|
Descriere:
|
Un soare dulce, de dimineață le scaldă în lumină spatele în vreme ce se dădeau jos de pe biciclete, în față la Eliot House, din incinta Harvardului. Se opriră pentru o clipă să-și zîmbească. Era în mai și erau foarte tineri. Părul ei scurt strălucea în lumina soarelui, iar cînd privirea ei o întîlni pe-a lui, fata începu să rîdă. Ei, Doctore în Arhitectură, cum te simți? întreabă-mă în două săptămîni după ce-mi iau doctoratul. Ii întoarse zîmbelul în vreme ce-și îndepărta o șuviță de păr blond de pe frunte. Ducă-se dracului diploma, te întreb după noaptea irecută. Rînji din nou la el, iar tipul îi dădu repede una peste fund în joacă. Mișto. Dar cum te simți dumneata, d-ră McAllistu? Mai poți să mergi? Săriră din nou pe biciclete acum, iar ,ea întoarse capul, cu un răspuns sîcîitor. Dar tu poți? Și cu asta dusă a fost, zburînd departe, cu mult înaintea lui, pe bicicleta micuță pe care i-o cumpărase de ziua ei doar cu cîteva luni în urmă. Era îndrăgostit de ea. Fusese îndrăgostit de ea dintotdeauna. Visase la ea toată viața. Și o cunoștea de doi ani. Se simțea singur la Harvard înainte de asta, și o bună parte din al doilea an de aspirantă socotise că va fi la fel și acolo. N-avea nevoie de Radcliffe sau Vassar sau Wellseley cu el în pat. Cunoscuse prea multe fete de astea la anii studenției ei, în ceea ce-l privea pe Michael, tipelor ăstora le lipsea întotdeauna ceva. El voia ceva mai mult. Textură, substanță, suflet. Rezolvase problema foarte convenabil vara trecută, cu o legătură cu una dintre prietenele mamei sale. Normal că mama sa n-a știut. Dar se distrase de minune. Era o femeie a naibii de atrăgătoare, în vîrstă de vreo treizei de ani, mult mai tînără ca mama lui, firește, și era ceva editor
|
