Frunzele nu mai sunt aceleasi

Mihail Villara [Mihail Farcasanu]

NU ESTE PE STOC, INSA O CAUT LA COMANDA - pentru detalii va rog puneti cartea in cos. Scrieti la observatii ceva de genul: stiu ca nu e pe stoc dar doresc sa o cautati pentru mine si finalizati comanda. FOARTE EFICIENT ESTE DACA SUNATI LA TELEFON – clik pe butonul Contact si gasiti nr de telefon. de preferat cel rosu.
va voi trimite un mesaj cu un fisier atasat cu conditiile pentru a cauta aceasta carte sau mai multe altele care poate nici nu sunt postate pe site si le doriti !

de format normal

Mihail Villara era numele literar al lui Mihail Fărcăşanu, şeful organizaţiei liberale de tineret, lucru ştiut în acel moment numai de patru persoane, după cum vom afla mai târziu de la una din ele, Virgil Ierunca (v. vol. Subiect şi Predicat, Humanitas, 1993). Secretul fusese bine păstrat pentru că Mihail Fărcăşanu era deja, în momentul apariţiei cărţii, un proscris politic, un om care trăia ascuns şi care peste puţină vreme va reuşi să evadeze din ţară. Lider extrem de activ, până atunci, al opoziţiei anticomuniste, popular printre tineri, publicist de anvergură, director al oficiosului liberal "Viitorul", Fărcăşanu fusese implicat de autorităţi în aşa-zisul proces al "sumanelor negre". Era taxat drept "duşman al poporului", cea mai grea învinuire ce i se putea aduce cuiva în epocă, expunându-l şi celei mai grele puniţiuni, adică exterminării fizice, la care comuniştii instigau public. Virgil Ierunca îşi aminteşte: "Şi într-o zi m-am pomenit citind pe zidurile Bucureştiului, ba chiar lipite în capul şi în coada tramvaielor, afişe pe care sta scris: Moarte duşmanului poporului Mihai Fărcăşanu!
Până una alta, un juriu al Editurii Cultura Naţională conferă cărţii semnate Mihail Villara premiul pentru roman, iar Pompiliu Constantinescu îi consacră la radio un comentariu elogios, difuzat în ziua de 4 mai 1946. Probabil că este ultima cronică redactată de critic, care peste cinci zile murea în urma unui infarct. Redactor la "Lumea" lui G. Călinescu, Virgil Ierunca reuşeşte să introducă în revistă un comentariu la Frunzele nu mai sunt aceleaşi, o cronică în care saluta ivirea din necunoscut a unui mare scriitor ("Un mare scriitor: Mihail Villara"). Atât că între timp se aflase cine era noul mare scriitor descoperit de Virgil Ierunca şi scandalul, izbucnit a doua zi după apariţia cronicii, fu imens. Una din urmări: cu tot militantismul ei "progresist", publicaţia condusă de G. Călinescu a fost interzisă. La fel se întâmplă, bineînţeles, şi cu romanul. Mai târziu, după perioada dogmatică, se va mai vorbi când şi când despre el, fără a se face însă trimitere la identitatea reală a autorului, devenit unul din liderii exilului nostru politic, apropiat al generalului Rădescu, director o vreme al departamentului românesc de la Free Europe. În volumul 5 al Scrierilor lui Pompiliu Constantinescu, din 1971, este inclusă cronica acestuia la Frunzele nu mai sunt aceleaşi, dată ca articol inedit al criticului cum şi rămăsese, fiind vorba despre un text numai citit la radio.
În 1997, aşadar după 51 de ani de la prima publicare, este reeditat romanul lui Mihail Villara la Editura Fundaţiei Culturale Române, cu un substanţial studiu introductiv de Adrian Anghelescu, însoţit de un bogat şi extrem de util tabel cronologic al aceluiaşi. De acolo am şi luat unele informaţii folosite mai sus.

În studiul introductiv la ediţia din 1997, Adrian Anghelescu distinge la rândul lui câteva elemente de afinitate literară, puse în evidenţă de romanul lui Villara, printre care şi aceea cu Mateiu Caragiale. Nu doar cu Mateiu Caragiale autorul Crailor, ci şi cu autorul scrisorilor către amicul N.A. Boicescu, tânărul dandy agitat de "frenezii dionisiace", căutător de "senzaţii rare" şi de "ponturi" pe malurile Spreei, ca şi eroul din Frunzele nu mai sunt aceleaşi. Aceste raportări la alţi autori şi la alte opere nu indică vreo dependenţă de modele a cărţii lui Mihail Villara. O circumscriu numai unui curent mai larg de experienţe artistice şi existenţiale de care nu a fost ruptă.

Eroul cărţii lui Villara - Un juisor, un tânăr dedicat cu frenezie experienţelor amoroase, voluptăţilor cărnii, schimbând zeci şi zeci de partenere, de fapt neschimbându-le totdeauna pentru că le frecventează şi concomitent, practicând un libertinaj care îi refuză femeii "grimasa tragică" şi aspiraţia la "un stagiu de constanţă". A găsit şi un verb pentru a denumi felul în care procedează: a casanoviza. "Femeile în general sunt pentru grimasa tragică, pentru cuvântul "totdeauna" şi stagiu de constanţă. Eu sunt însă pentru arderea etapelor şi pentru tonul de badinaj superficial. Iubirea serioasă şi convinsă m-ar încătuşa, luându-mi voluptatea de a dormi singur. Vreau să fiu liber printre femei ca în apa sărată a mării unde înot cât vreau şi ies când vreau. S-ar putea totuşi să vină furtuna. Până atunci să casanovizăm".
citat de pe site Romania Literara 

Negociabil în funcţie de câte (şi ce) titluri cereţi.
Dacă sunaţi e foarte posibil să vă dau preţul pe loc sau imediat ce ajung la PC.

literatura romana, diaspora