|
Descriere:
|
NU ESTE PE STOC, INSA O CAUT LA COMANDA - pentru detalii va rog puneti cartea in cos. Scrieti la observatii ceva de genul: stiu ca nu e pe stoc dar doresc sa o cautati pentru mine si finalizati comanda. FOARTE EFICIENT ESTE DACA SUNATI LA TELEFON clik pe butonul Contact si gasiti nr de telefon. de preferat cel rosu.
va voi trimite un mesaj cu un fisier atasat cu conditiile pentru a cauta aceasta carte sau mai multe altele care poate nici nu sunt postate pe site si le doriti !
de format ceva mai mic decat A4, ilustratii de Gheorghe Cernaeanu
Bunicul a plecat într-o zi de primăvară, cînd, peste pomii din livada lui, se așternuseră nămeți de petale roz-albe. S-a dus fără un cuvînt, el care, de cîte ori mă părăsea, oricît de puțin timp, își lipea ușor, imperceptibil, buzele lui arse de soare de buclele aurii din creștetul meu. Copiii vecinilor spuneau că a murit, dar nu putea fi adevărat. Gum să moară așa deodată bunicul meu, care era atît de voinic și sprinten?! .. . Cine să-1 răpună? Femeia aceea rea, cernită, cu coasa ei neiertătoare!? Nu! Asta era doar o invenție de-a lor, ca să mă necăjească pe mine, fiindcă sînt răutăcioși și nu ne iubesc, nici pe mine, nici pe bunicul, cel mai bun prieten al meu, un bătrîn cu plete albe și sprîncene stufoase de Moș Gerilă. A plecat bunicul, dar nu departe. Sînt sigur de asta. Poate s-a ascuns printre merii împovărați de flori, ca să se joace cu mine. O fi luat și el înfățișare de măr!? . . . Chiar semăna cu un măr bătrîn, îmbrăcat în veșmînt frumos de petale albe. Cu părul lui ca neaua, cu mustățile colilie nimeni nu-1 poate descoperi acolo în mijlocul livezii ninse de ciorchini de flori cu miros dulceag-amărui, fără seamăn în lumea asta. L-am căutat atent peste tot. Am ciocănit în scoarța aspră a fiecărui măr și l-am strigat tare, tare de tot, cît mă țineau puterile, dar nu mi-a răspuns. De cîte ori nu s-a ascuns de mine prin boschete, pe după copaci, prin văioage, pe după stîlpii de telegraf! . . . Numai să mă pună la încercare, dar nu mă lăsam, ll căutam, îl strigam, mă prefăceam că plîng și bunul meu bunic apărea radios, mă săruta pe frunte și făcea haz, apoi mă mîngîia îndelung cu mîinile lui mari, aspre, ciolănoase, și-mi trecea ca prin farmec. Acum însă nu vrea să se mai înduioșeze nici de strigătele, nici de lacrimile mele. S-o fi schimbat, așa deodată, și la inimă, de cînd s-a prefăcut în măr?! . . . Nu, nu cred! . . . Sînt sigur că o să revină, ca totdeauna, mîndru și voios! ... O să mă ia din nou în brațe, o să-mi pecetluiască și acum buclele de aur cu sărutările lui ușoare ca fulgul. . . Că este om delicat bunicul meu! . . . Are suflet mare și voce melodioasă, calmă, alinătoare de dureri și de necazuri . . . Vino înapoi, bunicule! Mi-e dor de ochii tăi blînzi, de glasul tău duios, de mîngîierea mîinilor tale, de sărutul tău, de florile albe din pletele tale, de îmbrățișările tale odihnitoare! . . . Mi-e dor de tine, cum nu mi-a fost niciodată!
|
