Descriere:
|
de format ceva mai lat decat normal
este vorba de povestea unei fetițe răsfățate și neascultătoare, Olga, care a ajuns să se vadă cu ochii altuia, așa cum îi spunea mereu bunica ei că ar trebui. Din lumea reală ea trece cu ajutorul oglinzii din vestibul în împărăția oglinzilor strâmbe, unde se aventurează la brațul lui Aglo, imaginea ei din oglindă. Toate personajele au nume care le descriu personalitatea dar care sunt scrise invers, deoarece totul era invers de partea cealaltă a oglinzii. Pentru a ajuta un tânăr care lucra la fabrica de oglinzi, Neteirp, să scape de o injustă condamnare la moarte, cele două fete sunt sprijinite de mătușa Agard, și de servitorul Bor, în timp ce împotriva lor se interpun Rutluv, Iocsorb și tânăra Arepiv (vă rog observați semnificația numelor). Toate acestea se petrec la curtea împăratului Topsed al VII-lea, care controla întreg regatul prin mii de oglinzi strâmbe care îi arătau pe schilozii nemâncați cu zilele, jerpeliți și biciuiți ca fiind bine făcuți, frumoși și sănătoși, iar fărmitura de pâine pe care o primeau ca simbrie ca fiind o jimblă grasă și rumenă. De asemenea, împăratul mic, urât și gras se transforma într-o mândrețe de conducător destoinic!
|
Categoria:
|
copii, elevi, scolari, aventura, povesti, basme
|