Ratiune si simtire

Jane Austen

cartonat

Marianne Dashwood nu face un secret din sentimentele ei, iar atunci cand se indragosteste de John Willoughby, un tanar galant, dar nepotrivit pentru ea, ignora avertismentul surorii sale, Elinor, care ii atrage atentia ca purtarea ei impulsiva o face vulnerabila la barfe si calomnii. Intre timp, Elinor, intotdeauna sensibila la conventiile sociale, se straduieste sa-si ascunda propria dezamagire in dragoste, chiar si de cei apropiati. Traindu-si fiecare experienta de iubire - si riscul de-a o pierde - cele doua surori invata ca trebuie sa combine ratiunea cu sensibilitatea daca vor sa gaseasca fericirea personala intr-o lume in care statutul social si banii guverneaza regulile iubirii.

Ironia lui Jane Austen e însoţită de o intuiţie desăvârşită. Nici un alt scriitor nu a folosit cu mai multă abilitate simţul valorilor umane.” – VIRGINIA WOOLF

„[…]câtă gingăşie în zugrăvirea sentimentelor! Nici un demon superior nu o bântuie pe Jane Austen; în schimb, o înţelegere a altuia, niciodată greşită, niciodată slăbită. Partea de satiră e excelentă şi dintre cele mai fin nuanţate. Totul se desfăşoară în dialoguri, iar acestea sunt cât se poate de bune. Unele capitole sunt de o artă desăvârşită.” – ANDRÉ GIDE

„Structura romanului, în sine, reprezintă o încercare de dezvăluire şi dezvoltare a caracterelor lui Elinor şi Marianne, puse în faţa unor dileme şi enigme care trebuie rezolvate.” – JOSEPH WIESENFARTH

„In 1795, Jane Austen a scris un roman epistolar intitulat Elinor and Marianne, care atesta, fara echivoc, admiratia sa pentru opera lui Richardson. In 1797, ea va reveni asupra acestei prime versiuni, renuntand la tehnica epistolara. Dupa alte revizuiri, in 1809, acest roman va fi publicat in 1811 sub titlul Sense and Sensibility (Ratiune si simtire). Mai mult chiar decat trecerea, in plan formal, de la structura epistolara la proza analitica, in intervalul mentionat se produce o mutatie esentiala in viziunea lui Jane Austen asupra existentei si, mai cu seama, asupra universului ei romanesc. Antinomia unor facultati si a unor pulsiuni, pe care, in cadrele unui neoclasicism minor, Jane Austen reuseste sa nu o adanceasca, ci sa o atenueze, [...] era reprezentata, in prima versiune a romanului, in ipostaza neoumanista a «sufletului frumos» care isi domina sciziunea si aspira la integrarea armonioasa a pulsiunilor divergente.“ – Cornel Mihai Ionescu 

Negociabil în funcţie de câte (şi ce) titluri cereţi.
Dacă sunaţi e foarte posibil să vă dau preţul pe loc sau imediat ce ajung la PC.

literatura universala