|
Descriere:
|
de format mic
impudoare, scandalos, imoral sunt 3 cuvinte care caracterizeaza aceasta carte!!!
DECAMERONUL franțuzesc
Se poate afirma că în nici o literatură a vreunei epoci nu s-a scris o operă atît de scandaloasă, că nici o alta n-a jignit mai profund sentimentele și ginduriie oamenilor. Cine ar îndrăzni astăzi să rivalizeze în impudoare cu Sade ? Da, putem pretinde: deținem prin Sade cea mai scandaloasă operă care a fost vreodată scrisă. Nu este acesta un motiv pentru a ne preocupa ? Avem șansa de a cunoaște o operă dincolo de care nici un scriitor, niciodată, n-a îndrăznit să se aventureze;avem, deci, într-un anumit fel, în mînă, în această lume atît de relativă a literaturii un adevărat absolut.Malrice Blanchot
Decameronul franțuzesc al marchizului de Sade reprezintă, după șliința noastră, a treia apariție editorială românească din opera acestui, mare și insolit scriitor. "Divinul marchiz» a mai apărut In românește cu«Justine» (intr-o variantă lacrimogen-convențională a cărții) și cu «Crimele iubirii» (o carte care nu-l reprezintă intru totul pe Sade și care a fost tradusă destul de pedestru), in caietele personale ale acestui scriitor obsedat ca și Bazac... de unitatea construcției (in felul său Sade a realizat o adevărată" comedieumană» a erotismului) am găsit intenția autorului de a-si grupa povestirie si nuvelele in două cicluridistincte: "Crimes de l'amour» (Crimele iubirii) si "Le Boccace francais» (Boccaccio-ul franțuzesc): Povestiriletraduse in acesta carte au fost gindite de Sade ca intr itul aproape toate in cel de-al doilea ciclu, cel erotic,deoarece elementul erotic a impus existența celor două cicluri, "Crimee iubirii"- fiind concepute chiar deautor «suns erotisme» (fără erotism), de unde și dezamăgirea anumitor lectori obișnuiți cu violenta, cucruzimea lumii și a limbajului din Julictte» și "Justine». Ne-am îngăduit să credem că sintagma"decameronului franțuzesc» este cea mai bună echivalentă romanească a
DECAMERONUL urmat de o ADDENDA
In românește de Tiberiu DĂIONI
«Decameronul franțuzesc» reprezintă replica galică peste timp la decameronul italienesc, replică de care numai un scriitor de forța și energia Marchizului de Sade era in stare. Este loc pentru doi. O foarte frumoasă orășeancă din strada Saint-Honore, de vreo douăzeci și doi de ani, împlinită, durdulie, cu forme dintrecele mai fragede și mai îmbietoare, desăvîrșită, cu toate că oarecum plinuță și care pe lingă atîția nuri era ageră, vioaie, plină de o poftă deosebită pentru plăcerile de la care o opreau obiceiurile fără milă ale traiului cu un soț, se hotărește de laun timp încoace să dea o mînă de ajutor bărbatului ei, pe care nu numai că nu-l plăcea că era bătrîn și urît, dar acesta îșiîndeplinea pe cît de rău, pe atît de rar îndatorirea aceea care, dacă ar fi fost puțin mai bine făptuită, ar fi putut să odomolească pe mofturoasa Dolmene, căci așa se numea frumoasa orășeancă. Nimic mai bine ticluit decît întîlnirile pe careea le dădea celor doi amanți: cu Des-Roues, tînăr militar, petrecea între orele patru și cinci ale serii, iar de la cinci și jumătate la șapte îi venea rîndul lui Dolbreuse, tînăr negustor cu o înfățișare dintre cele mâi plăcute. Era cu neputință săgăsească alte prilejuri, acestea erau singurele în care doamna Dolmene era liniștită: dimineața și, uneori, seara ea era la prăvălie, iar cînd se întorcea bărbatul puneau la cale negoțul. Dealtfel, doamna Dolmene își deschisese inima unei prietene, spunîndu-i că ei îi plăceau clipele de plăcere care urmează unele după altele: focurile închipuirii nu se sting înacest fel, susținea ea, nu este nimic mai plăcut decît să treci de la o plăcere la alta, nu e nevoie să te ostenești ca să începidin nou; căci doamna Doknene era o făptură desăvîrșită, ea socotea cel mai bine impresiile iubirii, puține femei știaudespre iubire cît ea; datorită priceperii ei își dăduse seama că doi amanți fac mai mult decît unul; cît privește mîndria ei, ease amăgea că unul îl ascunde pe altul, putea să se înșele, putea fi mereu același cel care venea și se reîntorcea de maimulte ori pe zi, cît despre plăcere, cîtă deosebire ! Doamna Dolmene, care se temea numai de sarcină, era convinsă că bărbatul ei nu putea să aibă nesăbuința de a-i îngrașă mijlocul, mai socotise că cu doi amanți primejdia aceasta era cu multmai mică, pentru că ea credea, ca bună anatomistă ce era, că sămînța celor doi s-ar distruge una pe alta.Într-o bună zi, ordinea întîlnirilor se tulbură și amanții noștri, care nu se văzuseră niciodată, vor face cunoștință, cum vomvedea, destul de caraghios. Des-Roues era cel dintîi, dar a sosit mai tîrziu și, parcă și-ar fi băgat dracul coada, Dolbreuse,care era al doilea, a venit puțin mai devreme.Cititorul plin de pricepere va vedea îndată că din alăturarea celor două nepotriviri ajungem la o întîlnire, care nu poate fiocolită: ea s-a și petrecut. Dar să spunem cum s-a petrecut și să ne ostenim să avem cît mai multă bunăcuviință și înfrînarefață de o asemenea povestire destul de necuviincioasă.Dintr-o toană destul de ciudată - pe care o vedem însă la mai mulți bărbați - tînărul nostru militar, săturat de a fi cel careiubește, vru să se simtă și el ca o iubită, în loc de a fi ținut drăgăstos în brațele domniței sale, el vru să o țină el astfel: săspunem că ceea ce stă dedesubt se puse deasupra și că prin această schimbare, aplecată la altarul la care obișnuim săaducem jertfe, era doamna Dolmene, goală ca Venus calipiga, ea stătea întinsă peste amantul ei și arăta la intrarea înîncăperea unde se prăznuiau misterele ceea ce grecilor le plăcea cu sfințenie la statuia de care am vorbit, acea parte atrupului destul de frumoasă care, fără asemănăm cu lucruri prea îndepărtate, găsește destui iubiți la Paris. Așa se găseau pe cînd Dolbreuse, obișnuit să intre fără opreliști, venea cîntînd șăgalnic și îi fu dat să vadă priveliștea pe care nici o femeie cinstită, se spune, nu e bine să o arate.
|
