Sfinxul a vorbit

Maurice Dekobra

Sfinxul a vorbit este o poveste ermetică, naraţiunea aflându-se continuu sub tutela unui trecut care galopează în planul conştiinţei umilelor personaje, militari în armata colonială a Marii Britanii.
Romanul lui Maurice Dekobra, scris în 1930, marchează parcă veriga ce face legătura între percepţia clasică asupra iubirii (deoarece pasiunea carnală este, în paginile cărţii, cât se poate de potolită pentru un roman care are ca temă centrală tocmai iubirea, fiind construită mai degrabă prin intermediul solilocviilor şi a dialogurilor pătimaşe) şi cea contemporană (deoarece nu mai există acea reticenţă "de spirit", nobleţea sentimentală care aureola romanele lui Zola, aceasta fiind înlocuită de un egoism aproape monden).
Am citit cartea la recomandarea unei domniţe cu puternice apucături antifeministe, care s-a mulţumit să pomenească doar titlul, lăsându-mă pe mine să-mi sistematizez ideile moştenite din paginile acestuia. Într-adevăr, romanul reflectă, colateral (însă destul de pregnant, dacă plecăm de la premisa că asta trebuie să căutăm în paginile sale), decadenţa feminităţii prin însăşi această "luptă" de "eliberare emoţională", chiar şi în lipsa oricărei ameninţări, lucru care face ca delicateţea feminină din "dulcele stil clasic" să dispară pe de-a-ntregul.

"Sfârşim totdeauna prin a vedea clar. În realitate amorul este întotdeauna un ochean prismatic care deformează adevărul. E de ajuns să ai bunul simt de a-l pune la punct pentru a remarca negul de pe nasul Venerei."

"Când doi bărbaţi au iubit aceeaşi femeie, cea mai grea injurie pe care i-o pot aduce este să-şi întemeieze prietenia pe ruinele dragustei lor. M-aţi călcat în picioare. M-am răzbunat!" 

Negociabil în funcţie de câte (şi ce) titluri cereţi.
Dacă sunaţi e foarte posibil să vă dau preţul pe loc sau imediat ce ajung la PC.

politist, enigma, aventura, spionaj, razboi, thriller, groaza