|
Descriere:
|
Clienta lui Philip Marlowe
o pacoste cat casa, tine cu orice chip sa-i fie recuperata rarisima moneda din aur, Dublonul Brasher, care se pare ca disparuse din colectia raposatului ei sot. Ei bine, pana aici totul a fost simplu.
Situatia se complica insa cand...
Marlowe descopera ca toti cei care au atins vreodata moneda, rand pe rand, au dat ortu popii, din cele mai diverse motive. Deloc placut pentru un detectiv particular, cadavre peste cadavre prin tot Los Angelesul, in asteptarea unui semn de atentie din partea politiei.
Iar daca Marlowe nu se misca rapid...
Cu siguranta va ajunge sa infunde puscaria sau, si mai rau, va sfarsi la trei metri sub pamant.
Chandler scria ca si cum durerea, suferinta si viata chiar ar avea importanta. - New Yorker
Fragment din romanul "Fereastra de sus " de Raymond Chandler:
M-a privit cu o lucire neasteptata in ochi.
- Am un tont de baiat, a continuat ea. Dar mi-e foarte drag. Cu vreun an in urma, s-a insurat fara consimtamantul meu. A fost o prostie, pentru ca e totalmente incapabil sa-si castige traiul si nu are niciun ban in afara de ce-i dau eu, iar eu nu sunt prea generoasa cand vine vorba de bani. Domnisoara pe care si-a ales-o - sau care l-a ales - a fost cantareata intr-un bar, pe numele ei, foarte potrivit, Linda Conquest. Au locuit aici, in casa asta. Nu ne-am certat, pentru ca nu ingadui nimanui sa se certe cu mine in propria mea casa, dar de inteles, nu ne-am inteles. Le-am achitat facturile, le-am cumparat fiecaruia o masina, i-am stabilit doamnei o alocatie suficienta, chiar daca nu extravaganta, pentru haine si asa mai departe. Nu ma indoiesc ca viata i se va fi parut cam plicticoasa. Nu ma-ndoiesc ca fiul meu i se va fi parut plicticos. Si eu il gasesc plicticos. Oricum, a plecat de-acasa din senin, cam acum o saptamana, fara sa lase vreo adresa sau sa-si ia la revedere.
A tusit, s-a scotocit dupa batista si si-a suflat nasul.
- Obiectul care a disparut, a reluat ea, e o moneda. O moneda rara de aur, denumita Dublonul Brasher. Era mandria colectiei sotului meu. Pe mine, lucrurile astea nu ma intereseaza, dar pe el il interesau. Dupa moartea lui, acum patru ani, am pastrat colectia intacta. E la etaj, intr-o camera incuiata si ignifugata, in mai multe casete ignifugate. E asigurata, dar inca nu am reclamat pierderea. Daca se poate sa n-o fac, n-as vrea sa o reclam. Sunt sigura ca Linda a luat-o. Se spune ca moneda valoreaza peste zece mii de dolari. E un specimen necirculat.
- Dar destul de greu de vandut, am spus.
- Poate. Nu stiu. Nu i-am remarcat lipsa pana ieri. N-as fi observat-o nici atunci, pentru ca nu ma apropii niciodata de colectie, dar a sunat un tip din Los Angeles pe nume Morningstar, care a zis ca se ocupa de comertul cu monede si m-a intrebat daca moneda Murdock Brasher, cum i-a zis el, e de vanzare. S-a intamplat ca la telefon a raspuns fiul meu, care i-a spus ca nu crede ca e de vanzare, ca nu a fost niciodata, dar ca, daca revine cu un telefon, domnul Morningstar poate vorbi cu mine. Chiar atunci nu se putea, fiindca ma odihneam. Omul a spus ca asa va face. Fiul meu i-a repetat conversatia domnisoarei Davis, care mi-a repetat-o mie. Am pus-o sa-l sune. Eram oarecum curioasa.
A mai sorbit din vinul de Porto, si-a fluturat batista si a mormait.
- De ce erati curioasa, doamna Murdock? am intrebat, doar ca sa spun ceva.
- Daca ar fi fost un negustor cu reputatie, ar fi stiut ca moneda nu e de vanzare. Sotul meu, Jasper Murdock, a lasat prevazut in testament ca nicio parte a colectiei nu poate fi vanduta, imprumutata sau ipotecata in timpul vietii mele. Si nu poate fi scoasa din casa asta, decat in cazul in care casa sufera pagube care impun indepartarea ei, si atunci numai printr-o actiune a legatarilor. Sotul meu - a zambit ea cu indarjire - pare sa fi fost de parere ca ar fi trebuit sa manifest mai mult interes fata de bucatelele lui de metal cat era el in viata.
Afara era o zi frusmoasa, soarele stralucea, florile infloreau si pasarile cantau. Pe strada, masinile treceau cu zgomot indepartat, confortabil. In incaperea intunecata, cu femeia cu chip aspru si mirosul de vin, totul parea putin ireal. Mi-am balanganit piciorul in sus si-n jos, sprijinit pe celalalt genunchi, si am asteptat."
|
