|
Descriere:
|
de format normal
Dupa cum indica si titlul, cartea cuprinde portrete, medalioane, (re)amintiri ale marilor sai prieteni (si rar un om care sa fi avut mai multi prieteni, sa fi fost apreciat si iubit precum Iordan Chimet!), din tara si strainatate, cu totii personalitati de inalta tinuta si valoare culturala. Cartea pare una de bilant si, intr-adevar, intr-un "Cuvant inainte" scriitorul prezinta geneza si intentiile acestui proiect mereu amanat, de fapt "cronica unei existente": "Stiam de mult ca momentul intotdeauna dificil al redactarii bilantului este aproape, ca scriitor avand obligatia de a da socoteala pe scena publica...".
Desigur ca acest "muzeu sentimental" nu este decat o selectie, inevitabil dureroasa, dar pe care autorul spera s-o poata continua, fiindca "va exista mereu, trebuie sa credem, un viitor nou inceput", dar in felul acesta cititorul va afla lucruri cu totul deosebite despre oameni deosebiti, unii foarte cunoscuti, altii mai putin, si va asista la spectacolul unei existente feerice, care a fost posibila si datorita prieteniei, "darul cel mai de pret". Prima sectiune a cartii, "Prietenii de acasa", cuprinde amintirile despre N. Steinhardt, G. Tomaziu, Margareta Sterian, Alfred Kittner, George Cioranescu, Done Stan si alte texte, dar prin ei sunt aduse in raza memoriei si afectiunii multe alte nume si secvente din viata scriitorului. Se trece la prietenii din strainatate, cu care autorul a corespondat intens, asa-numitele "Scrisori printre gratii" (o alta carte, mai veche). A doua sectiune, "Prietenii din Lumea Veche", ii prezinta pe cativa dintre cei din Europa, printre care si poetul grec Odysseas Elytis, pagini din corespondenta cu acestia, precum si alte eseuri. O sectiune speciala se ocupa de Eugen Ionescu si J.L. Borges, "prietenii din Imaginaria". Medalioanele din ultima parte, "Prietenii din Lumea Noua", sunt preluate din volumul "America Latina: sugestii pentru o galerie sentimentala" si sunt dedicate pictorilor din acel spatiu, asupra carora autorul s-a aplecat in mod deosebit.
Dupa cum spune Iordan Chimet, "colaborarea cu fiecare se metamorfozase intr-o prietenie totala". Datorita vitregiei Istoriei, "n-am reusit niciodata sa ne intalnim" (cu exceptia lui Michael Ende), dar ei i-au oferit totul, ajutandu-l sa-si recapete libertatea in interiorul unui sistem opresiv si tiranic. La sfarsit, textele din "Caderea cortinei" sunt randurile scrise la aflarea vestilor "retragerii de pe scena vietii" a unora dintre prietenii dragi. Dar Iordan Chimet vrea sa ne spuna altceva: "Sa nu uitam ca umbrele celor pe care i-am iubit sunt alaturi de noi: ii invocam, ii visam, n-au disparut in nefiinta".
|
