Descriere:
|
Face parte din ciclul "Jocurile detectivului Conan"
Nu știu în ce măsură se poate vorbi de o tradiție românească a romanului polițist românesc, mai ales că nu sunt decât un cititor accidental al genului. Dar cred că nici o istorie a policier-ului autohton nu l-ar putea ignora pe Vlad Mușatescu pentru tetralogia avându-l ca erou pe detectivul gurmand și încurcă-lume Al Conan Doi, scriitor mereu în căutarea unei oaze de liniște, unde să-și poată scrie romanele. Oază de liniște care, odată găsită, devine repede scena unei noi aventuri. Reunite sub titlul Extravagantul Conan Doi (ediția definitivă, în două volume groase, a apărut în urma unei discuții cu Marin Preda), cele patru părți ale seriei au fost încă din epocă reale bestseller-uri, și încă nu și-au pierdut din farmec.
Cea de a treia parte a aventurilor lui Al Conan Doi îl duce pe simpaticul și flămândul detectiv în
Delta Dunării. Cu ajutorul eternei Tanti Ralița, mătușa dependentă de cafea, Mărășești și filme cu gangsteri, îndrăgostitul de bătrâna Erika ajunge să se refugieze pe tărâmul rezervației naturale cel mai promovate atunci. În căutare de liniște, mult pește și noi trăsnăi. Nu am înțeles niciodată fascinația pentru pescuit, dar pentru Al Conan Delta este un paradis patriarhal, departe de bulgăroaica Penke și ochiul ei vigilent, credincios regimului drastic de slăbire. Delta, cu mult pește, pește de toate felurile, un Eden piscicol pentru un detectiv amator, grăsuliu și mâncăcios. Și găzduit de o familie de lipoveni de la Mila 41 Stepan, mare amator de vodka-satelit, Mașa-Garafa și puștiul Vova, plus porcul Sandolea Al Conan Doi își respectă cu sfințenie regimul dietetic. Se hrănește cu borș de șaran (crap) în castroane imense, șaran și alte specii solzoase prăjite în ulei de rapiță, chiftele de știucă și tot soiul de alte preparate specifice, spălate cu sticle de vin acru, condimentate cu brânză de baltă și cafea pregătită în gamela pentru mujdei. Tot acolo va trece în două rânduri prin experiența curat antropologică și intens gastronomică a nunții lipovenești, prima oară ca invitat de seamă al noii nunți între Stepan și Mașa-Garafa, nuntă repetată periodic din motive ascunse. Și casnice. Vorba aceluiași Stepan, facem roman, domnu Conan. Doar că domnul Conan nici măcar nu s-a așezat vreo clipă la mașina de scris.
Nu durează mult până când Al Conan Doi să reușească (din nou) să tulbure viața liniștitei așezări de pescari. Mai întâi pune în alertă CAP-ul local, alarmat că ziaristul de la Fapta a venit să scrie despre ei. CAP cu membri ca Hristu Ferșampanos (singurul descendent din regiune al galilor) , Milipoc Papașa, Pilu Arambașa și restul personagiilor pitorești. Apoi, firește, dă peste cap siesta unicului oficiu poștal de la Mila 41, cu factorul său Mișa Negroponte, cel cu bicicletă și o spaimă atavică de apă, mai ales potabilă. Și pe care trăscăul de Tâncăbești îl face să devină, etilic de rapid, fanul numărul 1 al scriitorului pripășit în Deltă. Oficiu poștal condus cu o mână de fier de tomnatica și seducătoarea Moira Gherghidap, destul de trecută și cu un vag breton sub nasul acvilin, dar foarte interesată de Al Conan Doi. Poate prea interesată. Și pasionată de divinație, mai ales de cititul în cafea.
Așa cum se întâmplă în toate aventurile sale, Al Conan Doi reușește să se împrietenească și cu o echipă de aparenți cineaști, conduși de experimentatul regizor Socrate Cotoi, trupă de șoc ce îi include și pe Grigulea Pîșu, Gică Bendix în rol de cascador, tovarășul Cotonog ca director de producție și Romeo Pârvuică, fost căpitan de apă dulce. Veniți oficial să imortalizeze frumusețile Deltei și la fel de flămânzi ca îndrăgitul Al Conan Doi, pe care îl înconjoară imediat cu o afecțiune bine jucată, ar fi cei mai buni prieteni ai acestuia. Dacă vigilentul Al Conan Doi nu ar prinde firul deșirat al unei conspirații, ce amenință să aducă grave prejudicii avutului obștesc (sau cam așa ceva), iar conștiința lui civică nu l-ar îndemna să oprească planul cvintetului de fantastici, sprijiniți și de Moira Gherghidap. Și dacă adaugi la asta ca ingrediente una magazine cu batog de morun, una dirigintă de poștă care visează la luxul occidental, cinci infractori nu foarte inspirați, adăugând un polonic de fler detectivistic marca Al Conan Doi
Cumva, de fiecare dată când se apucă de o anchetă, Al Conan Doi reușește cu real succes nu doar să încurce lucrurile până ai nevoie de multă răbdare să le mai scoți la lumină, dar mai ales să provoace o serie de gaguri și isprăvi vrednice de cele mai bune comedii mute din epoca de aur a cinematografului. Pasionat de romane cu mistere și filme cu gangsteri, rotofeiul scriitor vede peste tot amenințări și planuri complicate, iar lupta lui cu elementele infracționale înrăite transformă viața până mai ieri liniștită a micii localității într-un spectacol de bâlci. Iar tocmai când e sigur că potențialii criminali au fost anihilați, apare un complice la care nimeni nu se aștepta. Numai milițian însărcinat cu un caz în care s-a implicat Al Conan Doi să nu fii. Mai bine demisionezi și te apuci de pescuit în Deltă, ori te întreci la băut vodka-satelit cu Stepan Cușeai. Scapi măcar cu nervii întregi.
Vlad Mușatescu a găsit cu această tetralogie formula câștigătoare, combinând elementele de bază ale romanului polițist cu un umor de bună calitate, în parte onomastic, în parte cinematografic, nume trăsnite, plus comic de situație și gaguri peste gaguri, întregul având în centru un anti-erou pe care nu poți să nu-l îndrăgești. Dincolo de comic, a reușit să-și găsească personaje memorabile, a reușit să construiască de fiecare dată un schelet epic funcțional și interesant, a reușit acea tensiune a unei narațiuni bine ținute în frâu. Genul de carte la care râzi, foarte deschis și fără să te abții, și la recitirea cu numărul X. Sigur, se pot face referințe, trimiteri și apropieri, se poate vorbi despre elementele esențiale ale romanului polițist. Etc. Dar esențial rămâne că au fost romane de succes atunci, sunt citite și astăzi cu aceeași plăcere, și în mai bine de trei decenii nu și-au pierdut deloc farmecul. Ceea ce, trebuie să recunoaștem, este un vis inaccesibil pentru destui autori.
de pe blogul lui Cinabru
|