Amorurile unui hospodar

Guillaume Apollinaire

text integral

[...] Viceconsulul Bandi Fornoski stătea, gol puşcă, în salon, culcat pe o sofa moale, şi având membrul încordat; lângă el se afla Mira, o muntenegreancă brunetă, care-i mângâia fuduliile. Era şi ea goală şi, cum stătea aplecată, poziţia aceea îi scotea în evidenţă frumosul ei fund bine strunjit, oacheş şi durduliu, a cărui piele fină stătea să plesnească. Printre fesele ei uşor depărtate se putea zări cerculeţul cel prohibit şi rotund ca un bumb. Mai jos, nervoase şi lungi, cele două coapse, întinse, şi cum poziţia o forţa pe Mira să şi le depărteze, i se putea vedea sexul, mare şi îndesat, bine croit şi umbrit de-o coamă deasă şi neagră. Intrarea lui Mony n-o deranja deloc, într-un alt colţ, pe-un şezlong, două fete drăguţe se giugiuleau scoţând mici „ah"-uri de plăcere. Mony se descotorosi în grabă de veşminte, apoi, cu cornul ridicat, se aruncă asupra celor două lesbiene,
încercând să le despartă. Mâinile sale lunecau pe trupurile lor umede şi lucioase, care se încolăceau ca nişte şerpi. Văzându-le salivând de plăcere şi furios că nu se poate şi el împărtăşi din voluptatea lor, începu să lovească cu palma deschisă peste fundul cel mare şi alb aflat cel mai la îndemână. Şi cum asta părea s-o excite foarte mult pe purtătoarea acelui fund mare, se pormi să lovească din toate puterile, aşa că, până la urmă, biruită de durere, drăguţa fată, căreia îi cam înroşise frumosul ei fund alb, se ridică mânioasă şi-i spuse:
— Eşti un porc, prinţ al poponarilor! De ce nu ne laşi în pace? N-avem nevoie de cornul tău cel umflat. Du-te şi dă-i Mirei trestia ta de zahăr. Şi lasă-ne pe noi să ne iubim cum vrem. Nu-i aşa, Zulme?
— întocmai, Tone!, răspunse cealaltă jună. Prinţul îşi agită uriaşul său mădular strigând:
— Aşa, deci, piţipoancelor, îi daţi înainte cu pipăiala! Şi luând-o atunci pe una dintre ele în braţe, încercă s-o sărute pe gură. Aceasta era Tone, o brunetă drăguţă, al cărei trup era împodobit în cele mai plăcute locuri cu nişte frumoase
aluniţe, care-i puneau şi mai bine în valoare albul strălucitor; faţa îi era la fel de albă, iar o aluniţă de pe obrazul stâng făcea ca mina acestei graţioase fete să fie şi mai nostimă. Pieptul îi era dăruit cu două ţâţe superbe şi tari, ca de marmură, cercuite cu albastru, şi care purtau deasupra nişte fragi de-un dulce roz, cea din dreapta fiind plăcut ornată şi de-o aluniţă plasată acolo ca o muscă.Ţinând-o în braţe, Mony Vibescu îşi petrecuse mâinile pe sub fundul ei mare, ce semăna cu
un pepene care ar fi crescut în întuneric, atât era de alb şi de plin. Bucile ei păreau a fi dăltuite într-un bloc de carrara fără de cusur, iar coapsele cu care acestea se continuau erau la fel de rotunde ca şi coloanele unui templu grecesc. Câtă deosebire, însă! Coapsele ei erau calde şi bucile reci, ceea ce e un semn sigur de sănătate. De la palmele primite, acestea i se înroşiseră uşor, aşa că s-ar fi putut zice foarte bine că păreau făcute dintr-o cremă amestecată cu zmeură. Priveliştea aceasta îl aduse pe sărmanul Vibescu în culmea excitaţiei. Buzele lui
mozoleau pe rând ţâţele tari ale domnişoarei Tone sau se lipeau de gâtul şi umerii ei, înroşindu-i. Strângea cu putere fundul acela mare şi greu, tare şi cărnos ca un harbuz. Pipăia bucile acelea regeşti şi îşi strecurase arătătorul într-o bortă ceva mai dosnică şi de-o uimitoare îngustime. Scula sa groasă, şi care continua să se îngroaşe, luase cu asalt un încântător intrând de mărgean acoperit de o lână de-un negru strălucitor. Ea îi striga pe româneşte: „Nu, n-ai să
