|
Descriere:
|
cartonata, Ilustrațiile cărții [unele color] îi aparțin foarte tânărului pe atunci Iurie Darie (care semnează D. Iura)
Eroii din Marea bătălie... sunt pionierii care învață la o școală dintr-un orășel de provincie anonim, a cărui viață socială și profesională gravitează în jurul unei fabrici de mobilă, smulsă prin naționalizare din ghearele odioșilor patroni burghezi. Deși în vacanță, copiii nu sunt scăpați din ochi de educatorii lor, care le organizează o tabără de curte pentru a-i ține mereu ocupați. Din masa amorfă a elevilor se detașează un grup de visători, format în jurul tripletei Sandu - Petrică - Dinu, care, atrași de farmecul unei bălți din apropierea fabricii de mobilă (Iazul Mic) pun bazele unei amiralități. Muncitorii de la fabrică le construiesc câteva navomodele, iar de aici fantezia tinerilor se dezlănțuie. Ei se văd navigatori pe mări și oceane, construiesc un port și amenajează iazul, curățându-l de mătasea-broaștei. Liderul e Sandu, (amiralul), iar când marinarii primesc de la detașamentul de pioneri sarcina de a alcătui un ierbar entuziasmul lor pare de neoprit. Ce te faci însă cu personajele negative, care n-aveau cum să lipsească. Doi dintre pioneri, Nicu și Iliuță, se dovedesc prea marcați de individualism pentru a participa la efortul colectivului, de care se rup și, atrăgând alături de ei alți băieți, își proclamă propria amiralitate într-o altă zonă a iazului.
Conflictul devine ireconciliabil, iar oile rătăcite nu revin în turmă de bună voie. Se va ajunge în cele din urmă la un adevărat război, mai întâi rece (ca în realitatea acelor ani), cu episoade de spionaj și răpiri, apoi cald de-a binelea. Totul se decide în urma luptei care dă titlul cărții, Marea bătălie de la Iazul Mic. Din fericire e o confruntare în care singurele arme folosite sunt bulgării de nisip și pe care o câștigă (se îndoia cineva?) tabăra amiralității legitime și colectiviste, a lui Sandu, Petrică și Dinu. Învinșii se pocăiesc, sunt iertați și revin alături de majoritate. Sunt personaje negative benigne, recuperabile, cum s-ar spune, pentru societate. Octav Pancu-Iași nu merge atât de departe încât să ne propună personaje-copii împotriva cărora să se exercite represiunea luptei de clasă. Cu adulții e o altă poveste. Alături de conflictul principal există și unul mai puțin dezvoltat. Un anume Hâncu, unealtă a fostului patrom, întreprinde acțiuni de sabotaj și subminează efortul majorității, dar e prins cu ajutorul pionierilor și dat pe mâna organelor, de la care putem intui ce îl așteaptă.
Adulții își au și ei locul în roman. Cei mai mulți copii au părinți care lucrează la fabrica de mobilă. Tatăl lui Sandu a luptat pe front (pe cel din vest, se înțelege) e fruntaș în producție și mâna dreaptă a secretarului de partid. Mama lui Sandu e stahanovistă (termenul a devenit între timp arhaism), a lui Petrică e mamă eroină. E drept, tatăl lui Nicu, amiralul uzurpator, e doar șofer la Sfatul Popular, dar tot om al muncii se zice că e. Sunt însă figuri schițate destul de vag. De regulă li se consacră câteva pagini în care sunt caracterizate prin comportamentul lor în situații tipice, cum o cer canoanele realismului socialist. Mai multă substanță are Vlad Proda, pedagogul care îi îndrumă pe pioneri. Acesta este, evident, un discipol al Makarenko, pedagogul oficial ar regimului stalinist, și îmbrățișează doctrina potrivit căreia copiilor trebuie să le fie încurajată inițiativa. Cu toate astea, personajul e conturat cu o seriozitate amestecată cu umor care ți-l face, dacă nu drag, cel puțin suportabil (celebrul carnet al lui Vlad, cel în care își notează sarcinile, se numește Să-nu-uit, iar camera în care locuiește e botezată Camera celor cinci reguli, aluzie la principiile pe care trebuie să le respecte vizitatorii). și (să nu uit, pentru că n-am carnet precum Vlad) avem și două pioniere, Nina și Rodica, de la școala de fete, care iau și ele parte la ostilități de partea taberei bune.
|
