|
Descriere:
|
Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881), unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai lumii, s-a născut la Moscova. După moartea mamei, a plecat împreună cu fratele său la Sankt Petersburg, pentru a urma cursurile Academiei Tehnice Militare, pe care a absolvit-o cu brio, în ciuda puternicei sale înclinații pentru literatură. În 1846, după o serie de încercări literare lipsite de succes, a publicat romanul epistolar Oameni sărmani, atrăgînd imediat atenția criticilor, care au văzut în el un nou Gogol. I-au urmat la scurt timp microromanele Nopți albe (1848) și Netoșka Nezvanova (1849), care i-au confirmat talentul și i-au adus recunoașterea literară. A început apoi să scrie masiv, publicînd mai întîi romanul Amintiri din casa morților (1861-1862) și concepînd seria marilor capodopere, în care se înscriu romanele Crimă și pedeapsă (1866), Idiotul (1868-1869), Demonii (1871-1872), Adolescentul (1875) și Frații Karamazov (1879-1880).
Idiotul este un oman în patru părți. Întors la Sankt Petersburg după un lung tratament la un sanatoriu din Elveția, prințul Lev Nikolaevici Mîșkin este luat în rîs de înalta societatea a orașului, care îl socotește sărac cu duhul. Mîșkin se poartă mereu cu o sinceritate stîngace, luată de majoritatea oamenilor drept prostie sau perfidie. În puritatea lui, Mîșkin se simte atras, din motive diferite, de două femei de situații opuse: Aglaia Ivanovna, femeia cinstită, de familie bună, de care e îndrăgostit, și Nastasia Filippovna, femeia compromisă, de care prințul se simte legat poate chiar mai profund, prin compasiunea pe care i-o inspiră. Idiotul este romanul unei perpetue surprize, al nehotărîrii și al reacției convulsive a umanului față de faptele unei societăți violente care, în lipsa rațiunii, se conduce după instinct și patimi.
O capodoperă a literaturii universale și unul dintre cele mai remarcabile romane ale lui Dostoievski
Adevăratul subiect din Idiotul este iminența și imanența morții. Imaginea lor se regăsește în pictura lui Holbein ce-l înfățișează pe Cristos dat jos de pe cruce. Copia acestui portret atârnă pe unul dintre pereții casei lui Rogozin, și atât Dostoievski, cât și prințul Mîșkin l-au contemplat în Basel. Ni se spune că tabloul înfățișează un om mort, o bucată de carne fără viață, distrusă, fără niciun indiciu asupra unei eventuale învieri. Forma acestui roman este produsul răbufnirilor inexorabile ale celor mai adânci preocupări ale autorului. Trăirea religioasă intensă din carte este dată de calitatea îndoileii și fricii lui Dostoievski. A. S. Byant
O carte ce reușește să se avânte fără teamă în suferință și în același timp să lumineze fumusețea umană nemuritoare, aproape inefabilă. The Atlantic
Idiotul este una dintre cele mai răvășitoare, mai incitante și mai remarcabile cărți pe care le-am citit vreodată. A. C. Grayling
|