mi-o bagi!", şi-n acelaşi timp zvârlea din frumoasele-i coapse rotunde şi durdulii. Membrul cel gros al lui Mony atinsese deja cu vârful lui roşu şi excitat adăpostul cel umed al lui Tone. Aceasta însă se desprinse din nou, dar, făcând toate aceste mişcări, îi scăpă fără să vrea un anumit sunet, însă nu unul vulgar, ci unul de-a dreptul cristalin, care-o făcu să râdă forţat şi nervos. Rezistenţa ei slăbi, coapsele i se desfăcură, iar în clipa în care scula lui Mony reuşise să-şi adăpostească vârful într-un colţ al întăriturii, Zulme, prietena lui Tone şi partenera ei de giugiuleală, apucă brusc fuduliile lui Mony şi, strângân-du-le în mâna ei cea mică, îi provocă acestuia o asemenea durere încât membrul lui încins îşi părăsi domiciliul, spre marea dezamăgire a lui Tone, care începuse deja să-şi legene fundul ei mare sub talia-i subţire. Zulme era blondă şi-avea un păr des, care-i ajungea până la călcâie. Era puţin mai scundă decât Tone, dar subţirimea şi graţia ei nu erau cu nimic mai prejos. Ochii îi avea negri şi încercănaţi. De îndată ce tânăra pariziană dădu drumul boaşelor princiare, Mony se repezi la ea strigând: „în cazul ăsta, o să plăteşti tu şi pentru Tone!" Şi, lipindu-şi apoi buzele de unul din frumoşii ei sâni, începu să-i sugă sfârcul. Zulme se răsucea în fel şi chip. Ca să-şi bată joc de Mony, ea îşi sălta şi îşi cobora pântecele, în josul căruia îi juca o minunată coamă blondă şi cârlionţată. în acelaşi timp, îşi arcuia spre în sus frumosul ei sex, atât de bine croit şi împlinit.
Iar printre buzele acestuia se zbătea fără astâmpăr un clitoris destul de lung, vădind astfel năravurile ei lesbiene. Scula prinţului cerca în zadar să pătrundă în acel sălaş; în cele din urmă, o apucă totuşi peste buci, dar, când era pe punctul s-o străpungă, Tone, supărată că fusese astfel păgubită de încărcătura superbei unelte, începu să-1 gâdile cu o pană de păun la tălpi. Nemaiputându-se stăpâni, prinţul se tăvălea de râs. Pana de păun îl gâdila însă fără încetare; de la tălpi trecuse între coapse, apoi la vintre şi până la mădularul care-şi pierdu de
îndată sumeţenia. Cele două ştrengărite, Tone şi Zulme, încântate de farsa lor, se hliziră o vreme, după care, aprinse la faţă şi suflând din greu, îşi reluară mozoleala, sărutându-se şi lingându-se de faţă cu prinţul, care stătea plouat şi cu coada între picioare. Poponeţele lor se ridicau în cadenţă, pufii li se încâlceau, dinţii le clănţăneau, iar catifeaua sânilor lor, tari şi fremătători, se freca una de
atlazul celeilalte, în sfârşit, încolăcite şi gemând de plăcere, se muiară reciproc, timp în care prinţului începea să i se încordeze membrul din nou. Dar, văzându-le pe amândouă atât de sleite de pe urma mozolelii, se întoarse spre Mira, care mângâia în continuare scula viceconsulului. Vibescu se apropie încetişor de ea şi, petrecându-şi fru-moasa-i unealtă printre bucile pline ale Mirei, reuşi s-o
strecoare în sexul cel umed şi deschis al frumoasei fete, care, de cum simţi măciulia ce-o pătrundea, îi mai dădu o contră, spre a obliga-o să intre de tot. Apoi continuă să se mişte la fel de dezordonat, în vreme ce prinţul îi excita cu o mână clitorisul, iar cu cealaltă îi pipăia sânii. Mişcarea aceea de du-te-vino în sexul ei foarte strâmt părea să-i provoace Mirei o deosebită plăcere, ce se traducea de altfel şi prin nişte ţipete de voluptate. Pântecele lui Mony se lovea acum de fundul Mirei, iar răcoarea poponeţului ei îi provoca prinţului o senzaţie la fel de
plăcută ca şi aceea pe care bazinul lui cald i-o provoca fetei; în curând, mişcările lor deveniră tot mai aprinse şi mai sacadate: prinţul se lipi cu totul de* Mira, care gâfâia strângând din buci. Apoi prinţul o muşcă de umăr şi rămase cu dinţii în carnea ei. Mira ţipă:
— Ah, cât e de bine... aşa... rămâi aşa... mai tare... şi mai tare... hai, hai, intră de tot. Dă-mi-o, dă-mi sperma ta... Dă-mi-o pe toată... Hai!... Hai!... Hai!
Şi într-o descărcare comună se prăbuşiră amândoi deodată şi rămaseră o vreme aşa. [...] 

Negociabil în funcţie de câte (şi ce) titluri cereţi.
Dacă sunaţi e foarte posibil să vă dau preţul pe loc sau imediat ce ajung la PC.

dragoste, romantic, iubire, erotic