|
Descriere:
|
...daca ar fi sa ne luam dupa cele spuse de G. Calinescu in Istoria... sa: "Nazuinta cea mare a lui E. Lovinescu a fost de a scrie nuvela si roman". Doar ca aceasta fraza, in parte adevarata, nu ne poate satisface in prea mare masura; si aceasta pentru ca ea nu ne da o justificare destul de convingatoare a lui Lovinescu romancierul.
Pentru a-l intelege ca atare, va trebui sa facem cateva sumare observatii cu privire la dimensiunile prozei literare pe care a scris-o. Pana in 1927, in afara de Nuvele florentine (1907), Scenete si fantezii (1911) sau Crinul (1912), Lovinescu pare sa fi fost preocupat de un nucleu in jurul caruia se aduna urmatoarele romane: Aripa mortii (1913), republicat ulterior sub titlul Comedia dragostei, apoi Lulu (1920), pentru ca in 1927 sa topeasca la un loc Comedia dragostei si Lulu sub titlul Viata dubla. Este poate scrierea cea mai slaba pe care a produs-o vreodata.
in jurul anilor '30 apar romanele ciclului Bizu: Bizu (1932), Firu'n patru (1933), Diana (1936), Mili (1936), Acord final (1938-1939). in pauza dintre Firu'n patru si Diana apar Mite (1934) si Balauca (1935), in acelasi ritm de un roman pe an.
Marian Papahagi
Acord final este adevaratul inceput al efortului lui Lovinescu de a-si sincroniza proza cu propriile sale idei critice, intai prin grija de a se sustrage traditiei literaturii moldovenesti, pusa sub semnul fatalismului mioritic, si, in al doilea rand, prin tentativa de a depasi "lipsa de reactiune" fata de evenimente prin fresca sociala si, mai tarziu, prin vasta constructie epica, alcatuita din "elementele reale ale vietii sociale romanesti".
Oricum am interpreta ciclul Bizu, in care Acord final reprezinta momentul unei surprinzatoare schimbari de perspectiva, el nu poate fi interpretat totusi, facand abstractie de o foarte puternic resimtita nevoie de confesiune, in acesti ani, marturisita mai ales in paginile scrise despre Maiorescu. Lovinescu era mai recapitulativ, isi fixa datele vietii afective, intelectuale si publice, se judeca, cu alte cuvinte, mai in amanunt decat inaintasul sau, incat si afirma adeseori ca cele mai exacte si mai interesante capitole ale operei sale erau cele in care-si urmarea fazele evolutiei sufletesti si ideologice. Prin urmare, scrierea romanelor, dincolo de ratiuni metodologice, are, cred, si o semnificatie sentimentala, intima, o renuntare nenumita la un principiu atribuit, nu intamplator, tot lui Maiorescu: A nazui spre ceva impreuna cu altii si a trai sufleteste impreuna cu altii este un ideal irealizabil. impotriva parerii lui Calinescu, Lovinescu era mai ales un creator in fictiune.
Aurel SASU
|
