|
Descriere:
|
Trecuseră ani mulți de cînd nu mai pășisem pragul camerei debara. Numai că, mătușa Ema,_m-a trimis acolo să caut ceva și amintirile m-au asaltat, sîcîindu-mă fără încetare. Locurile care păstrează cu grijă urmele trecutului nostru, ne farmecă, atrăgindu-ne de multe ori, chiar împotriva voinței noastre. Pentru că trecutul este asemenea unei umbre ehinezești care depășește proporțiile firești, umbre care au puterea să-și rîdă de noi și să ne amăgească toată viața.
Am înțeles acest lucru, mai mult ca oricînd, ieri, în timpul orei petrecute în atmosfera prăfuită a camerei. Fiecare obiect familiar făcea să-mi bată inima ; mă simțeam împărțită între teamă și bucurie, trezite cu fiecare descoperire.
Cînd eram mică, tata mi-a spus povestea unui mare om de știință care, cu un singur os, cu acel unic datum, putea să reconstituie scheletul animalului căruia îi aparținuse. Cum stăteam acolo în picioare, singură în mijlocul acelei grămezi de lucruri împrăștiate printre haine, cărți vechr, mobile scoase din uz, m-am întrebat dacă ar fi cu putință să se găsească cineva destul de intelgent ca să reconstituie o familie, folosindu-se de obiectele părăsite.
Poate că ar reuși să desprindă personalitatea mai multor ființe din tot acest talmeș-balmeș, dacă ar avea puterea unei duble-vederi, pentru a face să renască greșelile și virtuțile, speranțele și lipsurile, dragostea și credințele unei astfel de familii.
Mcrek Vance ! Dacă cineva ar fi în stare să facă aceasta, Merek Vance ar fi printre cei dintîi, el ar avea înțelepciunea și răbdarea trebuitoare unei atari întreprinderi. Dar Mcrek Vance se găsește la mai bine de trei mii de kilometri și este prins de cu totul alt gen de cercetări. Și-apoi, el n-ar face altceva decît să surîdă și să ridice din umeri, în felul atît do bine cunoscut mie și ar spune că odaia și tot ceea ce ea conține, alcătuiește o problemă a mea.
|
