|
Descriere:
|
NU ESTE PE STOC, INSA O CAUT LA COMANDA - pentru detalii va rog puneti cartea in cos. Scrieti la observatii ceva de genul: stiu ca nu e pe stoc dar doresc sa o cautati pentru mine si finalizati comanda. FOARTE EFICIENT ESTE DACA SUNATI LA TELEFON clik pe butonul Contact si gasiti nr de telefon.
va voi trimite un mesaj cu un fisier atasat cu conditiile pentru a cauta aceasta carte sau mai multe altele care poate nici nu sunt postate pe site si le doriti !
Inceput in 1929, la sugestia lui Roger Martin du Gard, in cadrul uneia dintre numeroasele intalniri de la Pontigny la care a fost invitata, si continuat, cu scurte intreruperi, pana in preajma disparitiei sale, jurnalul lui Alice Voinescu cuprinde insemnari despre evenimente si personalitati din perioada interbelica si postbelica. Printre cei ce-si gasesc locul in paginile cartii se numara Nicolae Iorga, George Enescu, Regina Maria, Marietta Sadova, dar si oameni de cultura de prim ordin din afara tarii ca Andre Gide, Paul Langevin, Francois Mauriac, Ernst Robert Curtius, cu o parte dintre acestia autoarea sustinand si o bogata corespondenta.
Jurnalul nu e doar o mostra de inteligenta dintre cele mai nepervertite, dar mai ales o colectie de marturii ale uneia dintre cele mai fidele femei despre care am citit vreodata.
Alice Steriadi a fost casatorita fara a avea copii cu avocatul Stello Voinescu, un tip cu o mare pofta de viata, amator de chefuri, de nopti pierdute si mai ales... de alte doamne si domnisoare. Putine adnotari care sa releve perioade de liniste si intelegere in casnicie. Tiparul e cam acelasi de fiecare data: Stello - capricios, agresiv, gelos si fermecator, isi inseala sotia in repetate randuri, iar ea se retrage incet-incet in sine, asumandu-si ratarea pe acest plan si dandu-i sotului toata "libertatea" fara a inceta sa-l iubeasca. Dupa 1940 insa, odata cu moartea lui, geografia sufletului acestei femei se schimba in chip uluitor: de la cei 55 de ani, cati avea atunci, si pana la moartea ei, in 1961, toate notele din Jurnal i se adreseaza lui. Jurnalul aproape ca devine scris in doi. Sotul disparut se preface intr-un adevarat inger pazitor, confident absolut si prieten cald, cu care fragila doamna se sfatuieste necontenit, pe care-l viseaza de nenumarate ori si pe care-l simte prezent mereu si pretutindeni. Iata cu ce ardoare si inocenta se poate simti si scrie la o varsta la care apele dragostei sunt de mult secate de rutina si de griji pamantesti :
"Te aveam si mi te beam, acum mor de setea ta si stiu ca pana la moartea mea, pana la intalnirea de dincolo, trebuie sa rabd de tine, sa mi se usuce buzele de dorul buzelor tale moi, parfumate, calde, pline de sufletul tau de o minunata poezie, de copilarie !" ...
citat de pe blogul bookblog
|
