Descriere:
|
cartonat, de format normal, cu supracoperta
Paul Heyse a fost un scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1910. Heyse și-a asigurat un loc bine definit în istoria literaturii datorită contribuției aduse, atât practic cât și teoretic, la evoluția nuvelei.
Motivația juriului Nobel:
ca omagiu pentru desăvârșita sa artă, pătrunsă de concepția idealistă, realizată pe parcursul unei lungi și importante, activități ca poet liric, scriitor dramatic, romancier și autor al unor nuvele de renume mondial
Andrea Delfin este plasată în Republica venețiană a jumătății secolului al XVIII-lea. Protagonistul este un fost nobil dat mort și care, sub o identitate falsă de notar, revine după mulți ani într-o Veneție tiranică, pentru a răsturna, de unul singur, orânduirea coruptă și criminală. Bănuita conjurație este alcătuită dintr-un singur om, un Wilhelm Tell italian, un justițiar motivat de ură, fără scrupule, care folosește împotriva tribunalului inchizitorial propriile arme ale spionajului și conspirației, stârnind, la rându-i, teroare.
|