duh savarseste Liturghia aceasta si preotul face slujba ingerilor. Pentru aceasta se cade ca si cel preotit sa puna in mintea lui, cand face Liturghie, ca sta cu ingerii in Cer inaintea lui Dumnezeu; deci se cade sa fie curat ca si ingerii. Oare nu stiti ca nici un suflet omenesc n‑ar putea sa rabde vreodata focul acela al Jertfei, daca n‑ar fi mult ajutorul lui Dumnezeu? Caci, de va cunoaste cineva in ce chip poate sa se apropie de acea fericita si prea‑curata fiinta omul ce este inca invelit cu trup si cu sange, atunci va vedea bine cu cata cinste i‑a invrednicit pe preoti darul Duhului Sfant. Pentru ca si sfintii si purtatorii de Dumnezeu parinti s‑au cucerit preotiei ca unei inalte, si ceresti si dumnezeiesti [vrednicii] si ca de nevoie se cade si se cuvine numai sfintilor sa o aiba. Deci, pentru aceasta, preotul care nu e sfant sa fuga de Liturghie, ca sa nu arda si trupeste, si sufleteste! Atata este mai inalta preotia decat imparatia cata osebire este intre suflet si trup. -Sfintul Maxim Marturisitorul)
|
