Descriere:
|
cuvintele autorului - le citez de pe un blog:
Am scris primul meu roman polițist, Atac în bibliotecă, la începutul anilor 80, enervat de producțiile autohtone care preamăreau realizările miliției în lupta cu infractorii. Cele mai multe dintre aceste cărți milițiste erau scrise prost și după același tipic: ofițeri superdeștepți, lipsiți de îndoieli, familiști, fără abateri în conduită, prindeau hoți, criminali, apărând astfel cuceririle socialismului biruitor. În unele cazuri, efortul imaginar era minim se luau dosare din arhiva miliției și se explica soluționarea lor. Personajele erau schematice, ritmul acțiunii trenant, și culmea! deși porneau de la situații reale, narațiunile păreau neverosimile.
Unii comentatori au făcut o observație: cuvântul atac din titlul romanului meu poate fi interpretat și ca verb, și ca substantiv. Ei da, am atacat literatura de acest gen de la noi, ceea ce l-a făcut pe Ov. S. Crohmălniceanu, un mare cunoscător al literaturii cu suspans de pe multe meridiane, să exclame: Cu George Arion avem și noi roman polițist autohton.
Chiar dacă Atac în bibliotecă a fost periat la sânge, multe poante ale mucalitului Mladin fiind eliminate, altele au rămas, nu numai spre surprinderea mea și a cititorilor de atunci, dar stârnind uimire și în ziua de azi.
Desigur, eroul meu, jurnalistul Andrei Mladin a apărut în răspăr, călcând cu dezinvoltură canoanele stabilite ale vremii. N-avea nimic încântător în ochii cenzorilor nu era însurat și nu avea copii, nu ezita să cunoască aventuri galante, uneori mai scăpa caii la băutură, și își mai băga și nasul în afaceri care nu-l priveau, dar pe care se încăpățâna să le descâlcească precum un detectiv amator, expunându-se la pericole, dând cu tifla milițienilor. Era un om liber și-i îndemna și pe ceilalți să se simtă liberi, să uite de constrângeri. Dar acest erou pe care îl întâlnim pentru prima oară într-o bibliotecă mai avea o însușire care îi înnebunea pe toți apărătorii moralei proletare: avea umor și îndrăznea să-și bată joc și să râdă de poncifele măreței epoci. Mai mult, râdea câteodată și de el însuși. Unde ai fi pomenit un activist de partid să se ia singur peste picior? Și, deși era tobă de carte, fără să facă paradă de asta, nu se sfia să vorbească uneori deșucheat limbajul lui era o altă formă prin care își manifesta libertatea, o tentativă de a comunica mesaje criptice și de a refuza limba de lemn. De aceea, în special tinerii de atunci l-au îndrăgit, considerându-l unul de-al lor, un gagiu simpatic, astfel încât s-a și înființat în secret un Club Andrei Mladin, iar în 30 noiembrie, de ziua Sfântului Andrei, primeam urări pentru eroul meu
E drept, după cum avea să apară la o scrutare mai atentă, protagonistul ascundea trăiri cu mult mai intense. Într-un excelent articol, Dana Dumitriu observa dârele de tristețe ale acestui detectiv bovaric.
Chiar dacă Atac în bibliotecă a fost periat la sânge, multe poante ale mucalitului Mladin fiind eliminate, altele au rămas, nu numai spre surprinderea mea și a cititorilor de atunci, dar stârnind uimire și în ziua de azi. Unii comentatori străini chiar s-au întrebat, când au citit romanul în traducere în limba engleză în 2011, cum de-a putut să apară.
Abordarea acțiunii într-un registru ușor parodic a salvat cartea de la mutilare sau interdicție.
Andrei Mladin a luat cenzura prin surprindere la prima sa apariție. Dar cea de-a doua carte cu el a beneficiat de mai multă atenție.
|